Agonie si extaz

Citesc...citesc cuvinte...cuvinte ce candva reprezentau sentimente...sentimente traite si exprimate de o naluca, care s-a schimbat fara sa-mi dau seama...iar acum a transformat totul in nimic.
Citesc amintiri pe un site abandonat la fel ca starile din el.
Citesc frumosul ce acum lipseste. Dar macar exista undeva uitat de altii, dar nu si de mine.
Recitesc trecutul.
Am realizat...acum rolurile s-au inversat.

"Nu exista intarziere la iesire, exista doar un suflet pierdut, ce intinde mana si asteapta sa o prinzi si sa nu ii mai dai drumul."

Intens

Cecile Bredie - The autumn leaves / Les Feuilles Mortes

Trecut si viitor...toate mi s-au adunat in prezent.Of...si cat de tare doare fiecare in parte. Ingrijorarea pentru viitor, melancolia pentru trecut si nemultumirea pentru prezent, toate adunate intr-un timp limitat scurt cat dureaza o piesa calma. Intinsa intr-un pat de frunze tomnatice in culori calde privind cerul instelat al noptii friguroase care nu pare sa ma deranjeze, fiind prea distrasa sa "repar" cate ceva din fiecare timp. Parca as fi un Scrooge fara spirit al sarbatorilor, vizitat de spiritele timpului, ma lovesc de descoperirea nefasta a greselilor ce au fost si vor urma, orbita de calmitatea personala, inchisa in cochilia mea, uitand de factorii externi.
Ca un copac in plina vara. Bogat in frunze, gata sa rodeasca, se bucura de ceea ce daruieste...dar apoi...incet se usuca, frunzele il parasesc si ramane infrigurat, trist si nefolositor.
Dar de la cine altcineva sa astept "rodirea" lucrurilor bune daca eu nu-mi iau "apa" necesara pentru a ma dezvolta?
In ultima vreme n-am ai cui sa ma destainui. Nici n-ar fi inteles lumea. Nici eu nu as fi fost in stare sa ma exprim. Eu imi pun intrebari, eu imi caut raspunsurile.
Drumuri incotro?
Sentimente incotro?

Fake smile

Nici nu m-as fi gandit...

Toate asteptarile sunt mereu pe dos. Duminica, visata cu eleganta si cu rafinament, tratata de mine ca o seara un pic mai speciala decat celelalte, in care orasul este ceva comun, o seara umoristica, o sala plina de oameni imbracati dupa stare aplaudand la unison...(imaginea aia mi-e inca vie, se vedea mai bine decat o coregrafie pregatita din greu de o gramada de dansatori), absorbirea fiecarei replici rostite finalizata cu rasul zgomotos care se auzea cu o milisecunda in intarziere pana la locul unde ma aflam, acolo sus. Aproape doua ore jumate a durat minunea. Cele mai importante doua ore jumate din aceasta zi. Si ce repede par ca trec atunci cand esti distrat. Apoi am cazut prea adanc. Zambeam la prezent doar pentru ca trecutul anterior imi tresarea in minte. Cate o secventa din investigatia inselatoriei lui Gaston si apoi nereusita razbunare a nevestei, intrigi in care incercam sa patrund doar pentru a uita de vreun gand ciudat de-al meu sau vreo grija nepoftita.
Asa am si plecat...cu un zambet care nu-mi apartinea...

Rasarit...startul unei alte zi

Trezit bruscat...incetosat...liniste, calm, moale...langa cineva...afara soare
Chinuita imi pun corpul in miscare...
Stomacul mi-e macinat de foame...
O cafea amaruie necesara pentru o mai buna aprindere...
Un tarait de telefon...este el...ideal pentru o mai buna destindere...
Ameteala prin casa aiurea...monotonie...
Drum calduros...nelinistit pentru o intalnire...
Zambete senine si pupici in nestire...
Si-atata arta in jur...si cata admiratie...
Suspine lungi pentru exprimari absente...
Atatea talente ce zac adanc ingropate...
Si nehotarari si vise spulberate...
Si priviri adanci ce dau ganduri aberante...
Si cata dorinta de a noptii mangaiere...
Uitata de zilele cu glasul in tacere...
Sculptez prezentul in simtiri de jad...
Lupt sa combat trairea unui viitor fad.

Migrene

Trezirea de dimineata s-a dovedit a fi din ce in ce mai apasatoare.Somnul agitat inecat in cosmaruri inecate de persoane imi invadeaza spatiul celest imi provoaca migrele la fiecare desteptare.

Agonia in care ma zbat din momentul in care deschid ochii si pana ies pe usa e doar mahmureala.

Apoi urmeaza momentul lamentabil...mersul cu autobuzul.O adunatura de mirosuri imbatranite,haine abia scoase de la naftalina si sacosi de panza ticsite cu diverse nimicuri.La fiecare statie persoanele se schimba,insa mirosul se pastreaza.Fiecare nou batran urcat in acel automobil de tabla sapa prin multime spre un scaun liber neluand in seama tevatura pe care mi-o provoaca atunci ma atinge si zgaltaiala pe care i-o provoaca capului meu amortit de durerea infundata.Respir sacadat si incerc sa-mi pastrez pozitia corpului verticala,insa interiorul meu parca se prabuseste in secundele in care respiratia mea pare ca se opreste.Si bataile inimii devin mai accentuate...semn ca se organismul se chinuie sa-mi mentina toate semnele vitale constante.Maini tremurande,greata in stomac,ochi impaienjeniti...tot ce face parte din mine asteapta doar un loc liber unde sa-mi pot relaxa corpul privind lung pe fereastra la trecatorii care posibil se simt la fel ca si mine.Abia cand cobor ma paleste un aer racoros chiar daca e imbibat cu gaze de tobe de esapament.Cateva ore petrecute la facultate imi aduc cateva rasete retinute,parca doar din politete fata de cei cu care intru in contact.Pauzele dintre cursuri parca sunt doar motive de a urca si cobora scari si de a admira studentii pe care ii remarc fugitiv cand imi ridic privirea.Apoi totul se termina si ma intorc acasa cu acelasi autobuz ticsit de oameni tristi care trebuie sa se suporte minute in sir pana ajung la destinatie.Il consider totusi un miracol pentru ca ma face sa simt si altceva decat scaunul moale de acasa.Restul zilei e somnolenta cronica.

vita de vie - miracolul
Asculta mai multe audio Muzica »