Umbre si lumini

Un mim trist. Asa ma simt. Departe de culorile din jurul meu de care sunt incapabila sa le privesc. Acea fantezie de culori amestecata fiecare cu sunetul aparte... si aud doar propriul meu ecou. Ca intr-un vid, capul mi-e strivit de abundenta gandurilor noncolore ce nu par sa aiba decat doua rezolvari: una neagra, malefica, nociva, nedorita a fi o rezolvare dar ea exista si cea alba, luminoasa, vie, ideala, dar care poate doar printr-o minune poti ajunge la ea. Si atunci unde e calea aceea de mijloc? In momentul de fata m-as multumi si cu un gri.

Vesti, vise, dorinte, fapte, stari, emotii, intamplari, povestiri, curiozitati, superstitii, dubii, invinovatiri, iubiri, priviri...lucruri ale noastre, comune si de zi cu zi, unele luminoase si altele intunecoase. Zilele trec, si nu realizez la fiecare tot ce se petrece, dar cate o tensiune se aduna si incet-incet se intuneca. Apoi tamplele imi zvacnesc in acelasi ritm cu bataile inimii. Fata imi arde si am impresia ca trupul mi-e tot mai greu. Daca inchid ochii ma concentrez mai mult pe durere si atunci devine insuportabila. Nici macar muzica nu-mi readuce culoarea. O sa ma zbat mimand un scenariu de neinteles pentru ceilalti care doar o sa se amuze ca-s o alta ciudata ce-a luat-o razna din cauza societatii sau conducerii din parlament.
Un singur alb murdar in jurul meu. Zapada ce candva era pufos asternuta, s-a transformat in mormane asteptand sa se topeasca, iar viscolul relundu-si rolul de conducator, sa o imprastie la loc prin partile in care oamenii nu si-au dorit-o. Consider ca are un avantaj. Totul se misca intr-un ritm mai domol. Asa poti vedea chiar ca exista timpul. Si daca sunt doar umbre si luminii, voi profita de timp sa le transform in culori. So...all I need is a brush.