Sunt singura... Cei mai multi sufera de singuratate si toti cei normali fug de ea. Eu sunt dependenta de cei din jur, insa si
asta ma sperie. Mai ales cand tot prezentul meu se invarte in jurul unei singure persoane in ultima vreme. E normal? Eu oricum nu traiam in normal deci care ar fi problema?Iar raspunsuri idioate la care nu gasesc raspunsuri. Si mai zic altii ca ma inteleg.
Cred ca mi-e teama de gandul ca pot deveni dependenta si atunci fug. Apoi se mai ciocnesc si persoanele cu care interactionez si imi creaza o stare de a ma inchide pur si simplu in mine.
Acum am cat timp vreau...doar pentru mine...sa citesc, sa stau, sa meditez, sa duc dorul exteriorului, ca apoi sa ma intorc cu zambetul pe buze vazand iar viata colorata. Cand o sa se intample asta nici macar eu nu pot sa aproximez. Sper ca la acel capat al tunelului unde se afla deciziile hotaratoare sa intalnesc persoana pe care mi-o doresc si fara sa zica absolut nimic, sa ma stranga in brate dandu-mi de inteles ca i-am lipsit. Sa izbucnesc in lacrimi ca sa-mi racoresc sufletul ca apoi sa ne vedem in continuare de neobisnuitul nostru.
Sper sa nu fie prea lung tunelul, ca sa nu ajung cu intarziere la iesire unde va sufla doar briza tomnatica. Atunci m-as trezi singura cu adevarat si asta ar fi cu adevarat inspaimantator.
Imi vreau singuratatea cu o limita. Bizar.
Cred ca mi-e teama de gandul ca pot deveni dependenta si atunci fug. Apoi se mai ciocnesc si persoanele cu care interactionez si imi creaza o stare de a ma inchide pur si simplu in mine.
Acum am cat timp vreau...doar pentru mine...sa citesc, sa stau, sa meditez, sa duc dorul exteriorului, ca apoi sa ma intorc cu zambetul pe buze vazand iar viata colorata. Cand o sa se intample asta nici macar eu nu pot sa aproximez. Sper ca la acel capat al tunelului unde se afla deciziile hotaratoare sa intalnesc persoana pe care mi-o doresc si fara sa zica absolut nimic, sa ma stranga in brate dandu-mi de inteles ca i-am lipsit. Sa izbucnesc in lacrimi ca sa-mi racoresc sufletul ca apoi sa ne vedem in continuare de neobisnuitul nostru.
Sper sa nu fie prea lung tunelul, ca sa nu ajung cu intarziere la iesire unde va sufla doar briza tomnatica. Atunci m-as trezi singura cu adevarat si asta ar fi cu adevarat inspaimantator.
Imi vreau singuratatea cu o limita. Bizar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu