Iubirile vin si trec(cel putin asa se crede initial). Si este si ceva normal, mai ales la o varsta ca a mea. Doar ca cele mai frumoase iubiri sunt si cele mai dureroase in final. Si clar...dupa fiecare relatie avuta in care am avut de suferit mi-am zis ca imi pastrez lacrimile pentru atunci cand voi fi maritata cu vreun imbecil care leneveste stiind ca are 5 copii (si mai sunt o groaza de alte variante).Asa ca nu stiu cum sa procedez. Este clar ca atunci cand petreci din ce in ce mai mult timp cu un anumit partener, sa se nasca atasamentul care nu-i intodeauna prea asteptat. Iar eu momentan nu-s deloc pregatita sa trec prin asemenea faza. Si pe langa frica asta, apare si teama ca lucrurile se pot intoarce impotriva mea mai tarziu daca imi reneg niste sentimente dragute care ma fac sa ma simt in al-9-lea cer. Imi tot vajaie in cap replici precum: "Esti tanara si e normal sa traiesti la maxim fiecare senzatie, asa ca bucura-te de fiecare dragoste care te loveste grav in stomac" sau "Daca fugi de o semenea stare, egoismul tau este peste masura si reprezinti lasitatea, mai ales pentru ca esti o persoana cu caracter."
Hmm...si uite asa dilema: "Cum s-o dau sa fie mai bine?"
Este clar ca daca imi las partenerul balta dintr-un motiv prea absurd ca: "Stii...pare ca ne este prea bine acum si nu stiu, pare ceva in neregula asta si prevestesc ca momentul despartirii va fi foarte dureros. Mai bine ne despartim de acum cat nu-s inchegate starile...", ar insemna ca acea persoana chiar nu ar reprezenta nimic pentru mine si atunci mi-as pune intrebarea De ce pierd totusi timul cu el?
Wtf...e clar ca exista un sentiment ca niciodata nu m-am fortat sa stau cu cineva de dragul...statului.
Ar trebui sa ma gandesc bine la consecintele viitoare in cazul in care vreau sa fug o "indragosteala" puternica. Roata asta n-are colturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu