Edge of desire

Am avut o senzatie atat de puternica incat nu merita risipita de timpul trecator. S-a intamplat sa ma simt indragostita ca de un strain atragator in autobus caruia nu-i cunosti nici o particica din viata dar ceva supranatural te atrage asa de mult la el incat iti pare ca-ti vezi toata viata alaturi de el. Daca m-as trezi mi-as da seama ca de fapt a coborat la urmatoarea statie si astfel toata imaginatia mea a disparut. Dar stii ca pana atunci, fiecare secunda i-ai admirat fiecare por al fetei, te multumeai cu gandulca o strangere in brate te face sa te simti cel mai in siguranta, ca ar putea sa fie si el cu aceeasi dorinta fata de tine si atunci simti o caldura ca si cum ar fi cea al trupurilor lipite. Stiu ca as vrea mereu sa nimeresc langa el si doar arucand o privire cu coada ochiului sa-l surprind admirandu-ma si incercand sa intre in imaginatia mea si astfel sa fugim amandoi ca prin ceata, iar la fiecare stalp de iluminat sa ne mai simtim trupurile calde si sarutul arzator. Dar apoi vine iar statia unde coboara, si visul se stinge. Pentru ca momentele astea sunt facute sa merita fiecare secunda. Astfel zi de zi il apreciezi si ti-l doresti mai mult aproape de tine dand semne subtile nesemnificative sau sa para doar dintr-o joaca nvinovata, doar pentru a-i arata ca inseamna ceva pentru mine. Sa ma intrebe ce am si sa-i descarc toate sentimentele adunate pe parcursul calatoriei noastre prea scurte.
Insa zi de zi traiesc emotia ca il pot revedea doar ca sa-i arat cum fiecare revedere ma face mai indragostita de el.

Feeling awful

Nici nu stiu cu ce sa incep macar. S-au adunat multe. Nici macar nu vreau sa le expun aici. Tot ce stiu e ca toate discutiile aiurea si starile create ma ingrijoreaza. Si ma simt ingrozitor. Stiu ca fiind Ziua indragostitilor ar fi trebuit sa scriu ceva romantic, ceea ce am si avut parte, dar... exista si un DAR. Al dracu'!
Am doar impresia ca partenerul meu nici nu sta sa se gandeasca la consecinte ci doar sa ma gaseasca vinovata. Well...shit happens, dar le suportam.

Sapaturi dupa talent

De ceva vreme m-am apucat de exersat la desen, de cele mai multe ori sfarsesc nemultumita de rezultatul obtinut la sfarsit sau pentru ca vreau sa evoluez mai repede decat este posibil. Am mari sperante de la mine si odata cu ele apar si visele, asa ca trebuie pe cat posibil sa sap cat mai mult dupa talent si sa-l transpun pe cat mai multe foi. Asta seara s-a intamplat sa fiu multumita de "opera" mea. Am intitulat-o Bunica. Batranii si copiii mi s-au parut intodeauna ca dau bine in poze sau desen, dupa caz. Sper ca la finalul drumului, care e destul de anevoios si al naibi de emotionant, sa ma pot bucura de toate roadele culese. Cu pumnii stransi sau degetele incrucisate imi urez:"Mult succes!"