Nici nu pot sa-mi imaginez ce fel de zi am putut sa am.Am trait niste momente care m-au dus cu gandul la alte lucruri petrecute candva.Lucruri pe care le regret fiindca s-au intamplat si de altele de care ma bucur sa-mi aduc aminte ca s-au petrecut.Toata combinatia aceasta de "terci" regasita in capul meu a concluzionat ca tot ceea ce fac si ceea ce probabil ma caracterizeaza in prezent, e umbra acelui ...cuiva.Mereu realizez mai tarziu decat trebuie si mereu sper ca intr-o zi sa ma trezesc la momentul potrivit pentru a face lucrurile cum trebuie la momentul oportun.
Totusi,nu inteleg obsesia de a-mi retrai momentele care in fond,ma fac sa sufar si nu pentru ca ar fi fost unele triste ci pentru ca nu le traiesc si acum.Pentru ca stiu ca nu stiu daca le voi retrai curand,pentru ca stiu ca intalnesti persoane langa care sa te simti implinit foarte rar,pentru ca probabil imi voi aminti acele momente la infinit si chiar daca starile nu vor mai fii chiar la fel de intense,eu tot voi simti un gol in stomac.As vrea ca acel cineva doar sa-mi citeasca gandurile ca nu stiu daca i-ar fi bine daca s-ar pune in locul meu.Nu i-am dorit si nici nu-i doresc vreodata sa i se intample ceva rau.Nu cred ca mi-as ierta asta.Probabil ca inca mai are multe de descoperit la mine si nu pot garanta ca toate sunt de bine.
As vrea sa stiu doar de ce mereu regretam anumite lucruri mult mai tarziu,cand altii considera faptul consumat,sau de ce avem impresia ca atunci cand suntem langa o anumita persoana,lucrurile acelea vor dura la infinit si ca nu se pot schimba complet intr-o secunda?De ce avem dorinta de a afla ce se va intampla in viitor dar atunci cand avem un vis il ingoram?
Cred ca ...cu curaj pot spune ca-mi vreau o parte din sentimente inapoi si daca acea persoana va citi asta intr-o zi,poate va stii cum sa faca asta.Probabil fac apel la el pentru ca in alta parte nu stiu unde ma pot duce si pentru ca oricum el ar intelege cel mai bine situatia.Totusi,tare as vrea sa-i citesc si eu lui gandurile pe undeva si ma roage sa-l pot ajuta.Cred ca obisnuita cu el,am uitat cum e sa ma descurc si singura,cum sa iau anumite decizii,cum sa ma comport,cum sa simt.
Ma simt foarte debusolata si cei care ma cunosc stiu ca urasc lucrurile astea si mai ales sa recunosc ca depind de cineva.
Singurul lucru pe care il mai pot spune e ca...EL prezent undeva va avea mereu o surpriza din partea mea.(ce e mai jos sunt doar niste versuri cantate intr-un film in care oricum stiu ca s-ar fii regasit si ii este dedicata acea parte)
It'll be alright You said Tommorrw
Don't you cry Don't you shed a tear
When you wake up I will still be here
When you wake up We'll battle all your fears
And now I'll...
Take my heart back
Leave your pictures on the floor
Steal back my memories
I can't take it anymore
I've cried my eyes out
Oh,and now I face the years
The way you loved me Vanished all the tears
Just a little more time was all we needed
Just a little time for me to see
Oh,the light that life can give you
Oh,how we get such a free So now I'll..............(LY)
P.S. Poza imi aminteste de primul meu sarut trait cu el ...atunci cand a iesit din apa. Si l-am savurat pe deplin chiar daca atunci probabil nu a simtit asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu