O scena cu o fata si un baiat

-Alo?

-Buna.

-Buna.

-Ce faci?

-Mmm...Bine.Tu?

-Bine.P-acasa.

-Aha.

(cateva secunde de liniste)

-Ce mai faci? Ce-ai mai facut intre timp?

-Am facut cateva lucruri. Nu cred ca e cazul sa le insir acum.Tu esti bine?

-Da.Oarecum.

-Hm...Cam nasol asa.

(o alta pauza de liniste)

-Pai nu vrei sa-mi faci o vizita. Mai vorbeam de una alta.

-Hm....(lasand putin suspans) Mi-ar placea.Ok. Ma imbrac, Ajung repede.

-Ok. Te astept.

-Pa.

(Ajunsa fata la destinatie, in fata usii il vede pe baiat stand sobru si serios. Vazandu-l astfel, fata aplica aceiasi metoda. Intra si se aseza pe canapea incercand sa para ca se simte confortabil. In realitate se simtea ca pusa pe jar. S-a uitat un pic imprejur prin camera sa vada daca apare ceva nou. Nu era la o prima vizita in acea casa. Se aseza si el la o oarecare distanta.)

-E frig afara? Eu azi nu am scos nici macar capul pe geam.

-Nu. E bine. Adie doar putin vant de toamna. Am iesit pentru ca vroiam sa imi pun corpul in miscare si sa iau o gura de aer. Ma bucur sa te vad.

(El a incercat sa schiteze un zambet, dar realizand asta, s-a abtinut imediat)

-Si...cu desenul cum mai merge? Ai mai facut ceva?

- Da. Mi-am terminat treaba pe care mi-am propus-o. Mai necesita doar mici retusuri. Nu pot sa spun ca-s pe deplin multumita, sau poate sunt dar am o frica in mine care nu-mi permite sa vizualizez prea bine.

-Pai de ce sa-ti fie frica? Trebuie sa fii sigura pe tine, ca daca pleci din start cu dubii nu e prea ok.

-Da stiu. Incerc sa le controlez, dar s-au adunat multe.

-Adica?Ce s-a adunat?

-Eh...nu stiu daca ar trebui sa povestesc astea tie.

-Pai de ce? Zici ca as fi un strain.

-Nu esti, dar am incetat sa mai fiu asa deschisa cu tine. Ce-i drept, am inceput sa te simt un pic strain. Nu vreau sa dezvolt subiectul asta.

(Astfel au tacut amandoi, fiecare inca mentinandu-si locul.Se uitau unul la celalat cand fiecare privea in alte directii. Fata se gandea daca a facut bine ca a acceptat invitatia si la cum s-ar simti cand aceasta vizita se va incheia. Ura raceala si tot protocolul asta de parca ar fi discutat pentru prima data. El in schimb parea detasat, sigur pe pozitia lui, desi s-ar fi bucurat sa intample ceva care sa sparga bariera aceea a manierelor excesive.Au continuat totusi sa vorbeasca de lucruri fara o prea mare importanta, probabil ca sa lase tacerea sa umple camera. S-ar fi simtit ciudat amandoi.Dupa o vreme ea se uita la ceas si se gandi sa-si anunte plecarea.)

-Eu ar cam trebui sa plec.

-Asa repede? Ai ceva de facut?

-Nu chiar, dar cred ca e bine sa fie doar o vizita scurta. Mi-a facut placere sa te vad. M-a bucurat mult telefonul tau. Ramasesem foarte surprinsa chiar. Poate o sa se mai intalnim.

-Da, poate. Era bine daca profitai de moment.

-Cum adica? Asta am facut. De asta am acceptat sa vin, dar nu mai conteaza.

(Apoi el i-a deschis usa si i-a adresat un "pa" stins.In mintea ei se dadea o lupta de ganduri amestecate cu o melodie de film frantuz)

Prima dar nu singura zi de septembrie

Prima zi de toamna, o toamna grabita, friguroasa, zburlita si un pic cam neprietenoasa. Tineam sa trag cat mai mult de vara si sa profit cat mai mult de caldura ei, dar timpul isi are rostul lui. Si o data cu aceasta prima zi incepe nelinistea mea.Griji, emotii si multa agitatie sufleteasca...toate mi le aduce septembrie. Imi simt sufletul greu, incarcat de toate ce au fost si vor urma...parca as cara un sac de nisip si nu mai reusesc sa scap de el. Oricum, grijile sunt bune, te ajuta sa te simti viu si da un sens vietii. Sper ca septembrie sa-mi poarte noroc. Ce daca vremea se raceste...caldura vine din interior. Tine-mi pumnii septembrie!

Hocus pocus

Oare cate persoane isi imagineaza ca au o bagheta fermecata cu care sa faca vraji si intr-o clipita toate dorintele sa se indeplineasca?

In ultimile zile, oriunde ma duceam imi doream sa se intample cate ceva. Si cu o asa mare intensitate incat ma imaginam un fel de Hermione, care, cu o asa siguranta poate realiza orice vraja posibila. Este greu si dureros sa astepti sa treaca timpul ca sa afli daca anumite sacrificii iti sunt rasplatite, daca vointa cu care ai tratat lucrurile importante este suficienta ca sa ti se indeplineasca toate dorintele. Oare e suficient doar sa crezi din tot sufletul ca acel lucru pe care ti-l doresti se poate implini? Multi ar spune ca asta e tot ce conteaza...dar nu. Sunt atatia factori externi pe care nu-i putem controla. Daca as putea crea papusi dupa asemanarea oamenilor si sa le ghidez, sa-mi pun propria viata pe scena teatrului de papusi si sa respir usurata pentru ca prevad fiecare pas ce va urma. Timpul e prea rau. Trece greu cand esti trist.

Cu bagheta mea invizibila imi creionez viitorul asa cum mi-l doresc. Asta e singura solutie care ma tine treaza.

In jurul lumii iar in mijloc singuratate

Cineva mi-a spus ca deprimatii sunt cei mai distractivi oameni. La inceput nu am inteles aceasta afirmatie. Paradoxal, intr-un final am descoperit ca e adevarat. In fond, in aceiasi situatie ma aflu si eu. Incercand sa controlezi cat mai bine starea naspa, te fortezi sa accentuezi o stare buna ca sa compenseze si sa-ti echilibreze mintea. Mi-am zis ca voi schimba multe la mine, cu sau fara ajutorul cuiva si se pare ca pana in prezent ma descurc destul de bine. Egoismul se pare ca nu-l voi trata niciodata, dar voi incerca sa-l stapanesc mai bine.

Astazi m-am gandit sa fac o pauza scurta din a sta in jurul lumii. Mi-am serbat onomastica intr-un mod oarecum placut si altfel decat aveam stabilit, cautand persoanele care, stand in jurul meu, sa-mi transmita o anumita stare de bine. Dar a fost una trista totusi. Imi doream totusi sa primesc macar o floare. Mi-am gasit evadarea in condus si as fi calcat acceleratia pana la fund daca mi-ar fi permis legea. Eram ca intr-o transa, fixata pe ideea ca trebuie sa imi capat o amintire cat mai placuta, dar imi voi tine minte lacrimile. Dar a trecut...acum ce mai ramane?

O multime de oameni iar eu in mijloc, zambindu-i fiecarui in parte. Dar devine extenuant la un moment dat. Eu si gandurile mele stam linistite momentan. Nu stiu cum sa fac sa fie mai bine. Singura varianta care m-ar putea ajuta este imposibil de atins. Dar ramane exteriorul neatins, vesel si plin de viata iar interiorul solitar si trist. Stiu senzatia...este dor.

Pentru lucrurile care ma fac fericita

Dintodeauna ne-am invatat sa avem idealuri mari, dorinte exorbitante si uneori de neatins...si e un lucru bun, intr-o oarecare masura, este bine sa-ti depasesti conditia intodeauna, dar se pare ca astfel uitam sa ne mai bucuram la lucrurile marunte care ni se petrec zi de zi.

Si eu am dorinte mari si poate vreodata se vor indeplini, daca le voi acorda atentia si efortul necesare, dar pana atunci n-ar trebui sa stau dezamagita ca nu mi se mai intampla nimic bun, ci ar trebui pur si simplu sa deschid mai bine ochii si sa "savurez" mai mult simplele momente care ma bine-dispun. Poate o lectura captivanta din care sa afli lucruri nemaistiute sau o ciocolata pe care nu ai mai gustat-o de mult sau o plimbare mai lunga in care sa redescoperi locuri demult strabatute sau compania cuiva drag sau un cuvant auzit neintentionat sau poate vreun gest copilaresc dar amuzant, toate acestea imi pot imbunatati starea de spirit si pentru ca nu este una tocmai buna, vreau sa vad lucrurile marunte de care sa ma pot bucura. Fericirea e un lucru maresi se obtine greu si asta doar daca vrei. In fond, orice lucru are aceiasi definitie. Sunt asa putine lucruri inconjuratoare care ne opresc din a fi fericiti pe deplin: banii, cariera,jungla de beton, lipsa dragostei...incat ar fi pacat sa nu incercam sa diminuam din aspectele astea pentru a rezista mai mult si intr-un mod ceva mai placut. "Hei! Azi am mancat o inghetata de mar verde. Foarte aromata. Am savurat-o cat mai mult posibil. Juma' de ora m-a facut fericita." Exact la asta m-am gandit. Si de restul nu mi-a mai pasat in acel moment. E o senzatie placuta care din pacate e scurta, dar macar exista.Poate nu-s in cea mai buna conditie acum, dar incerc in fiecare zi sa fiu deasupra liniei de plutire.Asta e tot ce conteaza. Si daca astazi un biet amarat, abia ducandu-si zilele purta cu mandrie o sapca cu mesajul "Don't worry, be happy!" sigur o sa pot si eu.