Cat timp a trecut de cand gandurile mele ravasite si-au gasit locul printre doar niste simple cuvinte? Ce mai conteaza... Sunt aici. Ma gandeam ca as vrea sa incep sa ma mai ametesc astfel, citind peste o vreme si amuzandu-ma. Pana atunci, este insa azi. Si sunt pierduta. De fapt, ce prostii vorbesc...mereu am fost. Cei din jur nu intelegeau cum de nu imi puteam focusa atentia pe un subiect simplu discutat si eram doar cu ochii la nori. Eh...se explica. Pareau foarte aproape de mine, mari, luminosi si pufosi. Iar cel din fata mea nu-mi explica situatia pe intelesul meu. Dar, oricum, e bine totusi sa fii integrat si sa ai o atentie buna ca sunt chichite pe care tre' sa le prinzi exact in acea fractiune in care norul a luat forma de albina. Si haios...aud ca sunt o buna ascultatoare.
Atentia e una. Lucrez sau nu la ea, asta in functie de context. Insa schimbarile majore...deciziile importante, caracteristicile concludente. Ele sunt subiectul meu momentan. Si daca as putea sa ma odihnesc macar dupa fiecare schimbare pe care decid s-o fac, probabil as cantari destul de mult acum. E epuizant cand mintea nu-ti da pace. Un leac? O coma alcoolica sau o supradoza de ketamina poate ar conduce la un sfarsit trupesc si odata cu asta si psihic. Dar ocolind dramele severe. Banuiesc ca e perfect normal sa ma incred in schimbari si sa le aplic ori de cate ori am ocazia. Pentru ca pot! Asta-i deviza. Cum toti din jur spun:"E foarte bine ca nu te limitezi". Pai da...bun...dar cum ramane cu momentele de pauza? Pentru fiecare ractiune de secunda in care eu imi spun: "ar trebui sa iau lectii de canto, sa inot mai des, sa desenez caricaturi, sa citesc carti savante,sa-mi exersez carisma in oglinda, sa ies in aer liber si sa fac fotografii,sa plec intro vacanta dupa ce am muncit pentru 3 banuti, etc." Deci, in toata aceasta enumerare, e trecuta vreo ora de somn? Si tot am impresia ca timpul mi-e limitat. Poate asta e problema. Rabdarea. Dar deja ma simt in urma cu destule. Nu e o varianta buna.Increderea de sine oricum imi lipseste pentru a indeplinii toti acei factori. Asta e un alt punct trecut pe lista de schimbari dar e un subiect mai delicat.
In final...imbratisez orice schimbare apare. Sunt si persoane in jur dornice sa ma mai ajute. Sa-mi pot imparti "poverile". Oricat de epuizante ar fi, ele construiesc din mine o persoana aflata mai aproape de perfectiune.
Atentia e una. Lucrez sau nu la ea, asta in functie de context. Insa schimbarile majore...deciziile importante, caracteristicile concludente. Ele sunt subiectul meu momentan. Si daca as putea sa ma odihnesc macar dupa fiecare schimbare pe care decid s-o fac, probabil as cantari destul de mult acum. E epuizant cand mintea nu-ti da pace. Un leac? O coma alcoolica sau o supradoza de ketamina poate ar conduce la un sfarsit trupesc si odata cu asta si psihic. Dar ocolind dramele severe. Banuiesc ca e perfect normal sa ma incred in schimbari si sa le aplic ori de cate ori am ocazia. Pentru ca pot! Asta-i deviza. Cum toti din jur spun:"E foarte bine ca nu te limitezi". Pai da...bun...dar cum ramane cu momentele de pauza? Pentru fiecare ractiune de secunda in care eu imi spun: "ar trebui sa iau lectii de canto, sa inot mai des, sa desenez caricaturi, sa citesc carti savante,sa-mi exersez carisma in oglinda, sa ies in aer liber si sa fac fotografii,sa plec intro vacanta dupa ce am muncit pentru 3 banuti, etc." Deci, in toata aceasta enumerare, e trecuta vreo ora de somn? Si tot am impresia ca timpul mi-e limitat. Poate asta e problema. Rabdarea. Dar deja ma simt in urma cu destule. Nu e o varianta buna.Increderea de sine oricum imi lipseste pentru a indeplinii toti acei factori. Asta e un alt punct trecut pe lista de schimbari dar e un subiect mai delicat.
In final...imbratisez orice schimbare apare. Sunt si persoane in jur dornice sa ma mai ajute. Sa-mi pot imparti "poverile". Oricat de epuizante ar fi, ele construiesc din mine o persoana aflata mai aproape de perfectiune.
