Roata fara colturi

Iubirile vin si trec(cel putin asa se crede initial). Si este si ceva normal, mai ales la o varsta ca a mea. Doar ca cele mai frumoase iubiri sunt si cele mai dureroase in final. Si clar...dupa fiecare relatie avuta in care am avut de suferit mi-am zis ca imi pastrez lacrimile pentru atunci cand voi fi maritata cu vreun imbecil care leneveste stiind ca are 5 copii (si mai sunt o groaza de alte variante).
Asa ca nu stiu cum sa procedez. Este clar ca atunci cand petreci din ce in ce mai mult timp cu un anumit partener, sa se nasca atasamentul care nu-i intodeauna prea asteptat. Iar eu momentan nu-s deloc pregatita sa trec prin asemenea faza. Si pe langa frica asta, apare si teama ca lucrurile se pot intoarce impotriva mea mai tarziu daca imi reneg niste sentimente dragute care ma fac sa ma simt in al-9-lea cer. Imi tot vajaie in cap replici precum: "Esti tanara si e normal sa traiesti la maxim fiecare senzatie, asa ca bucura-te de fiecare dragoste care te loveste grav in stomac" sau "Daca fugi de o semenea stare, egoismul tau este peste masura si reprezinti lasitatea, mai ales pentru ca esti o persoana cu caracter."
Hmm...si uite asa dilema: "Cum s-o dau sa fie mai bine?"
Este clar ca daca imi las partenerul balta dintr-un motiv prea absurd ca: "Stii...pare ca ne este prea bine acum si nu stiu, pare ceva in neregula asta si prevestesc ca momentul despartirii va fi foarte dureros. Mai bine ne despartim de acum cat nu-s inchegate starile...", ar insemna ca acea persoana chiar nu ar reprezenta nimic pentru mine si atunci mi-as pune intrebarea De ce pierd totusi timul cu el?
Wtf...e clar ca exista un sentiment ca niciodata nu m-am fortat sa stau cu cineva de dragul...statului.
Ar trebui sa ma gandesc bine la consecintele viitoare in cazul in care vreau sa fug o "indragosteala" puternica. Roata asta n-are colturi.

Pustiul dependent

Anna nalick-Wreck of the day

Ma simt trista.Am un termometru al starilor si in acest moment se afla mult in jos fata de nivelul sau normal si nu-mi place deloc.Deci e clar...imi da o stare de tristete.Sau singurarate.Sau neputinta.Urasc neputinta.Mereu cand apare neputinta sunt tintuita intr-un pat din care ma zbat sa ma eliberez.Paralizie curata.
Sau oftica.Hm...cand apare oftica e clar ca undeva este si egoismul si...cam greu reusesc sa trec peste el.

Nu-mi stiu starea exacta.Termometrul s-a cam defectat de-a lungul timpului din cauza atator dereglari rapizi.
Cert este ca intr-o oarecare masura nu ma simt prea bine.Imi lipseste ceva.
Stiti...viata nu se rezuma doar la conversatii cu diversi, mai sunt si clipele cu chitari sau viori trufase si foc si persoana draga tie si lume in jur de care sincer, prea putin iti pasa, si stele si o juma' de luna.
Acum stiu...este PUSTIUL.Este cald dar asta nu inseamna ca ma ajuta cu ceva, desi daca era si rece era si mai aiurea.Ma simt pustiita, intre patru pereti, refugiati in intunericul adunat al camerei. Ca un teren arid care urla disperat dupa nitica apa pentru plantele lui.Ma uit la telefon sperand ca mai suna dar o sa mai treaca o vreme.
Ce pot sa fac?
Hm...inchid ochii si ma privesc pe o plaja incercand sa fac un foc si sa zbier pana imi corzile vocale.Daca este cineva in jur care ma priveste ciudat si ma critica ii pot spune zambind sa se impuste.
He he ... atata descarcare emotionala am nevoie.Si de el.Mi-e aiurea sa recunosc, nu-mi place sa fac asta, dar sunt dependenta de imprejurimi.
Cam asta este...Inchid ochii si astept lumina soarelui.
Noapte buna.

Cadoul grădinarului paradisului către primii oameni

Istoria ciocolatei începe cu doua mii de ani în urmă, când cultura arborelui de cacao era practicată în America de sud.

Cristofor Columb (1502) a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă. Aduse în Europa, acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenţie, deoarece nimeni nu ştia la ce folosesc.În 1509 , conchistadorul Hermando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obişnuia să bea o băutură preparată din seminţe de cacao, numită "chocolatl". Montezuma obişnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său.

Spaniolii au adăugat trestie de zahăr şi i-au îmbogăţit aroma cu ajutorul vaniliei şi scorţişoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte.Locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, servit cu precădere de aristrocaţie. Ei nu au dezvaluit Europei secretul acestei băuturi timp de un secol. Călugării spanioli au fost cei care au făcut public modul de preparare a acestei băuturi ce a fost rapid apreciată la Curtea Regală din Franta şi apoi din Marea Britanie.

Locul privilegiat al ciocolatei în civilizaţiile moderne se datoreşte aromei sale inimitabile, dar şi unei aureole magice transmise de-a lungul timpului. Într-adevar cacohuaquatl în limba incaşă înseamnă "cadoul grădinarului paradisului către primii oameni", adică a zeului Quetzalcoatl.

Fructele de cacao serveau ca monedă de schimb, iar amanda (pulpa de cacao) se folosea pentru prepararea băuturii zeilor, "tchocolaltl", ciocolata cu efecte stimulatorii pentru înlăturarea oboselii şi cu gust foarte plăcut. Arborele de cacao poate atinge 8 metri în 12 ani, înfloreşte în tot cursul anului, având aproape 100.000 flori în buchete, dar din care doar 0,2 % dau fructe.

Un stiudiu prezentat de către BBC a arătat că în timpul topirii ciocolatei în gură, creierul uman cunoaşte o creştere a activităţii electrice, iar ritmul cardiac creşte mai mult decât în timpul unui sărut pasional şi senzaţia dureaza de patru ori mai mult.

Nu suficient...

Staind - Epiphany

(Something is wrong...with me i guess.)
Asta gandesc in momentele in care ma simt cu adevarat bine dar parca nu e suficient, desi nu pot constientiza ce lipseste, pentru ca oricum nu mai exista un alt nivel de mai bine.
Furnici, licurici, fluturasi si alte insecte prin care se pot defini diverse senzatii sau placeri, le intalnesc si eu.De ce nu ma bucura si de ce ma gandesc ca nu e bine cand tocmai aia este bine?
Bun...intrebarea suna irational deci si raspunsul ar fi pe masura...dar oricum nu-l am.
Wtf!
Trebuie sa invat sa pretuiesc si lucrurile marunte si venite pe neasteptate ca sa pot simti ca viata mea are un sens.Nu doar un ritm exact ca al unui ceas a carui limba indica fiecare liniuta a timpului.Tic-tac, tic-tac. In aceasta maniera, as reusi sa-mi iau campii si sa realizez ca tineretea mea s-a dus degeaba. Bine...fara sa exagerez incercand sa recuperez si sa le inghesui.
Moderarea...o alternativa dupa care alerg mereu. Mereu cantarind, cercetand, analizand, suspiciind. Imi declanseaza prea multa incarcatura emotionala. Acum ma intreb...De ce dracu' a trebuit sa fiu Balanta?
Este si toamna cand bate frigul la usa si se duce tot fun-ul, ma zbat sa-mi caut mereu echilibrul si pierd momentele esentiale.
As vrea ca viata mea sa fie ca o ciocolata.Sa mananc din ea atunci cand imi pofteste inima stiind ca orice ar fi nu se termina prea curand, o pot consuma in stare lichida sau solida si o pot folosi si ca un decor al unui alt dulce care sa-i dea savoarea ideala.
Dar acum a disparut bulversarea. Acum vad doar cascade de ciocolata cu savori diferite. Ma indrept spre cea care imi da raspunsurile cele mai clare ca sa-mi pot rezolva problemele viitoare.

How far can it goes an unconsumate love?

First love...Intoxicating...Forbidden...After a lifetime apart...Love gave them a second chance.
How long would you wait for love?

"Age has no reality except in the physical world. The essence of a human being is resistant to the passage of time. Our inner lives are eternal, which is to say that our spirits remain as youthful and vigorous as when we were in full bloom. Think of love as a state of grace, not the means to anything, but the alpha and omega. An end in itself."

Pana la cer si inapoi

"Cand eram mic mic, un ghindusel, si ma duceam pe la bunica mea, ma intreba: "Ia spune-i bunicii cat de mult tii la mine?
Si eu i-am raspuns: "Pana la cer si inapoi."
...
"Acelasi raspuns iti dau si tie acum...
"Pana la cer si inapoi."
Si atunci, leganandu-ne cadeam, cadeam...cu un usor curent.Noi, nepasatori de impactul violent pe care l-am putea avea, ne-mbratisam.
Dar s-a creat o tornada si am aterizat pe ceva moale: vata de zahar.
Ce sentiment ti se creaza mai ales cand apar si cuvintele cu caracter emotional.Apar furmicaturi la picioare (eu cel putin asta simt).Ma speri la inceput dar apoi imi place.
Prea multe scene pentru un oganism atat de fragil.
Si acum nu vreau decat sa dorm.


Andain - You once told me
Asculta mai multe audio Muzica

"Alexandra si Infernul"

"O vazu pe Alexandra apropiindu-se si tresari. N-avea nevoie de ea, se temea de mangaierile ei. Ochii lui fulgerara scantei, si femeia incremeni locului ca de piatra.[...]
-Eram totusi visul tau cel mai de pret, alaturi de mine gandeai sa-ti realizezi si celelalte visuri parasite din cauza razboiului...Ce-o sa faci cu ele acum?
-Au murit o data cu tine.
-Filip, dar tu nu poti trai fara visuri!
-S-au si nascut altele, intre timp. Dar in legatura cu Altceva, cu Alcineva. Asa ca voi avea la cine si la ce sa ma-ntorc dupa razboi."
...
"-Cum te cheama? am intrebat-o.
-Alexandra.
-Ce rost ai pe lume? De unde vii? A cui esti?
-Nu mai raspund la nicio intrebare.
Si astfel a inceput noaptea noastra...
Timpul isi recastigase functia de a fi si de a ne macina. Il simteam deopotriva ca pe niste semnale de alarma, in carne si-n sange. Tousi-eu incremenit, Alexandra incremenita, intre noi si peste noi noaptea, trupul unuia chemandu-l pe-al celuilalt in neant..."
...
Stiu doar atat: ca-ntre cer si pamant e acum un vuiet unanim de spaime si manii, si scrasnete si injuraturi, de agonii si halucinari. Trecem printre explozii si peste flacari in salturi grotesti de saltimbanci, fiecare cadere inseamna un destin incheiat.
"-Atat de greu ajung amintirile pana la voi?
-Se-ntruchipeaza foarte greu in fapturi aievea.De obicei, in razboi, traim numai cu plasmuirile voastre.N-am auzit inca sa-i fi venit cuiva o fiinta vie pe front.Tu esti cea dintai.
-Te-ntrebi totusi de ce ti-am venit?
-Poate fiindca imi datorezi niste raspunsuri.
-Doar pentru atat?
-Explica-mi daca mai e si alt mister.
-Cine sunt eu?
-Alexandra.
-Si ce ti-am devenit, ce-ti sunt, dupa ce ne-am cunoscut?
-As prefera sa tac.
-Raspunde: ce-ti sunt?
-Gandul care se aseaza intre mine si moarte mereu, visul inceput si ramas neterminat pe malul unei ape, iarba si pamantul la care-as vrea sa ma-ntorc.Desi..."
...
"Lumina din departari, pe care doar el o vedea, isi modifica deodata structura si conturul, iar ochilor sai lacomi le aparu de asta data, neverosimil, insasi chipul celei ce se chema Alexandra.
"Golia continua sa taca, ferecat in tacerea lui ca intr-o carapace. Lumina din departare se stingea pe incetul, napadita de intunericul noptii. Chipul morganic al clei ce se chema Alexandra, inca staruind asupra lui, se mistuia in tenebre.
Sunt amintiri care, desi reflectand intamplari aparent banale, capata in timp o pondere aparte. Forta lor de atractie creste pe masura ce, de sub pojghita subtire a banalului, se face evidenta alta semnificatie. Iar cand semnificatia devine bun comun pentru amandoi partenerii aceluijoc al intamplarii de odinioara, continutulei primeste numele de iubire. Adeseori, nici cea mai exaltanta dintre amintirile ulterioare nu ne solicita atat de mult sufleteste ca poezia ori dramatismul ceasului de inceput.
Ca umblu ca pe un taram ireal, toate obiectele iau infatisarea Alexandrei si Alexandra mi-e acum stapana, stau intre adevar si neadevar ca intre doua varfuri de sabie, gata sa ma strapunga amandoua deodata? Ca nu pot face mai departe razbaiul in virtea inertiei, trebuie sa cred in ceva, la capatul razboiului s-ajung alt om, n-as putea deveni alt om decat prin Alexandra?"
...
"Din nou insa, o vad sau mi se pare c-o vad, proiectata intr-o aureola tulbure chiar printre nefericitele lor lesuri, o aud sau mi se pare c-o aud, glas aievea sau glas izbucnit in subconstientul meu, pe Alexandra: Cel de-al doilea cerc magic nu-i aici, omule! Pleaca de-aici si-l cauta..."
Sunt femei care-ti apartin fara sa le ai-un suras, o privire te leaga de ele pentru toata viata. Dumneata n-ai visat niciodata sa gasesti intr-o anumita femeie tot ce n-ai gasit ori ai pierdut in celelalte?
"-Domnule colonel, permiteti sa raportez: iubesc o femeie! Numele ei il cunosc, o cheama Alexandra. Dar eu cine sunt acum, pe mine cum ma cheama?"
...
"-Sunt, Alexandra! Acum mai regreti ca mi-ai spus cum te cheama?.
-Ma cheama Alexandra si vreau...
-Alexandra! sopteste fetita.
-Si vreau...Unde ti-s gandurile, de ce taci?
-Alexandra! repeta fetita."
"Oricat de confuze ar fi trasaturile femeii din fotografie, obiectivul surprinzand-o ca printr-un val de ceata, n-o regasesc nicicum in ea pe cealalta. Ceva le deosebeste, un anumit aer, alta privire si alt suras. De unde,atunci, iluzia ca eu o cunosc si ca mi-a apartinut candva? Numai fiindca o chema Alexandra ca si pe cealalta, cate Alexandre n-or fi inca pe fata pamantului, e obligatoriu ca fiecare Alexandra sa ne treaca prin viata si ma obsedeaza o anumita femeie, ultima pe care am avut-o inainte de a pleca in razboi, al carei chip si-asa mi se arata destul de fabulos, din care motiv mi se pare ca-l intrezaresc adesea in orice alta femeie, chiar si intr-o fotografie oarecare? Da, numai asta trebuie sa fie!"
"... fiindca dincolo de infern incepe, oricat n-ati vrea si oricar v-ati impotrivi, oricate arme ati mai inventa si oricate alte semintii de soldati ati trimite la moarte, incepe, mereu incepe, Umanitatea!" (Laurentiu Fulga)

Ca o vreme schimbatoare.Sa "citesti" e lucru mare

OLIVER SHANTI - sacral nirvana

Orice anotimp are farmecul sau.Vara pe care o astepti cu caldura(intelegi?...pentru ca e vara) tocmai pentru a te bucura de buimaceala turistilor si bronzul uniform.Dar sunt si momente neasteptate atunci cand descoperi ca trebuie sa ajungi cu barca acasa.Pentru o vreme cu ape siroind,o discutie despre personalitati si cititul in priviri este cea mai potrivita.Apropiata strans, incerc sa descifrez mesajul ochilor care te pun mereu in dificultatea de a afla ascunzisurile mintii.Dar oare el ce citea in privirea mea?
Fara raspuns...nu a vrut sa-mi impartaseasca.Ce pacat.As fi stat si-as fi dezbatut acum la rece varianta lui.Insa, din cand in cand, un ochi fugind catre fereastra la vremea de afara.Pana aici neschimbat.
Priviri si intrebari in gand.Oare cum? Oare de ce?
Sunt persoane calora le poti intui gandurile si le si pot pastra. S-a constatat ca mie nu mi se intampla asa. Sunt ca si vremea de afara: un moment soare apoi brusc furtuna.Oricand persoana de langa, pregatita pentru conditiile de rigoare.Cam greu...si obositor, as adauga.
Trebuie doar sa stii cat sa privesti.Nu te calicii, te-ai putea ineca.
Cu ochii tinta, fixati catre orice poate fi captat de raza lor, neintimidati de ceea ce ar putea intalni.Se sperie putin doar atunci cand devin descifrabili.Este admirabil pentru cine reuseste.Zambesc in semn de respect.Insa tot tac si analizez.Fiecare clipa este un test de anduranta.
O ploicica intr-o zi torida de vara incat sa iasa aburi din asfaltul fierbinte, e mai mult decat bine-venita.Insa cand descoperi ca se apropie potopul,ar fi bine sa te adapostesti la loc sigur.
Indrazneste sa patrunzi prin ochi dar fereste-te sa nu ramai captiv.

Zambet adevarat dat de inocenta

Pentru prietenul meu blog care isi asteapta fiecare stare sa fie pastrata aici, il anunt cu sinceritate ca momentul spiritual in care ma aflam in autobuz langa o persoana mult prea pura pentru a fi macar atinsa, nu poate fi reprezentat in cuvinte.
Doua suflete mititele s-au asezat langa mine si din acel moment zambetul meu a ramas nesters pe tot parcursul calatoriei.Hm...chicoteli si rasete cristaline,le-as fi adunat intr-o sticla magica si le-as fi eliberat de fiecare data cand imi doream acel zambet care trezea copilaria din mine.Inocenta lor te oprea pur si simplu din privitul prin alte parti.Ramasa doar muta,privindu-mi dorintele gingase, gangurite printre dintii abia iesiti,atrasa prea mult de a simti aceasta bucatica rupta dintr-un trup matur,am intins mana si am simtit pielea delicata a firavei copile pupata insinstent de fratiorul ei mai maricel.Isi zambeau apoi se tachinau,se impingeau,se agitau,se rasfatau.Eu asistam doar zambind,desi nu era suficient.Copilul din mine dorea atat de mult sa prezinte in fata lor si sa n-aibe liniste pe acel scaun.Imi venea s-o iau pe fetita de mana si sa fug cu ea.
Si parca n-ar fi fost suficient,aveau si nume pereche: Denis si Denisa.
Gandind apoi prin mintea de adult,tot ce-mi mai puteam imagina era doar ideea de a avea asemenea frumuseti,fericire inexplicabila in cuvinte.
Acum am realizat...un copil imi trezeste doua emotii: cea de a ma vedea copilul de altadata si cea a maturitatii si de a ma vedea o mama mult prea sufocanta pentru grija lui.

Purtata pe valul indeciziei

Trezirea la realitate reprezinta un cosmar
Abruptul abis ce-mi lasa un gust amar,
Tot decorul funebru ce cauta un strop de culoare,
Iar amintirile inecate par sa ma omoare.
O vietate fragila nu pare sa reziste,
Fara ca amorul perechii imprejul sa existe.
Baloane descatusate pe vazduhul infinit se zaresc,
Purtand culori spre norii gri ce imi zambesc.

Vroiam doar o soapta in linistea asurzitoare
In cate zile se vor risipi aste umilinti ingrozitoare?
O stransoare a mainii ce-mi spune ca sunt teafara,
Ghidul ce ma indeamna spre a fericirii poarta.
Frica de intuneric ma face sa pasesc agale
Iau cateva fire de nisip furate de pe mare.
Corabia e adapost pentru algele marine,
Asa cum inima lui e adapost pentru mine.

Mica inocenta purtata in stropii petalelor,
Se raspandeste in cimitirul ielelor.
Tu,suflet stins,fi reaprins c-o floare,
O vraja a dragostei imprastie cu a ta candoare.


Si ultima farama de nostalgie uitata in a valului magie.

Remuscari inghetate infasurate de fire cu stropi

Viata ma poarta uneori pe cele mai inghetate campii.Inhalez acel aer rece care instantaneu imi ingheata plamanii.Ce sursa de caldura as putea gasi?
Un contact, fie el chiar si vag, din partea trecutului.Imi spune ca ma asteapta. Ma intreb...Sa indraznesc sa patrund in el desi atetea voci in cap imi soptesc "mergi mai departe" ???
Nu pot rezista.Cred ca acolo e caldura, dar ce pacat ca m-am inselat. M-am convins de altele, dar la ce bun?
Cred ca stiti senzatia atunci cand e frig afara si-ti ingheata mainile si te grabesti sa le bagi in apa fierbinte iar apoi te dor de parca ti-ar paraliza.Asa sunt eu...un suflet paralizat.Blocata sa-mi savarsesc propriul instinct de moment pentur care nu pot cere socoteala nimanui.Daca as fi suficient de isteasta incat sa realizez un mecanism usor, pentru repara tot si de a ma face sa ma simt ca pe o plaja in Bora Bora, ca si cum as aprinde lumina de la intrerupator.
Probabil si prietena de langa mine si-ar cumpara chiar si in rate unul ca sa scape de starile pe care le are.
Ma simt ca intr-o operatie pe cord fara sa mi se fii facut anestezia cum trebuie si simt fiecare taietura care se aplica.Dar strang din dinti si ma gandesc ca dupa ce se va fi terminat, voi fi sanatoasa. Sau speranta ca va reusi.
Prea multe fire adunate in ghemul gandurilor ascunse de zambetul fortat care le spune celorlalti:"Sunt bine!"
Raman doar nemiscata, uit sa respir, sprijinita in mana si cu ochii atintiti asupra unui obiect la care oricum nu ma concentrez ce reprezinta,incercand doar sa imi ascult bataile noii inimi.
"Eu vreau sa sparg barierele trecutului dar crede-ma, efortul e in zadar.Incearca drumul prezentului...are usile deja deschise", imi spune ghemul de ganduri .
"Ba o ultima sfortare poate n-o fi rea, ca poate in final un soare arzator va aparea si te va dezgheta", replica inima.

Nickelback - Savin' Me

P.S. Inca mai ....