Fake smile

Nici nu m-as fi gandit...

Toate asteptarile sunt mereu pe dos. Duminica, visata cu eleganta si cu rafinament, tratata de mine ca o seara un pic mai speciala decat celelalte, in care orasul este ceva comun, o seara umoristica, o sala plina de oameni imbracati dupa stare aplaudand la unison...(imaginea aia mi-e inca vie, se vedea mai bine decat o coregrafie pregatita din greu de o gramada de dansatori), absorbirea fiecarei replici rostite finalizata cu rasul zgomotos care se auzea cu o milisecunda in intarziere pana la locul unde ma aflam, acolo sus. Aproape doua ore jumate a durat minunea. Cele mai importante doua ore jumate din aceasta zi. Si ce repede par ca trec atunci cand esti distrat. Apoi am cazut prea adanc. Zambeam la prezent doar pentru ca trecutul anterior imi tresarea in minte. Cate o secventa din investigatia inselatoriei lui Gaston si apoi nereusita razbunare a nevestei, intrigi in care incercam sa patrund doar pentru a uita de vreun gand ciudat de-al meu sau vreo grija nepoftita.
Asa am si plecat...cu un zambet care nu-mi apartinea...