Hocus pocus

Oare cate persoane isi imagineaza ca au o bagheta fermecata cu care sa faca vraji si intr-o clipita toate dorintele sa se indeplineasca?

In ultimile zile, oriunde ma duceam imi doream sa se intample cate ceva. Si cu o asa mare intensitate incat ma imaginam un fel de Hermione, care, cu o asa siguranta poate realiza orice vraja posibila. Este greu si dureros sa astepti sa treaca timpul ca sa afli daca anumite sacrificii iti sunt rasplatite, daca vointa cu care ai tratat lucrurile importante este suficienta ca sa ti se indeplineasca toate dorintele. Oare e suficient doar sa crezi din tot sufletul ca acel lucru pe care ti-l doresti se poate implini? Multi ar spune ca asta e tot ce conteaza...dar nu. Sunt atatia factori externi pe care nu-i putem controla. Daca as putea crea papusi dupa asemanarea oamenilor si sa le ghidez, sa-mi pun propria viata pe scena teatrului de papusi si sa respir usurata pentru ca prevad fiecare pas ce va urma. Timpul e prea rau. Trece greu cand esti trist.

Cu bagheta mea invizibila imi creionez viitorul asa cum mi-l doresc. Asta e singura solutie care ma tine treaza.

In jurul lumii iar in mijloc singuratate

Cineva mi-a spus ca deprimatii sunt cei mai distractivi oameni. La inceput nu am inteles aceasta afirmatie. Paradoxal, intr-un final am descoperit ca e adevarat. In fond, in aceiasi situatie ma aflu si eu. Incercand sa controlezi cat mai bine starea naspa, te fortezi sa accentuezi o stare buna ca sa compenseze si sa-ti echilibreze mintea. Mi-am zis ca voi schimba multe la mine, cu sau fara ajutorul cuiva si se pare ca pana in prezent ma descurc destul de bine. Egoismul se pare ca nu-l voi trata niciodata, dar voi incerca sa-l stapanesc mai bine.

Astazi m-am gandit sa fac o pauza scurta din a sta in jurul lumii. Mi-am serbat onomastica intr-un mod oarecum placut si altfel decat aveam stabilit, cautand persoanele care, stand in jurul meu, sa-mi transmita o anumita stare de bine. Dar a fost una trista totusi. Imi doream totusi sa primesc macar o floare. Mi-am gasit evadarea in condus si as fi calcat acceleratia pana la fund daca mi-ar fi permis legea. Eram ca intr-o transa, fixata pe ideea ca trebuie sa imi capat o amintire cat mai placuta, dar imi voi tine minte lacrimile. Dar a trecut...acum ce mai ramane?

O multime de oameni iar eu in mijloc, zambindu-i fiecarui in parte. Dar devine extenuant la un moment dat. Eu si gandurile mele stam linistite momentan. Nu stiu cum sa fac sa fie mai bine. Singura varianta care m-ar putea ajuta este imposibil de atins. Dar ramane exteriorul neatins, vesel si plin de viata iar interiorul solitar si trist. Stiu senzatia...este dor.

Pentru lucrurile care ma fac fericita

Dintodeauna ne-am invatat sa avem idealuri mari, dorinte exorbitante si uneori de neatins...si e un lucru bun, intr-o oarecare masura, este bine sa-ti depasesti conditia intodeauna, dar se pare ca astfel uitam sa ne mai bucuram la lucrurile marunte care ni se petrec zi de zi.

Si eu am dorinte mari si poate vreodata se vor indeplini, daca le voi acorda atentia si efortul necesare, dar pana atunci n-ar trebui sa stau dezamagita ca nu mi se mai intampla nimic bun, ci ar trebui pur si simplu sa deschid mai bine ochii si sa "savurez" mai mult simplele momente care ma bine-dispun. Poate o lectura captivanta din care sa afli lucruri nemaistiute sau o ciocolata pe care nu ai mai gustat-o de mult sau o plimbare mai lunga in care sa redescoperi locuri demult strabatute sau compania cuiva drag sau un cuvant auzit neintentionat sau poate vreun gest copilaresc dar amuzant, toate acestea imi pot imbunatati starea de spirit si pentru ca nu este una tocmai buna, vreau sa vad lucrurile marunte de care sa ma pot bucura. Fericirea e un lucru maresi se obtine greu si asta doar daca vrei. In fond, orice lucru are aceiasi definitie. Sunt asa putine lucruri inconjuratoare care ne opresc din a fi fericiti pe deplin: banii, cariera,jungla de beton, lipsa dragostei...incat ar fi pacat sa nu incercam sa diminuam din aspectele astea pentru a rezista mai mult si intr-un mod ceva mai placut. "Hei! Azi am mancat o inghetata de mar verde. Foarte aromata. Am savurat-o cat mai mult posibil. Juma' de ora m-a facut fericita." Exact la asta m-am gandit. Si de restul nu mi-a mai pasat in acel moment. E o senzatie placuta care din pacate e scurta, dar macar exista.Poate nu-s in cea mai buna conditie acum, dar incerc in fiecare zi sa fiu deasupra liniei de plutire.Asta e tot ce conteaza. Si daca astazi un biet amarat, abia ducandu-si zilele purta cu mandrie o sapca cu mesajul "Don't worry, be happy!" sigur o sa pot si eu.

Dor si nerabdare pt Sf. Creatza

Pentru cei mai multi care nu stiu ca Sf. Alexandru se sarbatoreste pe 30 august, o zi adusa la un stadiu important de catre mine pentru ca este numele meu. pe care o astept cu nerabdare. In fiecare an am sarbatorit-o mai mult sau mai putin cu fast in functie de buget, anul asta m-am gandit sa o fac pe Sf. Creatza sa fie mai distractiva, voioasa si zambitoare. Exact cum spuneam mai devreme ca m-am decis sa fiu pe propriile puteri. Ma uitam insa la pozele din anii trecuti cu o oarecare tristete, realizand cat de multe s-au schimbat in doar un singur an. Poate se vor mai indrepta unele lucruri, pentru binele nostru, al celor apropiati mie. Am incredere ca Sf. Creatza va repara o parte din lucruri.

Eu sper sa iasa bine. O sa fie un concert Pasarea Colibri deci automat asta o sa ma bine dispuna, la fel ca asta dimineata, ca m-am trezit fredonand melodiile lor. Eu am inceput o zi buna. Sper sa fie si a voatra la fel.

Cu inima si gandul in acelasi loc

Pentru ca tot nu am somn din cauza mintii agitate, m-am gandit sa mai scriu putin despre ziua de azi cea productiva, pe toate planurile. Chiar daca am petrecut-o in casa, m-am bucurat de creioanele, pensulele si guma care le-am tot tinut in mana astazi. Si intradevar, roadele muncii se cunosc...cel putin pana acum. Well, m-am decis ca frustrarea mea s-o orientez catre pasiunea mea desenul si mai putin spre baieti. Am avut o perioada agitata, din toate punctele de vedere...vor mai urma ingrijorari si emotii si mai mari asa ca este bine sa fac o pauza si sa-mi relaxez mintea cat mai mult. Pentru ca odata cu noi decizii si intamplari, e indicat sa vina si noi schimbari, m-am gandit ca ar fi bine sa "lucrez" putin si la mine. Si pentru ca mi-am tot auzit vorbe cum ca as fi o persoana rea, m-am gandit ca ar trebui schimbat acest lucru. M-am analizat putin mai atent...in multe privinte e adevarat si e un lucru trist. Drept urmare, vreau sa devin mai luptatoare, mai increzatoare in puterile mele, mai dornica de a-mi atinge telurile, mai iubitoare, mai zambitoare, mai optimista, mai atragatoare. mai deschisa la nou. Cred ca si faptul ca m-am gandit la a-mi face o prioritate din asta reprezinta un prim pas. In fond, orice realizare incepe cu o idee de baza.

Ideea ca transmirand o stare de bine ti se va raspunde in aceiasi maniera asemeni unui bumerang. Si daca zilele trecute imi aprinsesem lumanarea pentru "Speranta", asta seara o voi aprinde pentru "Noi inceputuri". Singura, fara cineva alaturi asa cum sunt obisnuita, insa va trebui sa invat sa accept tot ce va urma fara sa mai impart si celorlalti din sentimentele ce apar.

Dar le multumesc baietilor care au contribuit totusi in momentele in care ma simteam singura sau ratacita desi am aflat ca nu ei sunt solutia ideala. Voi incerca sa deschid bine ochii sa-l pot vedea pe cel care merita si-l voi primi cu bratele deschise, pentru ca stiu, iubirea ajuta mult. Desi ma simt ca o marioneta careia i s-au rupt cateva sfori, voi continua sa-mi joc piesa pentru a veseli publicul. "Avand incredere, reusesti multe.":asa mi-au spus cativa.

Acum ma culc relaxata cu vopsea pe degete. E deja maine. Astept sa vad ce se mai intampla.

Tear away

Love makes us look like fools

N-am inteles niciodata comportamentul ciudat al persoanelor indragostite. Luandu-ma strict pe mine, obiectiv vorbind, realizez ca in compania unei anumite persoane mai speciale ma balbai, transpir, privesc in diverse locuri, devin foarte nesigura pe mine, am emotii si batai rapide ale inimii. Cred ca asta sunt chestii generale pentru toti. Dar un lucru il stiu sigur. Ador senzatia. Ador acel inceput cand incep sa cunosc o persoana si mai ales cand intalnesc persoane la care, oricat te-ai chinui sa le cunosti, nu reusesti. In ultimul timp, am simtit nevoia sa stau inconjurata de lume. Mi-am accentuat atentia pentru a-i studia, analiza comportamente, gesturi si stari in functie de fiecare moment mai accentuat. De ce dracu' trebuie sa fim dependenti de o asemenea stare? Nu stiu de ce e asa placut sa pari ca un prost in fata celeilalte persoane. E enervant sa vezi pe cineva nepasator pe langa tine, si totusi asta pare mai incitant. Dar incerc sa fac o pauza pe acest plan. Nu stiu de ce. Nu ma ajuta cu nimic. Nu ma face sa ma simt mai bine, pur si simplu asa mi-a casunat sa procedez. Sa stau departe de orice sentiment care m-ar face "sa-mi pierd capul". Dar apoi ma gandesc: Inima mea e mare. Nu-s o egoista daca nu o impart cu nimeni? Dar si daca umbli de nebun, obosesti, te asezi, iti tragi sufletul, bei o gura de apa apoi continui. Sa zicem ca eu am ajuns la acea gura de apa. Mai este doar un pas pana la o noua pornire. Si nu garantez ca va functiona. Cred ca voi avea pauze dese pana voi ajunge la sosire. Si uite asa a aparut o intrebare: De ce le este frica totusi celor indragostiti? De start, de drumul strabatut sau de linia de sosire? Mie personal imi e frica de toate in egala masura. De asta sunt acum in casa si scriu astea probabil. Dar e o prostie. Sunt doar niste cuvinte irosite, citite probabil de oameni nepotriviti. E logic ca dragostea difera pentru fiecare din noi, dar asta nu ne face mai putin fraieri. "Fraieritatea" produsa de dragoste este un simptom general si suntem fraierichiar si atunci cand incercam sa negam sau sa ascundem.

Cu melancolie

Fiecare pas facut pe strada, fiecare val care se sparge la mal, fiecare bere care racoreste intr-o zi caniculara, fiecare oprire a autobuzului in statie...nu e moment in care mintea mea neobosita sa nu se gandeasca la diverse probleme existentiale, la un dor ce il port, la o excursie ce mi-o inchipui, la o idee de desen. Dar m-am refugiat printre oameni si i-am cautat pe toti cei care m-au facut sa uit pe moment de lucrurile la care nu as fi vrut sa ma gandesc deloc. Si da,,,la un moment dat voi obosi sa fac si asta, ma voi satura si voi dori din nou stabilitate. Va veni cand voi fi hotarata s-o primesc.
Insa pana atunci imi voi crea singura povestile. In colivia mea aurita de unde nimeni nu ar trebui sa indrazneasca sa patrunda. Este cel mai bine asa. Dar e doar o stare trecatoare. Orice peisaj inconjurator ajuta. Asa e legea firii. Sa avem momente fericite dar si triste.

Stele cazatoare si nori in forme de animale

Noaptea are intodeauna farmecul ei. Lipsa de lumina te face sa fi mai indraznet. Cam asa se intampla si la mine. Stiu ca si atunci cand se uita cineva la mine, parca nu ma vede bine pentru ca e intuneric. So...aseara s-a intamplat sa fie una din noptile pe care le ador. Plaja, nisip, cateva valuri, multe stele si nori transformandu-se in diverse forme amuzante. Stelele cazatoare nu apar in fiecare zi. Damn...si ce-am mai repetat dorintele. Mi-am cautat si alesul in stele. Cu literele gasite urmeaza sa descifrez mesajul.
Desi s-a intamplat ceva ciudat. Cred ca am ascuns destul de bine lucrul asta. Existau atatea elemente acolo care ma conduceau intr-o singura directie, Dar o s-o pastrez pentru mine. Sau poate o sa spun la momentul respectiv. Sunt asa melancolica...s-a pastrat de aseara. Abia astept sa mi se indeplineasca dorintele alea. Dar of...trebuie sa astept.

Un moment de relaxare sufleteasca

Se pare ca in ciuda nereusitelor de a-mi indeplini planurile cum le prevazusem, sunt oarecum relaxata sufleteste. Desi sunt atatea ganduri care nu-mi dau pace si nu stiu in ce ordine sa le mai pun dupa importanta, incat nu mi-am mai gasit idei de desen. Trec printr-o criza de ceva timp...am mai povestit asta. Dar sunt destul de bine dispusa si nu vreau sa decad iar intr-o stare proasta, asa ca incerc sa-mi menajez relaxarea cat mai mult posibil. Poate asa, incet-incet vor aparea si lucrurile bune, simple dar importante, care vor puncta la psihicul meu. Inspir o gura de aer fierbinte, ma gandesc ca a mai trecut o zi neproductiva si asta nu e deloc bine, dar sunt bine-dispusa si hotarata sa-mi focalizez gandurile pe ceea ce m-ar putea ajuta. Poate ca nu as vrea sa fie doar asta dar nu am de ales. So...i'm just breathing.

I screwed up....

big time....this time.I disappointed the most important person for me at this moment. I feel guily and something like pain in my chest. I don't want this to be over, I just want to fix that up if this person would let me or to hope...in a short time he will call and will say that this mad on me passed out. It's hard when not everything depends on you and I don't know how long this will take. Hope he will realize soon how much i'm sorry.

Fara muza

Probabil multi nu inteleg ideea de a avea o muza, o fiinta pentru care cineva simte un atasament aparte si-i ajuta psihicul sa creeze, sa-si imagineze lucruri, sa-i inspire un lucru aparte, Sunt persoane pe care le gasesti greu si este bine sa le pastrezi cat mai mult atunci cand le ai. Eu trec printr-o criza a imaginatiei si creatiei. De cum m-am trezit azi dimineata, am fugit in fata desenului, l-am analizat putin sa vad cum m-ar putea inspira in continuare, am pus mana pe creion si am observat ca parca nu aveam nici macar calmul necesar sa trac o linie curba. Nu am nicio idee... De doua zile admir totul imprejurul meu cu speranta ca vreun element imi va reda dorinta de a desena. Nu stiu ce e cu mine, dar ar fi bine sa descopar repede. Singurul sentiment care ma macina este acela de dezamagire. Sunt dezamagita de mine din toate punctele de vedere. Ma simt degeaba si ca nimic nu-mi merge cum trebuie si ca iau hotarari pe care nu mai sigura ca le pot tine si sunt singura si fara sprijinul moral de care se pare ca am atata nevoie. Ar trebui sa ma adun si sa gasesc o solutie si asta foarte repede pentru ca timpul e pretios, cu sau fara muza mea.

Hope I'm not gonna fall down

Dupa o pasa putin fortata de optimism, a trebuit sa vina si reversul. Astazi am avut una din cele mai triste zile din ultimile luni. M-am trezit mai singura si mai neputincioasa ca niciodata. Se pare ca pe nici o scara nu stau bine. Nu am scoala, bani, prieteni, dragoste. Sau poate se gasesc ele pe undeva dar stau ascunse de mine pe nu stiu ce motiv dar daca este asa ar fi bine sa iasa la lumina inainte sa ajung jos. Am in schimb emotii, temeri, cosmaruri si lacrimi din belsug. Dar toate au venit cu un lucru pe care mi-l doresc deci in cazul asta nu ar trebui sa le vad ca o povara nu?
Ok atunci. Dar totusi am transpirat, ma sufoc, nu am stare, simt nevoia sa socializez cat maii mult si scriu tuturor tot felul de balarii doar ca sa ma tina ocupata, mintea mi-e pierduta intre desen si sentimente, si am un pic de ura si un pic de dragoste si un pic de retinere si mai mult de deschidere si as vrea sa alerg pe un camp cu maci unde la capat sa ma astepte cineva cu o imbratisare. Eh...dar pentru asta sunt filmele.
Pentru un inceput de saptamana se anunta extrem de ingrozitoare si vreau sa scap de ea intr-un fel dar in alt fel nu vreau si sunt prinsa intre doi pereti din care nu am decat inainte si inapoi.
Dar ma mai gandesc...daca plec, la ce o sa duc dorul? Chiar asa nu a mai ramas nimeni care sa merite 250 de km parcursi? (iar apoi inca un val de lacrimi pe care cu greu il abtin).
(Linisteste-te, te asteapta un drum lung si anevoios si e cea mai mare decizie a ta, nu o da in bara, fa sa functioneze, tine-ti lacrimile pentru momentele in care vei avea nevoie sa te racoreasca, gandeste-te ca asta e doar inceputul. Nimanui nu-i pasa ce faci sau cum esti. Multi intreaba doar din curiozitate sau de o simpla conversatie in care tu te apuci sa te descarci cui nu-i pasa poate. Dar ma bucur ca existi tu blogule pentru ca nu stiu cat vor mai citi tampeniile mele in fereastra de mess, asa macar ramane la aprecierea lor daca vor sau nu.)
Cam astea sunt cateva cuvinte din mintea mea obosita, demoralizata, trista, neputincioasa, pesimista, intr-un final. Dar mai este putin si vine maine...