Departe de orice prejudecati si norme structurale care sa-mi cultive educatia m-am gandit sa depasesc banalul printr-un mod deloc iesit din comun pentru altii dar atat de deschis pentru mine printr-o plimbare intr-o zi simpla de miercuri.Lucrurile evolueaza intodeauna bine atunci cand atmosfera este favorabila,cand praful care iti intra in ochi din cauza vantului e interpretat doar ca un fapt amuzant fara a te plange de conditiile existentiale iar putinul soare care se arata printre nori si spre care imi indreptam brusc privirea imi transforma starea de spirit.
Asa se face cum o plimbare fada alaturi de amicul meu Cata s-a transformat intr-o activitate interactiva doar prin pozatul,cititul si cataratul pe pietrele de la muzeul cu mozaic,urcatul a vreo 100 de trepte,simtirea vantului la altitudine,privitul in gol si in departarile orasului,alergatul in jurul acelui turn al moscheei care-mi oferea o panorama a intregului,toate aceste elemente sunt spusele vagi ale starilor simtite la fiecare privire in gol.Imi si imaginam cazand si in acele caleva secunde pana la impact mi-as fi revazut intreaga viata si mi-as fi dat seama de bucuriile traite pe care le-as fi pierdut in urmatoarea fractiune cand m-as fi contopit cu solul.Sunt putine lucruri in care pot sa fiu mai vie decat acela de a descoperi inaltimea dandu-mi senzatia de maretie putand supraveghea tot in raza ochilor.
Dar si dupa aceste "guri de aer" ne-am linistit cu o ciocolata calda,niste reviste de fotogragie si o muzica lina pe care urmau abordate niste povesti legate de deziluzii si dezamagiri.Si dupa incalcite puncte de vedere pe care,si daca le-as prezenta in idei principale ar fi o coloana lunga,mi-am constatat trezirea la ceva ce-mi impuneam sa nu gandesc.span style="font-family:times new roman;">In fond,nimic nu este stabil,iar gandul zboara cel mai repede dintr-o directe in alta cum nici nu te astepti.Am vrut sa tip,sa sparg ceva,sa sar in sus de tensiunea acumulata in interior,de plans in hohote care te racoreste asemeni unei ploi de vara,sau sa inchid ochii,sa fiu undeva pe plaja si sa stau intinsa pe nisip ascultand marea...iar apoi 1 minut mai tarziu sa ma ridic fara sa stiu ca ceva s-a petrecut.
Nu stiu...sunt ganduri de acum 2 ani cand parca totul venea de la sine dar mi-am dat seama si de greselile prostesti facute...iar acum ca stiam cum sa ma indrept asta,nu mai am cui sa ma impartasesc.Se pare ca mereu gresesc momentul,ca sunt cu un pas inapoi...si devin ofticata pe neputinta mea de a "alerga" odata cu timpul.
Insa toate se vor schimba intr-o zi...Vita de Vie - Incep sa pierd
Asculta mai multe audio Muzica »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu