Intre feerie si cruda realitate

In ultima vreme mi-am tot pus o intrebare.De fapt aveam mai mult o curiozitate la adresa baietilor de varsta mea sau in jurul varstei mele carora le tropaie hormonii si pe parcurs au tot felul de acte cu diverse fete mai mult sau mai putin cunoscute/atractive/iubite.
Toate bune si frumoase pana aici...senzatii firesti,placute,samd insa...oare cum or reactiona atunci cand sunt informati ca peste ceva timp vor deveni tati si brusc viata lor plina de distractii si fara griji s-ar transforma intr-un morman de scutece si urlete si alte stuff-uri de natura "bebeleasca" :))
Cum zice colegul meu de grupa: regula 5918 adica... 5 minute de placere,9 luni de sarcina si 18 ani de pensie alimentara :))
Eh...pe calea asta rog baietii care citesc acest post sa se gandeasca la aceasta "regula" si cum le-ar pica gandul ca intr-o zi ar putea fii tatici.Ar putea ca la varsta asta sa se maturizeze asa brusc? Ar putea sa-si asume anumite responsabilitati?
Si sa nu aud comentarii de genu' : "Eu stiu sa ma controlez, deci mie nu mi se poate intampla". In fond, neglijenta e cea care duce la evenimente nedorite.
Si stiind ca mai e si partea cu: "fara prezervativ ca ma simt mai bine" ...va dati seama, sansele sunt maxime:D
So...nu incerc sa te tai avantul baietilor ci doar sa mediteze la o posibila varianta si cum ar reactiona la socanta veste ca "ar putea fii tatici" :D

Dear diary,

I'm sorry i forget you si probabil nici in seara asta nu as fi intrat aici sa scriu cate ceva daca nu m-as fi gandit ca e bn totusi sa mai expun cateo opinie cu privire la imrejurarile in care ma aflu.
Intre timp s-au petrecut multe (cum era si firesc) dar pe care nu le-am povestit probabil din cauza lenei sau a lipsei de timp sau pur si simplu am tinut sa fie "incuiate" in mintea mea.
Well...si intr-un cerc restrans de activitati prin care se numarau dusul la facultate,iesitul prin oras,rasul cu prietenii,amintitul amintirilor si statul acasa...consider ca nu avea rost sa dezvolt toate aceste lucruri insignifiante pe care, in fond, fiecare le traieste.
Dar,laudandu-ma cu faptul ca mi-am amintit ca pot sa mai si rad am profitat la maxim de aceasta nevoie de a te simti bine.Si mi-a reusit:D
Sa fie oare spiritul sarbatorilor de vina sau faptul ca pe alocuri ma simt ceva mai implinita?
Probabil putin din amandoua :)
Chiar daca bradul imi va lipsi anul asta si poate Mosul nu va veni, doar gandul ca in curand imi va suna soneria si se vor auzi voci care vor intreba :"Primiti cu colindul?" sau beculetele si bradutii impodobiti vazuti prin toate vitrinele magazinelor sau toate promotiile :)) si mai ales toate bucatele preparate pentru ziua magica,toate astea ma fac sa-mi dau seama ca sunt un copil implinit (inca imi place sa ma numesc asa) si ca nu sunt o cauza pierduta daca sarbatorile de iarna au ramas in continuare un prilej de voiosie pentru mine.
Si abia astept sa "etalez" aceasta buna-dispozitie si celor din jur.
Sarbatori fericite! :)

Un marti de kkt :|

Parca presimteam ca ziua de azi n-o sa inceapa intr-un mod placut si se pare ca iar,simturile mele nu m-au inselat desi as fii vrut sa nu se petreaca asa.
La faculta lucrurile au decurs normal,am avut un curs de info si chiar a fost placut, dupa care am plecat acasa chiar dak am mai incercat sa-mi gasesc un alt loc unde sa ma duc doar ca sa nu stau acasa si sa vad/aud diverse discutii cu parintii mei.Apoi la 6 era o intalnire la AIESEC,o organizatie non-profit in care te pregateste pentru un viitor mai stralucit pe plan economic.Mi-am dorit sa mai invat cate ceva despre asta asa ca mi s-a parut o ocazie buna de a ma inscrie.Duminica fusesem la un interviu care mi s-a parut ca a decurs bine.Gresit se pare.Azi am aflat ca nu am fost acceptata desi ii intrebasem pe cei doi care m-au intervievat care-mi sunt sansele si pareau destul de optimisti.In fine...nu asta ar fi problema in sine ci faptul ca m-am descurajat,ca ma cred atat de incompetenta incat sa nu trec de un amarat de interviu luat de tineri la fel ca mine.Dar am stat cu colega mea Laura care se pare ca avusese mai mult noroc.Dupaia mi-a parut rau ca am venit pentru ca ma simteam aiurea...in plus.
Si pentru ca asta nu era de ajuns,a trebuit sa ma mai cert cu mama doar pentru simplul fapt ca "umblu prea mult",discutie pe care o am intodeauna.Daca ar fi sa-i intreb pe cei care stau mai des pe net,ar confirma ca ma vad online mai tot timpul.Dar asta e alta poveste.
O concluzie: sunt fara bani,fara prieteni,fara un viitor pe aproape ok,cu parintii bosumflati si singura "persoana" la care ma pot plange este acest blog :(
O intrebare inteligenta....Cand se vor termina toate astea? I just want my life back :(

Avalansa de stari

Well...zilele vin,trec...viata se mainifesta in general banal,monoton.Exista totusi si momente mai agitate,mai imbucuratoare sau pur si simplu care raman impregnate pe viitor.Cam asa s-a intamplat sa fie pentru mine aceasta zi de sambata in care,aparent,nimic neobisnuit nu s-a intamplat.Dar nu asta este important in fond,ci sentimentul pe care il traiesti in momentul trairii momentului :D.Si uite asa,nu se intelege nimic deocamdata.Sa ma explic...

S-a intamplat sa sa intru in partidul social democrat(scriu cu litera mica pentru ca nu e foarte important).Urasc comunistii dar totusi m-am alaturat lor :.Mda,so,fiecare avem un motiv...pe mine ma scuza banii :D.Asa...toate bune si frumoase,fiecare candidat s-a hotarat sa manance kkt cu "chilele" pentru ca si asa aveau o masa copioasa dupa si faceau ei altu' :)).Nu cunosc nici eu prea bine toate mersurile,as zice doar ca pe viitor vom promova imaginea candidatilor in speranta ca vom convinge tot municipiul Cta sa aleaga PSD pentru ca..."Cand altii se cearta,noi construim"(acesta fiind sloganul lor).In mare, mi-au stricat toate parcurile unde ma plimbam si mai faceam poze.Dar asta e...

Dupa aceasca conventie,m-am intalnit cu 3 prieteni:Oana,Dumi si Mona si sa ne plimbarim pe faleza,sa cascam gurile la mirese(le-am observat cam grase si batrane...(sper sa nu ajung si eu asa la momentul "DA"). Anyway,cred ca cireasa de pe tort a fost vizita la moschee.I-am vizitat "casa" lui Allah( ca doar e tot Dumnezeul notru,intr-o alta maniera) si am urcat o suta si ceva de trepte pentru o priveliste divina asupra orasului vechi. Stiti cat platiti pentru un pic de efort ca sa vedeti un colt din paradis?...Doar 2 lei. Si pot spune ca invartindu-ma in jurul turnului, ma uitam unde ar fi putut fi caderea mai putin dureroasa sau care ma dezmembra mai putin.In fiecare moment in care priveam in jos, ma imaginam in cadere libera si parca Dumi ar incerca sa imortalizeze momentul...asa cum face mai mereu :). A fost cam inspaimantator. Oricum,nu ma grabeam sa fac asta...mi-era pofta de o prajitura:D. Nu vreau sa lungesc povestea in van...sa nu dau chiar tot "din casa". Spun doar cu zambetul pe buze ca altitudinea si soarele tomnatic care iti bate in fata iti produce o stare de euforie pe care tin s-o mai experimentez.Sa nu mai dezbat subiectul cum ca, cu o zi inainte, am fost cu Georgi prin Tabacariei si in afara de cei doi indragostiti pe care i-am vazut pupandu-se prin iarba,totul a fost de neuitat.Sper sa mai retraiesc sentimentele si cu alte persoane aflate in cauza...Pana atunci, pastrez vie amintirea 8->

Sperante,vise,deziluzii,dezamagiri...

15 octombrie ar fi trebuit sa fie ziua mea cea mai importanta din an si tineam sa fie tratata ca atare asa cum la randul meu tineam cont de importanta zilei a altor prieteni sau chiar necunoscuti.Insa sentimentul acesta se pare ca nu-i incearca pe toti din moment ce au existat persoane destul de apropiate candva,cu oarece trecut si care aveau pretentia sa mai fie numiti inca prieteni,care sa faca uitata ziua mea de nastere.Fiind o persoana care tine sa fie bagata in seama macar o singura data pe an,tind sa cred ca aceasta "uitare" nu e chiar trecuta cu vederea si atunci am anumite stari pe care in mod firesc nu as vrea sa le am dar pur si simplu le urasc.

Dar poate cine stie.Varsta de 19 ani a inceput mai anevoios si poate se va remedia treptat...pentru ca sincer in momentele astea chiar nu stiu ce sa spun ca sa ma auto bine-dispun si sa-mi pastrez optimismul.Azi oricum mintea mea a fost preocupata doar de gandul acela : "Cine o sa ma mai sune sau o sa-mi trimita mesaj azi si sa-mi spuna/scrie cateva cuvinte de incurajare si care sa ma faca si pe mine sa par interesanta?". Sper sa nu sune a ceva "pitzipongesc" pentru ca oricum nu e chiar la extreme (cei care ma cunosc sau cu care am stat azi si mi-au vazut starea de depresie au inteles).

Anyway, mi-a venit ideea sa fac o lista cu cei care au tinut cont de acest 15 octombrie 2008 in care eu am implinit varsta de 19 anishori.La multi ani mie! :D

So...incepem:

Mama,Georgiana,buna mea prietena urmata de celelalte simpatice Laura si Oana

Tzetze,RalucaV,Razvan,Cip,Stefan,Andrei Ivo, Tataru,Raluca si Alisa (foste colege), Jenny, Aurelian, Dumi, Joe (nu se pune ca iar mi-a facut nervi in final),Dan (de la care am primit si-un cadou),Vali,Alex (cunoscut la faculta),Marius (un nou cunoscut), Dorina, Postaru Corina, Tase Roxana,Ionut,Aby,Costin,Kata,Adrian,Sabin si cam astia ar fi din prieteni, apoi vin cei mai putin cunoscuti sau chiar deloc:Catalin (din buc),Mihaitza,Costin (tot din buc),Paradox,Ciprian si cei deloc cunoscuti cum ar fi cei de pe netlog de la care am primit 16 mesaje + rude.

Eh cam asa sta topul celor care si-au amintit mai devreme sau mai tarziu de aniversarea mea si le multumesc >:D<.Daca am mai uitat din ei,imi cer scuze anticipat :)

In final,tot ce vreau e ca acele persoane de la care aveam asteptari sa se simta in fiecare zi asa cum m-am simtit eu azi pentru faptul ca m-au uitat. E un blestem si o sa se indeplineasca. Sa suflu in lumanari acum :D