Pentru prietenul meu blog care isi asteapta fiecare stare sa fie pastrata aici, il anunt cu sinceritate ca momentul spiritual in care ma aflam in autobuz langa o persoana mult prea pura pentru a fi macar atinsa, nu poate fi reprezentat in cuvinte.Doua suflete mititele s-au asezat langa mine si din acel moment zambetul meu a ramas nesters pe tot parcursul calatoriei.Hm...chicoteli si rasete cristaline,le-as fi adunat intr-o sticla magica si le-as fi eliberat de fiecare data cand imi doream acel zambet care trezea copilaria din mine.Inocenta lor te oprea pur si simplu din privitul prin alte parti.Ramasa doar muta,privindu-mi dorintele gingase, gangurite printre dintii abia iesiti,atrasa prea mult de a simti aceasta bucatica rupta dintr-un trup matur,am intins mana si am simtit pielea delicata a firavei copile pupata insinstent de fratiorul ei mai maricel.Isi zambeau apoi se tachinau,se impingeau,se agitau,se rasfatau.Eu asistam doar zambind,desi nu era suficient.Copilul din mine dorea atat de mult sa prezinte in fata lor si sa n-aibe liniste pe acel scaun.Imi venea s-o iau pe fetita de mana si sa fug cu ea.
Si parca n-ar fi fost suficient,aveau si nume pereche: Denis si Denisa.
Gandind apoi prin mintea de adult,tot ce-mi mai puteam imagina era doar ideea de a avea asemenea frumuseti,fericire inexplicabila in cuvinte.
Acum am realizat...un copil imi trezeste doua emotii: cea de a ma vedea copilul de altadata si cea a maturitatii si de a ma vedea o mama mult prea sufocanta pentru grija lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu