Morbid

MT Eden - Still Alive

In stari schimbatoare, nesanatoase pentru intelectul oricarui "imaginator" care depaseste limitele fara sa constientizeze dar inchizand toate starile intr-un cufar caruia i s-a ratacit cheia, ii provoaca o stare de neputinta, disperare, furie, frustrare. Insa imediat apare calmul cand deschide ochii si imbratiseaza realitatea. O minte bolnavicioasa ce-i joaca feste si-si bate joc de bietul organism plapand, prea neobisnuit cu crearea de imagini multiple derulate intr-un cadru rapid, incetosate de privirile obosite, debusolate...doar lumini orbitoare sub care te simti privit. Privirile din jur nu afecteaza derularea haotica de imagini, ci doar contureaza ideea de genialul pe care il poate capta vederea la o rapiditate exagerata.

Tu ce faci? Alergi dupa imagini? Linisteste-te! Face mintea asta pentru tine. Tu doar priveste in jur. Depaseste bariera vizibilitatii naturale si indreapta-te spre infinitul imposibilului creat de tine.

Eu insa...?! Stiu ca vreau! E obsesiv, bolnavicios, contagios, aberant. E doar o alta zi trecuta.

Sah mat

Pe tabla cu patratele albe si negre unde piesele sunt asezate corect la locul lor, fiecare asteptandu-si mutarile, incerca sa pazeasca cat mai sigur regele suprem...Gandind strategic pentru a micsora numarul de piese al adversarului si de a incerca sa-l intimidezi cat sa nu mai poata fi atent la ceea ce face. Intrebare: Esti in stare sa vizualizezi atat mutarile tale cat si posibilele mutari ale celuilalt?

Asa e fiecare zi...o tabla de sah cu piese mici si dragute care se lasa purtate de voia jucatorului hotarat sa ia cele mai bune decizii pentru a invinge. La mine fiecare piesa de pe tabla isi are asocierea in realitate. Si astfel ma gandesc cat e necesar pentru mutarile cele mai potrivite. Singura mea problema e ca nu pot gandi si miscarile celuilalt. Unii pot fi atat de imprevizibili. Azi insa piesele mele danseaza pe o melodie lenta. Desi au pierdut o batalie, sunt pregatite in continuare sa se aseze la locul stabilit pentru a urma regulile, a invata strategiile si a castiga intr-un final razboiul.

Dar momentan odihniti-va voi pieselor. Meritati.

Hai vino!

Cu ochii inchisi, intinsa pe verdeata ei

Cu soare dogoritor, gargarite pe post de cercei

S-afunda intr-o lume mica

Singuratica.

Se simtea in locul cel mai potrivit, privita

Dar intre patru pereti ce o tineau captiva

Si spera in sinea ei la o apropiere

Tacere.

Poate doar un semn ar fi fost suficient

Dar frica o propaga intr-un cufar de ciment

Cu iarba frageda in simtiri,

Amintiri.

Moment confuz si un gram de nesiguranta

Gandind ca ar putea spera la o speranta

Sterse indoielile si se bucura de moment

Prezent.

In lumea ei ce patrunsese altcineva,

Visand sa nu se mai incheie clipa,

Continuand sa strige ascuns,

Hai vino!

I made it!

Well in sfarsit lucrurile s-au clarificat. Emotiile s-au terminat. Oficial am fost admisa la UNArte Bucuresti. Toata atentia mea va urma sa se concentreze asupra desenului. Geez...ce-am mai plans de fericire. Dar pe undeva si de tristete. Ceilalalti se pare ca nu vad o parte trista in asa ceva, avand in vedere ca s-a indeplinit marea mea dorinta de a studia ceea ce-mi placea de atatia ani. Dar ma bucur 5 minute apoi ma intristez, apoi iar ma bucur....si se tot repeta.Locuri noi, lume noua, viata noua, viziune noua...toate le voi imbratisa cat de curand, iar trecutul il voi lasa in spate chiar daca a avut parti frumoase dar si sumbre. Tot ce-mi mai doresc momentan este timpul pe care vreau sa-l petrec cat mai frumos cu cei cat mai apropiati mie la acest moment. Hello new life! I'm gonna be an artist!

Pe campul meu cu maci

Chiar daca astazi este o zi innorata, ploioasa, mohorata si trista, eu inchid ochii si-mi desenez propria mea lume. Un spatiu deschis, verde, unde un vant adie incet si mici ganganii zumzaie pela urechi, iar pe alocuri se vad conglomerate de punctulete rosii. Este campul meu pictat intr-un verde crud, iar prin acea iarba deasa sunt ascunsi macii a caror intensitate a culorii e asa puternica incat nu te poti abtine sa nu alergi printre ei. Un deal de unde pot observa toata intinderea locului. Vantul imi aduce o briza usoara de caldura si o mireasma de proaspat, pamant nedescoperit de nimeni...este doar al meu si alerg, alerg cat pot eu de tare, fara limite...campul meu este nemarginit si stiu ca ma pot duce in orice directie, nimic nu-mi sta in cale. E prietenos cu mine si-mi transmite toata energia pozitiva prin culorile si farmecul lui aparte. O mica minune ce ma face sa ma gandesc ca in viata pot exista lucruri care sunt nelimitate de timp si spatiu. Ca macii sunt aceea care m-au primit intre ei, am devenit prietena lor, iar acum stau cu ei in iarba verde si deasa privind rasarituri si apusuri in sir. Desi intodeauna e bine-venita o rasuflare omeneasca. Hai vino!

Poate ca...

undeva la cam 250 de km departare, in putinul timp petrecut, cineva a reusit sa patrunda in mintea mea, prin ganduri fugare, inocente. dar ma sperie...e rece, fara suflet, neimblanzit,tacut si gol. si totusi...are un aer atragator si ma accepta cu jocul meu adus de-acasa. insa nu coopera. poate ca e doar un moment insignifiant in care pare ca ar insemna ceva, sau poate ca e cineva pe care il doresc tocmai pentru ca stiu ca nu-l pot avea, poate ca e o jucarie noua abia descoperita si sunt dornica s-o probez pana cand ma plictisesc sau pana imi satisface curiozitatea, sau poate ca m-am indragostit dar e prea devreme sa constientizez exact. oricare din variantele astea e trista si nu mi-o doresc. si totusi...ceva exista. am avut prea putin timp la dispozitie sa-mi dau seama sau poate ca de frica refuz sa vad. sau de anumite implicatii de care nu am nevoie observandu-l pe el putin. sau poate ca doar ma mint ca ar exista ceva, chiar si o simpla atractie doar de dorul unui astfel de sentiment. oricare ar fi motivul, singura oricum nu pot face nimic. nici nu e indicat. las la voia intamplarii. las loc tuturor curiozitatiilor.

life, make me a surprise!

Mastile vietii

S-a intamplat sa imi cada in maini o carte de Octavian Paler- "Calomnii mitologice", si ce mi-a atras atentia si m-a pus pe ganduri mai mult a fost un pasaj care mentiuna purtarea acestei masti pe care fiecare o foloseste la nevoie, probabil atunci cand gloata devine prea curioasa, sau nesiguranta cu care se prezinta acela care vrea sa ascunda sau din contra, sa dezvaluie cu maxima sinceritate, adevarata identitate. Pornind de la paradoxul lui Oscar Wilde: "Dati-i omului o masca si va va spune cine este", Paler afirma astfel: "M-am intrebat:oare, avand o masca pe fata, nu sunt mai sincer decat fara ea? Ba da! Am consimtit prompt.Cu o masca pe fata, nu m-ar preocupa ca ma dau de gol. As avea scuza si ocrotirea "mastii". As putea pretinde oricnd ca nu e vorba de mine. Cine ar banui...ca, disecand sinuciderea lui Narcis pentru a respinge calomnia ca s-a inamorat de sine, e fiindca eu sunt obsedat de ideea sinuciderii?...O masca de conferentiar al carui auditoriu ar fi format molii mi-ar ingadui sa dezvolt teoria ca Procust e,simplist, vazut ca un talhar...Cu o masca pe fata, as putea conferentia cu un aer mai detasat pe tema varstelor..."

Acum randul meu...Cu o masca pe fata as putea sa pretind ca pot fi acea persoana puternica, invincibila, careia i se indeplineste tot doar ridicand un deget...sau sa afisez acea raceala care sa ma tina departe de lume si totusi sa nu-mi pese...sa pun masca fericirii eterne si sa pretind ca nu exista ghinion sau nesansa...sa-mi pun masca mandriei mai presus de orice lege a firii...sau...
Si acum intrebarea: De cate ori ai folosit aceste masti in fata multimii sau au folosit-o altii in fata ta?

O lectura si-o tigare

"Unele intamplari marunte din viata noastra, in loc sa ni se stearga din minte indata dupa savarsirea lor, printr-un inexplicabil joc al functiei perceptive, ne raman fixate in memorie, uneori cu o lumina si limpezime atat de neasteptate in ceea ce priveste detaliile, incat depasesc adesea evenimentele capitale care ne angajeaza soarta."(Mihail Drumes)
Deznadejdea...e amara. Chiar si atunci cand te astepti la ea. "Si-acum ce-ar trebui sa fac?" ma intreb. Sa ma bucur ca mai am ocazia sa incerc, pastrandu-mi restul de optimism si speranta, sau sa ma ingrijorez pentru o portie dubla de ce e mai rau.Dar este ca o invitatie la vals, in care, indiferent daca nu-ti este pe plac partenrul, dansezi pana se termina piesa.
"Drumul invingatorului e inainte! Chiar daca ar calca pe cadavre."(atat a ramas pana la ultimul fum al tigarii).

Frig...

...intr-o-ncapere inchisa,mica,prea aglomerata

tot acel miros greoi de lemn putrezit

si asteptarea e tot mai inceata

-da-mi drumul inauntru, aici ma sufoc!

tremur...muschii imi sunt prea obositi

m-as aseza dar nu mai am loc

cata emotie am strans in suflet

imi scade temperatura secunda dupa secunda

as spune ceva, dar mintea e prea invadata de ganduri aiurea

pe un scaun mic, incomod, privind pe geam

incercand sa comunic, sa ma exprim cat mai corect

nu-mi reuseste...mai bine tac

am mainile reci...le simt degerate.

corp fragil, gata sa lesine de emotie,strans de asteptare

Un gand fugar imi spune: Nu lasa sa te doboare!

Vreau asta! Vocea cui vreau s-o aud acum?

Cate incercari imi sunt permise sa demonstrez ceea ce simt?

Si ce vreau?...Vreau papusi pe sfori

Vreau dragoste ce-mi da fiori

Vreau doar zambete sincere

...si soapte calde la ureche.

Sa scap de frigul asta ce-mi tremura corpul

Sa fie cald si soare si vara inapoi

Sa se transforme unu in doi...

Sa adorm intr-un pat moale

Unde visele nu pot avea scapare

Sa ascult sunetul creionului pe foaie

Si o placuta pe care sa scrie "incercare"

Zi de zi, apasatoare e asteptarea

Maini framantate incalziti-va

Si apucati pe cel cu care doriti sa fugiti

Nu-i dati drumul, altfel nu va privi inapoi

Iar apoi veti ramane iar reci, amputate.

Tremuraturi dureroase ce nu-mi dati pace

Frigul trece cu orice imbratisare dulce.

Trezirea e frumoasa daca vezi ce trebuie

Breathe the art air

Prima zi, dintr-o serie de experiente care ar trebui sa aiba loc pe viitor, s-a incheiat cu succes din punctul meu de vedere. De cum am ajuns de dimineata la examenul de admitere pentru facultatea de arte, am simtit mirosul acela de lemn statut al sevaletelor si simteam cum inhalam praful acela de mina de creion si carbune. Modelul nostru uscativ s-a asezat pe un scaun cocotat pe o masa unde putea fi observat de intreaga clasa. Am stat chiar in primul rand. Ma simteam confortabil desi era prima data cand participam la asa ceva. Era prima data cand aveam un model viu in fata. O persoana in carne si oase care astepta,nemiscata pe acel scaun, sa fie imortalizat. Era rutinat.L-am vazut in cateva randuri admirandu-mi plansa. Ma simteam mandra. Am fost pana la sfarsit. Inca sunt. Nu regret toate momentele in care am plans si m-am zbatut sa le explic parintilor mei ca asta e ceea ce-mi doresc. Si nu as mai fi iesit din acea sala. Sase ore au trecut repede. Ma captiva fiecare secunda in care plansa mea prindea contur. Nu stiu daca va vedea asta si comisia. Probabil plansa e "amatoreasca" dar eu stiu ca mi-am depasit cu mult limitele. Sper ca si ziua de maine sa fie una buna. Si sper ca este undeva si un gram de noroc. Un strop de inspiratie, optimism, curaj, noroc si daruire alcatuiesc cocktailul pentru succesul meu. Si odata cu asta, o noua poarta spre un viitor imbucurator.

O scena cu o fata si un baiat

-Alo?

-Buna.

-Buna.

-Ce faci?

-Mmm...Bine.Tu?

-Bine.P-acasa.

-Aha.

(cateva secunde de liniste)

-Ce mai faci? Ce-ai mai facut intre timp?

-Am facut cateva lucruri. Nu cred ca e cazul sa le insir acum.Tu esti bine?

-Da.Oarecum.

-Hm...Cam nasol asa.

(o alta pauza de liniste)

-Pai nu vrei sa-mi faci o vizita. Mai vorbeam de una alta.

-Hm....(lasand putin suspans) Mi-ar placea.Ok. Ma imbrac, Ajung repede.

-Ok. Te astept.

-Pa.

(Ajunsa fata la destinatie, in fata usii il vede pe baiat stand sobru si serios. Vazandu-l astfel, fata aplica aceiasi metoda. Intra si se aseza pe canapea incercand sa para ca se simte confortabil. In realitate se simtea ca pusa pe jar. S-a uitat un pic imprejur prin camera sa vada daca apare ceva nou. Nu era la o prima vizita in acea casa. Se aseza si el la o oarecare distanta.)

-E frig afara? Eu azi nu am scos nici macar capul pe geam.

-Nu. E bine. Adie doar putin vant de toamna. Am iesit pentru ca vroiam sa imi pun corpul in miscare si sa iau o gura de aer. Ma bucur sa te vad.

(El a incercat sa schiteze un zambet, dar realizand asta, s-a abtinut imediat)

-Si...cu desenul cum mai merge? Ai mai facut ceva?

- Da. Mi-am terminat treaba pe care mi-am propus-o. Mai necesita doar mici retusuri. Nu pot sa spun ca-s pe deplin multumita, sau poate sunt dar am o frica in mine care nu-mi permite sa vizualizez prea bine.

-Pai de ce sa-ti fie frica? Trebuie sa fii sigura pe tine, ca daca pleci din start cu dubii nu e prea ok.

-Da stiu. Incerc sa le controlez, dar s-au adunat multe.

-Adica?Ce s-a adunat?

-Eh...nu stiu daca ar trebui sa povestesc astea tie.

-Pai de ce? Zici ca as fi un strain.

-Nu esti, dar am incetat sa mai fiu asa deschisa cu tine. Ce-i drept, am inceput sa te simt un pic strain. Nu vreau sa dezvolt subiectul asta.

(Astfel au tacut amandoi, fiecare inca mentinandu-si locul.Se uitau unul la celalat cand fiecare privea in alte directii. Fata se gandea daca a facut bine ca a acceptat invitatia si la cum s-ar simti cand aceasta vizita se va incheia. Ura raceala si tot protocolul asta de parca ar fi discutat pentru prima data. El in schimb parea detasat, sigur pe pozitia lui, desi s-ar fi bucurat sa intample ceva care sa sparga bariera aceea a manierelor excesive.Au continuat totusi sa vorbeasca de lucruri fara o prea mare importanta, probabil ca sa lase tacerea sa umple camera. S-ar fi simtit ciudat amandoi.Dupa o vreme ea se uita la ceas si se gandi sa-si anunte plecarea.)

-Eu ar cam trebui sa plec.

-Asa repede? Ai ceva de facut?

-Nu chiar, dar cred ca e bine sa fie doar o vizita scurta. Mi-a facut placere sa te vad. M-a bucurat mult telefonul tau. Ramasesem foarte surprinsa chiar. Poate o sa se mai intalnim.

-Da, poate. Era bine daca profitai de moment.

-Cum adica? Asta am facut. De asta am acceptat sa vin, dar nu mai conteaza.

(Apoi el i-a deschis usa si i-a adresat un "pa" stins.In mintea ei se dadea o lupta de ganduri amestecate cu o melodie de film frantuz)

Prima dar nu singura zi de septembrie

Prima zi de toamna, o toamna grabita, friguroasa, zburlita si un pic cam neprietenoasa. Tineam sa trag cat mai mult de vara si sa profit cat mai mult de caldura ei, dar timpul isi are rostul lui. Si o data cu aceasta prima zi incepe nelinistea mea.Griji, emotii si multa agitatie sufleteasca...toate mi le aduce septembrie. Imi simt sufletul greu, incarcat de toate ce au fost si vor urma...parca as cara un sac de nisip si nu mai reusesc sa scap de el. Oricum, grijile sunt bune, te ajuta sa te simti viu si da un sens vietii. Sper ca septembrie sa-mi poarte noroc. Ce daca vremea se raceste...caldura vine din interior. Tine-mi pumnii septembrie!