E o simpla stare de spirit

N-am somn...Sa fie de la cafea, de la gandul ca mai tarziu voi "calatorii" din nou, de la desenele imprastiate pe pereti, de la tine?

Nici macar nu vreau sa stiu. Nu-mi pasa de ce nu am somn. Nici nu-l vreau. Nu-i simt lipsa. Simt altceva...Nu spun. Nu-ti pasa. Dar de ce?

Ce margini prapastioase crezi ca te-ar putea astepta? Eh...ce mai conteaza.

Mai bine sa zac aiurea intinsa privind in gol la televizor la un film mult prea romantic pentu ora 4 dimineata. Imi astept somnul in continuare. Sa mai visez putin cu ochii deschisi.

Cu melancolie

Fiecare pas facut pe strada, fiecare val care se sparge la mal, fiecare bere care racoreste intr-o zi caniculara, fiecare oprire a autobuzului in statie...nu e moment in care mintea mea neobosita sa nu se gandeasca la diverse probleme existentiale, la un dor ce il port, la o excursie ce mi-o inchipui, la o idee de desen. Dar m-am refugiat printre oameni si i-am cautat pe toti cei care m-au facut sa uit pe moment de lucrurile la care nu as fi vrut sa ma gandesc deloc. Si da,,,la un moment dat voi obosi sa fac si asta, ma voi satura si voi dori din nou stabilitate. Va veni cand voi fi hotarata s-o primesc.
Insa pana atunci imi voi crea singura povestile. In colivia mea aurita de unde nimeni nu ar trebui sa indrazneasca sa patrunda. Este cel mai bine asa. Dar e doar o stare trecatoare. Orice peisaj inconjurator ajuta. Asa e legea firii. Sa avem momente fericite dar si triste.

What's done is done

Oricate variante de raspuns ai cauta la anumite probleme care te aduc intr-un amumit stadiu, realizezi ca tot ce mai conteaza e prezentul si prima parte a viitorului tau. Strict. Plat. Fara curbe sau linii frante ca in desen. Discutand cu cineva care vroia sa-si exprime doar un punct de vedere, mi-a reamintit scopurile mele exacte. Lumea din jur e meschina si egoista. Are rost sa mai fiu si eu? Daca voi fi si eu la fel imi va fi mai bine? Am fost destul asa, oare cat de mult ma pot bucura de asta? Oricum ar fi, in orice ordine le-as pune, multe au fost facute si nu mai pot fi sterse. Se scrie un nou capitol. Doar eu se pare. Urasc singuratatea si sa ma lupt cu ea. Sunt dependenta de oamenii care imi ofera o anumita stabilitate prihica. Pacat ca se gasesc putini asa. Acum prezentul meu. Let's see. Nu e prea roz. Sa zicem ca inca nu ma plang. Sper nici ca n-o fac. De vreme ce nu ma mai tine nimic in acest oras, banuiesc ca schimbarea de peisaj va fi una de bun augur. Si asa cum ii spuneam cuiva de la telefon, imi voi lua cea mai draga fiinta ramasa, Sophie si impreuna vom deschide bine ochii la ce va urma in viitor, sperand ca voi face cat mai putine greseli pentru a nu'mi repeta la infinit ca ce e facut e facut. Au totusi si astea o limita. Exista oameni care sper ca imi vor oferi noi sanse si ma vor cunoaste in alte moduri decat au facut-o cei de pana acum. Desi nu vreau sa fiu falsa cu mine insami spunandu-mi ca nu-mi pare rau pentru ce las in urma aici, dar trebuie sa vada si ei asta. Si asta s-ar putea sa mai dureze. Dar cand va ciocani la usa, voi zambi si ma voi purta ca si cum nimic nu s-a intamplat. Sunt putin intepenita dar totusi...
Erase the past, embrace the future.

Paralizie

"My dreams are now cruel jokes."

M-am trezit ca nu mai simt nimic,
Nici iubire, ura sau speranta.
Au disparut amintiri, rasete, bucurie.
Au disparut personajele de pe scena,
A disparut vointa si increderea,
S-a pierdut scanteia dragostei,
S-a ratacit naluca ce o iubeam,
A fugit grija fata de lucrurile marunte,
S-a risipit pasiunea in neant,
S-a transformat apropierea in departare,
S-a preschimbat increderea in gelozie,
A secat candoarea acelei imbratisari,
S-a dus dorul unei revederi rapide,
S-a macinat tot interiorul...e gol
Si simt doar o durere surda.
Vestea buna: sunt paralizata, nu moarta.

I found myself in Wonderland

Is this real?
Is this pretend?
I will take a stand until the end...
...cam la asta se reduc si gandurile mele cu privire la momentele de azi. Doamne, tare nemultumita mai par pentru unii! Si totusi toate lucrurile ce par perfecte sunt doar stricate, ca un mar rosu si frumos la exterior insa in interior putred. Mi se intampla adesea sa ma trezesc din acea inchipuire in care totul mi-e de ajuns, apoi cad undeva adanc unde ma trezesc ca nimic nu mai este, sau ce-l putin e iluzia mea pe care nu as fi vrut sa o vad niciodata. Dar oare este mai bine sa ma imbat cu o licoare dintr-o eprubeta etichetata "tot ce pare a fi perfect" sau sa beau amaraciunea realitatii. Cred ca lovindu-ma azi, ca prin minune, de o trezire brusca...as prefera licoarea nenorocita. Numai sa gasesc vraciul care sa mi-o prepare.Nu vreau sa alerg intre trezire si visare, razand si plangand la fiecare ora.Creierul meu n-ar suporta. As spune totul aici dar apoi as ramane fara secrete pentru mine.
Tu, nehotaratule, stabileste in ce parte vrei sa stai multumente-te cu acel loc definitiv!
I'll survive!

Feeling awful

Nici nu stiu cu ce sa incep macar. S-au adunat multe. Nici macar nu vreau sa le expun aici. Tot ce stiu e ca toate discutiile aiurea si starile create ma ingrijoreaza. Si ma simt ingrozitor. Stiu ca fiind Ziua indragostitilor ar fi trebuit sa scriu ceva romantic, ceea ce am si avut parte, dar... exista si un DAR. Al dracu'!
Am doar impresia ca partenerul meu nici nu sta sa se gandeasca la consecinte ci doar sa ma gaseasca vinovata. Well...shit happens, dar le suportam.

Un sirag de stari

Fericita, trista, melancolica, dramatica, ciudata, nesigura, visatoare, egoista, nesimtita, dorita, zambareata, ocrotitoare, uimita, ascultatoare, intelegatoare, impulsiva, nebuna, inselatoare, indrazneata, optimista, pesimista, rautacioasa, galagioasa, vulgara, pedanta, tupeista, indragostita, sacaitoare, neatenta, grabita, vioaie, ganditoare, razbunatoare, nepasatoare, afectuasa, curioasa... ABSTRACTA... Toate astea le realizez dupa ce se intampla ca eu sa le afisez in fata celor din jur. Cred ca sunt mai multe pentru care ar fi dispusi sa pastreze distanta decat sa se apropie. Trist, dar totusi ma bucur de afectiune si intelegere din partea celor apropiati. Ii ador.

Stare "anteaniversare"

(Ca sa ma explic: stiu ca nu exista cuvantul...de accea e pus in ghilimele).
Cu cateva ore inainte de a ma bucura de toate "La multi ani-urile" pe care o sa le primesc, imbratisarile, pupaturile, urarile si alte mesaje siropoase care vin odata cu acest moment, incerc un pic sa-mi vizualizez optiunile de a ma simti cat mai bine si cat mai speciala, ignorand faptul ca pe glob mai sunt alte sute de mii de cazuri care au aceleasi asteptari. Si eu am dreptul sa-mi doresc un "Super sweet 16" la 20 de ani. Din start am ghinion din cauza frigului care s-a "asternut" prin tara si mi-a stricat planul meu principal. Daca mai si ploua maine atunci chiar ca sunt realizata. Dar sa nu imi pierd optimismul. In fond, mai am 60 de ani (caci atat intentionez sa mai traiesc) in care sa gasesc o metoda pentru o aniversare de vis. Ei...macar stiu o treaba. O sa primesc imbratisari de la oamenii care mi le ofera cu adevarat din suflet, si e important ca stiu asta, ceea ce ma face sa ma simt bine. La cadouri nu am asteptari pentru ca stiu cum e sa fi in criza chiar de 20 de ani, nu doar de 2 cum se spune pe la tv. Vreau sa rad, sa dansez, sa cant si sa beau cu prietenii mei si daca o sa-mi pun aceasta "casetuta" in capul meu cu "vreau, vreau!" atunci e cel mai probabil sa se si implineasca.
Pana una-alta...optimismul meu este destul de ironic. Incerc sa ma mentin pe linia de plutire si sa cred cat mai mult ca totul va fi bine. Doar marele Secret este legea atractiei.

(melodia e un pic prea optimista...suna mai degraba a Craciun :D)
Happy birthday!

E secret!

Cata indignare imi creaza persoanele care isi arata un asa mare interes fata de problemele sau dilemele cu care ma confrunt si care se cred atotputernici incat mi le pot rezolva!

Sunt egoista pana si la anumite ganduri si vreau ca acest lucru sa fie stiut. Sunt nemultumita de atatea lucruri cu care ma confrunt si invidioasa de atatea stari pe care le au altii iar eu am inpresia ca nici macar nu ma pot apripia de ele, ca pot avea totul fara sa se agite prea mult si poate nici macar nu realizeaza cat sunt de norocosi. Poate e doar o copilarie de-a mea. So what?
Am abia 20 de ani, nu o lunga viata in spate din care sa-mi rezulte o experienta solida si niste rezolvari mature. Este adevarat. Sunt orbita de atatea ganduri nocive incat pierd esenta relatiilor mele cu cei din jur, cei dragi mie, mai exact. Nici macar nu ma revansez fata de ei. Tot ce reusesc intr-un final este tot sa ma oftic, si uit sa le multumesc pentru ca macar mi-au spus ca-mi stau alaturi orice ar fi. Dar sunt parti care raman doar pentru mine pentru ca sunt constienta ca nimeni nu ma poate ajuta. E secret!
(...poate e doar o stare de rabufnire imatura...)

Passing by...

THE TREMELOES - Silence Is Golden

Alergand printre ganduri ravasite, calcand pe pavajul caldut din timpul zilei si mirosind noaptea.Intind mana ca sa pot simti frunzele inca verzi ale copacilor si tufisurile prafuite de agitatia orasului si nu vroiam decat sa tin o mana in mana mea dar ceva ma retinea. Taceam si ma bucuram doar de luna plina si de mirosul de paine calda.
"Vreau doar sa ajung acasa si sa stau departe de tine pentru ca te simt departe in aceste clipe. Nu-i de ajuns, eu stiu, dar vreau doar sa intelegi fara sa intrebi." Cam asta gandeam atunci. Insa taceam si doar mergeam cu pasi exacti spre locul care ma indeparta de el. I-am zis "Pa" si parca parea a fi definitiv. De ce aveam starea aia?
E adevarat. Unele momente exista doar pentru a fi doar tu cu tine si vreau sa se inteleaga. Dar se vor gasi cu totul alte subintelesuri gresite acuzatoare.
"Nu stiu". Asta este raspunsul meu la toate peste a trece peste orice intrebare apasatoare care o urasc atunci cand iese din gura cuiva.
Ce-ar trebui sa fac? E dureros sa spui cuiva: "Nu te vreau azi!"
Ma camuflez si traiesc in nestiutul meu...

Ganduri precipitate sorbite in calmitate

Do you know where the soul go?
I really wanna know...

Si ce frumos se simte...si ce calm apare
Contractii musculare
vid cu stare euforica, brize calde de mare...
vis descatusat din propriul sau infern
leagane halucinante imi scartaie-n urechi...stai in lumea ta, fii calm...
Jumatate de corp mi-e in flacari...ma speri...vreau o briza de mare...
Miros de amor proaspat impregnat in cearceafurile sugrumate de mainile pline de dorinta...
Rasuflu greu mireasma lanului imens de grau, innotand printre spice aurii
Soare ce dogoresti la urechile mele si-mi imbratisezi sufletul pierdut...
Un Suflet este prezentul nevazut...la fel ca Gandul...N-am stiut...
Cat de tare bate si din adancul pieptului strapunge prin bariera cuvantului divin,
Ploapele ti se lasa greoaie, clipesti mai lent, faci cunostinta cu fiecare papila gustativa
Atingeri tardive ce lasa dare de senzualitati apasate pe trupuri plutind printr-o camera albastra.

Si daca ai fi fiecare element din univers...curioasa sa-l analizez cu atentie...tot nu mi-ar ajunge sa iti cunosc toate dorintele... Ce mai maraton.

Pustiul dependent

Anna nalick-Wreck of the day

Ma simt trista.Am un termometru al starilor si in acest moment se afla mult in jos fata de nivelul sau normal si nu-mi place deloc.Deci e clar...imi da o stare de tristete.Sau singurarate.Sau neputinta.Urasc neputinta.Mereu cand apare neputinta sunt tintuita intr-un pat din care ma zbat sa ma eliberez.Paralizie curata.
Sau oftica.Hm...cand apare oftica e clar ca undeva este si egoismul si...cam greu reusesc sa trec peste el.

Nu-mi stiu starea exacta.Termometrul s-a cam defectat de-a lungul timpului din cauza atator dereglari rapizi.
Cert este ca intr-o oarecare masura nu ma simt prea bine.Imi lipseste ceva.
Stiti...viata nu se rezuma doar la conversatii cu diversi, mai sunt si clipele cu chitari sau viori trufase si foc si persoana draga tie si lume in jur de care sincer, prea putin iti pasa, si stele si o juma' de luna.
Acum stiu...este PUSTIUL.Este cald dar asta nu inseamna ca ma ajuta cu ceva, desi daca era si rece era si mai aiurea.Ma simt pustiita, intre patru pereti, refugiati in intunericul adunat al camerei. Ca un teren arid care urla disperat dupa nitica apa pentru plantele lui.Ma uit la telefon sperand ca mai suna dar o sa mai treaca o vreme.
Ce pot sa fac?
Hm...inchid ochii si ma privesc pe o plaja incercand sa fac un foc si sa zbier pana imi corzile vocale.Daca este cineva in jur care ma priveste ciudat si ma critica ii pot spune zambind sa se impuste.
He he ... atata descarcare emotionala am nevoie.Si de el.Mi-e aiurea sa recunosc, nu-mi place sa fac asta, dar sunt dependenta de imprejurimi.
Cam asta este...Inchid ochii si astept lumina soarelui.
Noapte buna.

Nu suficient...

Staind - Epiphany

(Something is wrong...with me i guess.)
Asta gandesc in momentele in care ma simt cu adevarat bine dar parca nu e suficient, desi nu pot constientiza ce lipseste, pentru ca oricum nu mai exista un alt nivel de mai bine.
Furnici, licurici, fluturasi si alte insecte prin care se pot defini diverse senzatii sau placeri, le intalnesc si eu.De ce nu ma bucura si de ce ma gandesc ca nu e bine cand tocmai aia este bine?
Bun...intrebarea suna irational deci si raspunsul ar fi pe masura...dar oricum nu-l am.
Wtf!
Trebuie sa invat sa pretuiesc si lucrurile marunte si venite pe neasteptate ca sa pot simti ca viata mea are un sens.Nu doar un ritm exact ca al unui ceas a carui limba indica fiecare liniuta a timpului.Tic-tac, tic-tac. In aceasta maniera, as reusi sa-mi iau campii si sa realizez ca tineretea mea s-a dus degeaba. Bine...fara sa exagerez incercand sa recuperez si sa le inghesui.
Moderarea...o alternativa dupa care alerg mereu. Mereu cantarind, cercetand, analizand, suspiciind. Imi declanseaza prea multa incarcatura emotionala. Acum ma intreb...De ce dracu' a trebuit sa fiu Balanta?
Este si toamna cand bate frigul la usa si se duce tot fun-ul, ma zbat sa-mi caut mereu echilibrul si pierd momentele esentiale.
As vrea ca viata mea sa fie ca o ciocolata.Sa mananc din ea atunci cand imi pofteste inima stiind ca orice ar fi nu se termina prea curand, o pot consuma in stare lichida sau solida si o pot folosi si ca un decor al unui alt dulce care sa-i dea savoarea ideala.
Dar acum a disparut bulversarea. Acum vad doar cascade de ciocolata cu savori diferite. Ma indrept spre cea care imi da raspunsurile cele mai clare ca sa-mi pot rezolva problemele viitoare.

Un cer senin da nastere unui suflet cristalizat

Veritasaga - Cer senin

Asa cum trupul meu se chinuie sa se racoreasca intr-o zi torida de vara, asa si sufletul meu se chinuie sa-si tina in frau dezamagirile si sa nu le expulzeze ca o avalansa care aduna din ce in ce mai multe in drumul ei.
Reusita...insa vreau ca medalie sa primesc imbratisarea calda a aceluia pentru care fiecare zi trece mai greu si fiecare rasuflare a mea devine fortata.
A trecut prea mult timp.Pana si eu sunt constienta de asta.Poate doar asta sunt eu, construita sa-mi pastrez ascuns sentimentele si egoismul care ma domina si nu-mi permite sa dau mai departe dragostea.
Fiecare lacrima s-a cristalizat.Astfel m-am imbogatit, dar nu ma mandresc deloc.
La fiecare gand al meu catre acea faptura neinteleasa, un spirit ma impinge sa mai incerc, iar un altul ma opreste spunandu-mi: "E de ajuns!". Asa ca stau inlantuita in cusca mea si incerc sa ma misc doar atat cat sa nu amortesc. Si asta pana cand?
Cand voi vedea plaja in fata pe care se sparg valurile mici care sa-mi sopteasca:"Vino si atinge-ne!"?
Cand ma voi cufunda in lanul de grau cu spicele coapte si voi incerca sa-l cuprind pe tot cu bratele?
Cand voi vedea florile inflorind atunci cand eu le cant?
Orice halucinatie devine reala pana cand intalnesti frigul realitatii. Pe un drum cu o infinitate de carari, as vrea sa ma divid, fiecare eu al meu apucand-o pe cate o cale, afland doar care sunt cele aducatoare de fericire.Sa vad cerul albastru cu formele bizare ale norilor,iar pe campul nemarginit doar el asteptandu-ma, chiar ca as ajunge dupa ani lumina.
Sa nu existe un carusel in care sa pot privi mereu aceleasi imagini,toti acei necunoscuti care sa-mi zambeasca de pe margine si doar o melodie care sa te zgarie pe urechi la infinit.
Corpul meu fragil nu merita sa pluteasca doar intre atatea iluzii chinuitoare, falsitati umilitoare, si intepaturi veninoase.Ii trebuie doar un cer senin stiind ca ploaia nu il va imbolnavi si-l va tintui la pat,mai ales atunci cand stie ca nu are cine sa-l ingrijeasca.

Ciudate contraste

Vama Veche De Ce

Mi-e frig...mi-e cald....
Imi amintesc de cineva,apoi il uit.
Vreau sa stau linistita...vreau sa sar pana la cer.
Incerc sa adorm...am insomnie.
Cersesc afectiune...resping orice forma de viata.
Zbor...apoi cad la pamant.
Rad sau plang, nici eu nu mai stiu.
Combin clasicul cu noul...
Vad cateodata culori cand totul este gri.
O iubire hranita cu ura.
Cate vreau cateodata, alteori nu cer nimic.
Nu stiu nici eu ce mai fac, deci nu intreba...
Deci ce vreau de fapt? Cine imi poate raspunde cand nici macar eu nu stiu?
Am adunate in stomac prea multe stari pe care imi vine sa le vomit.
Am unele asteptari pe care nici nu stiu de ce le am.
Si-mi doresc cateodata sa fie mai racoare atunci cand este prea cald.
Acum dupa ce am adunat tot soarele in mine
Ma gandesc ca totusi nu-i suficient...
Sunt uneori prea dornica sa acumulez rezolvari
Si alteori prea obosita sa pot raspunde chiar si la o intrebare.

De ce ne trebuie dependenta?

Nisip purtat de vant- Animal X

De generatii intregi se stie ca lumea a simtit nevoia sa fie dependenta de ceva, altfel viata ar fi prea monotona.Unii sunt dependenti de nicotina,altii de alcool,altii de coca-cola,calculator,televizor,telefon mobil,make-up,zambete,plimbari,scris,cantat,animale,autoturism,culori,sunete,etc.
Fiecare din noi avem cate un moment care ne marcheaza si pe care dorim sa-l tot repetam, sau avem cate un obicei de care nu mai putem scapa.Rau sau bun, o dependenta face parte din viata noastra de zi cu zi.O caram dupa noi,impovorandu-n sau bucurandu-ne de ea.
Si in cazul meu exista cateva, este firesc.Printre ciocolata(dulciuri in general) si branza topita(lactate)...se numara unul mai greu de achizitionat si acela este...afectiunea.Sau mai bine zis, o dependenta fata de cei din jurul meu care imi creaza o stare de bine, de voiosie, de ras, de plans pe umar, s.a.m.d.
Se stie ca atunci cand le ai nu stii ca le ai si nu realizezi ca este o dependenta pana nu o pierzi.Atat de simpla este si explicatia mea.M-am bucurat de ea atata vreme fara sa realizez ce ma bucura de fapt,apoi incet-incet s-a pierdut.Mi-am zis ca-s doar parti trecatoare.Practic m-am cam mintit.Dar oricine trece prin momente de amagire proprie.Si asta poate reprezenta tot o dependenta.
Oricum,in ultimele zile m-am gandit mult la aceasta lipsa care s-a accentuat tot mai mult si obisnuita sa primesc oricand,orice...devine cam greu sa nu am parte de afectiunea dorita la comanda.Bun, sa zicem ca as avea rabdare...Cat ar trebui sa o astept?
Orice dorinta are nevoie de un timp de asteptare.Si dupa ce se termina sau nu mai pot? Ce fac?
Sa zicem ca acum sunt la un level 6 din 10 ...deci este inca suportabil sentimentul asta.
Va tin la curent cand creste si poate intre timp ma avutati in vreun fel.

Cu ploaia in suflet

Griuri ude,
Visuri mute,
De sus cu stropi mari si greoi,
Pe trupu-mi firav se prelingeau.
Baltocile se mareau asemeni unui musuroi,
Picioarele ude si reci parca ma frigeau.
Pe sub umbrela, gandul imi ramse blocat
Imi imaginam o silueta care s-a evaporat.
Imi spala fiecare sentiment trait
Si undeva din spate aud un un lin fluierat.
Sterg geamul umed,admir lacrimile cerului.
Vreand sa-l privesc pe baiat cu coada ochiului.
Ma grabesc insa sa simt ploaia iar cere pe fata
Si ma schimonosesc ca o paiata.
Rad si plang...nici nu stiu ce e cu mine
Sper ca ploaia sa-mi intregeasca din farame.
M-as fi intins pe asfalt sa-i simt umezeala
Si sa acumulez in mine toata racecala.
Singura in acel pustiu cunoscut,
Simteam nevoia de cineva acut.
O gura pe care sa cada o picatura
"Desculti doar noi",ea sa imi spuna.
Copacii pareau veseli de fastul ploii
Iar eu razand in miezul noptii.

Pumn in stomac

Goo Goo Dolls - Better Days

Desi in ultima vreme am avut preocupari mai multe in care nu m-am mai gandit la ceea ce-mi lipseste,la o prezenta masculina care sa ma intrebe cum m-am simtit in aceasta zi (blogul e iubitul meu) sau zile insorite perfecte de fotografiat,sau plimbari cu rolele si chiar si cantatul meu de zi cu zi...aseara am avut iar o mica lupta cu mine insumi.Ganduri valmasite care nu mai stateau la rand ca sa iasa afara,se napusteau asupra-mi creandu-mi niste senzatii nu tocmai placute.
Imi amintisem de-o gramada de momente nereusite din viata mea si de neputinta de a intoarce timpul ca sa le pot schimba.Oricum,orice lucru facut chiar si intr-un moment prost,poate capata o nuanta pozitiva atata timp cat tragi niste concluzii constructive.Chiar si asa...privind la general...i was sooo fucked up.
Toate aceste reveniri s-au adunat ca o baltoaca in ochii mei gata sa se reverse insa imi construiam un baraj de acumulare.Si aceste retineri de revarsari se acumulau in stomacul meu,primind pumnii grei ai nerealizarii,ai dezmadejdei,ai descurajarilor si neputintei.Ce poate urma?
Sunt convinsa ca aceste lucruri se vor diminua doar in anumite momente de distratie a creierului meu infestat de intrebarea: "Dar daca..."
Dar exista mereu o speranta...Oare?!

"Autoascundere"

Debordezi de fericire.Te simti bine,plutesti,iti simti sufletul cald si senin si privesti toata lumea de parca ti-ar zambi.Simti furnicaturile alea din stomac...e clar semnul de "indragosteala".Am mai dezbatut subiectul asta...pe viu.
Insa brusc dispar toate acele elemente.Totul ti se pare sec si ai impresia ca toti cei din jur apar in decor doar ca sa te enerveze.Iti tratezi prietenii cu sictir si dezgust...pozand tot felul de grimase nesuferite.Astfel cei care iti erau apropiati incep sa te dea la o parte,sa te excluda din arie pentru ca ii prost-dispui.
Si ce faci?
Te retragi singur in lumea ta si te chinui sa te suporti pe tine insuti.Zaci asa in agonie o perioada apoi incerci sa-ti aduni trupul scurs intr-un fotoliu si iti spui ca refuzi sa te complici intr-o existenta monotona.
Vrei din nou vechile stari desi stii ca nu mai poti avea parte de ele...cel putin pentru o vreme si astfel privesti pe geam,simti primavara si asta iti "racoreste" sufletul si mintea si simti nevoia sa fii creativ.Sa mazgalesti pe o foaie sau sa te "agati" de o carte prafuita in care eul liric isi descrie aventurile amoroase in care te regasesti.Mai iei cate o gura de ceai si mai tragi cu urechea la vreun acord de chitara sau la vreo stire anuntata la tv.Banalitati amestecate cu daruirea cu care tratezi actiunea care te linisteste si te face sa uiti pe moment de singuratate.Te legi de fiecare apel primit ca si cum ai fii rapit si tipi dupa ajutorul cuiva.
E un cosmar sa fi uitat de persoanele carora le ofereai sufletul pe tava si care nu se asteapta sa inteleaga macar subiectul discutat.Asa te refugiezi singur...parca te obliga.
Sunt doar momentele cand simti nevoia sa stai langa cuiva fara sa vorbesti...doar il privesti si-ti degaja starea lui prin banala respiratie.
Te pregatesti de noapte cand apare insomnia.



Flunk - True Faith
Asculta mai multe audio Muzica »