"Alexandra si Infernul"

"O vazu pe Alexandra apropiindu-se si tresari. N-avea nevoie de ea, se temea de mangaierile ei. Ochii lui fulgerara scantei, si femeia incremeni locului ca de piatra.[...]
-Eram totusi visul tau cel mai de pret, alaturi de mine gandeai sa-ti realizezi si celelalte visuri parasite din cauza razboiului...Ce-o sa faci cu ele acum?
-Au murit o data cu tine.
-Filip, dar tu nu poti trai fara visuri!
-S-au si nascut altele, intre timp. Dar in legatura cu Altceva, cu Alcineva. Asa ca voi avea la cine si la ce sa ma-ntorc dupa razboi."
...
"-Cum te cheama? am intrebat-o.
-Alexandra.
-Ce rost ai pe lume? De unde vii? A cui esti?
-Nu mai raspund la nicio intrebare.
Si astfel a inceput noaptea noastra...
Timpul isi recastigase functia de a fi si de a ne macina. Il simteam deopotriva ca pe niste semnale de alarma, in carne si-n sange. Tousi-eu incremenit, Alexandra incremenita, intre noi si peste noi noaptea, trupul unuia chemandu-l pe-al celuilalt in neant..."
...
Stiu doar atat: ca-ntre cer si pamant e acum un vuiet unanim de spaime si manii, si scrasnete si injuraturi, de agonii si halucinari. Trecem printre explozii si peste flacari in salturi grotesti de saltimbanci, fiecare cadere inseamna un destin incheiat.
"-Atat de greu ajung amintirile pana la voi?
-Se-ntruchipeaza foarte greu in fapturi aievea.De obicei, in razboi, traim numai cu plasmuirile voastre.N-am auzit inca sa-i fi venit cuiva o fiinta vie pe front.Tu esti cea dintai.
-Te-ntrebi totusi de ce ti-am venit?
-Poate fiindca imi datorezi niste raspunsuri.
-Doar pentru atat?
-Explica-mi daca mai e si alt mister.
-Cine sunt eu?
-Alexandra.
-Si ce ti-am devenit, ce-ti sunt, dupa ce ne-am cunoscut?
-As prefera sa tac.
-Raspunde: ce-ti sunt?
-Gandul care se aseaza intre mine si moarte mereu, visul inceput si ramas neterminat pe malul unei ape, iarba si pamantul la care-as vrea sa ma-ntorc.Desi..."
...
"Lumina din departari, pe care doar el o vedea, isi modifica deodata structura si conturul, iar ochilor sai lacomi le aparu de asta data, neverosimil, insasi chipul celei ce se chema Alexandra.
"Golia continua sa taca, ferecat in tacerea lui ca intr-o carapace. Lumina din departare se stingea pe incetul, napadita de intunericul noptii. Chipul morganic al clei ce se chema Alexandra, inca staruind asupra lui, se mistuia in tenebre.
Sunt amintiri care, desi reflectand intamplari aparent banale, capata in timp o pondere aparte. Forta lor de atractie creste pe masura ce, de sub pojghita subtire a banalului, se face evidenta alta semnificatie. Iar cand semnificatia devine bun comun pentru amandoi partenerii aceluijoc al intamplarii de odinioara, continutulei primeste numele de iubire. Adeseori, nici cea mai exaltanta dintre amintirile ulterioare nu ne solicita atat de mult sufleteste ca poezia ori dramatismul ceasului de inceput.
Ca umblu ca pe un taram ireal, toate obiectele iau infatisarea Alexandrei si Alexandra mi-e acum stapana, stau intre adevar si neadevar ca intre doua varfuri de sabie, gata sa ma strapunga amandoua deodata? Ca nu pot face mai departe razbaiul in virtea inertiei, trebuie sa cred in ceva, la capatul razboiului s-ajung alt om, n-as putea deveni alt om decat prin Alexandra?"
...
"Din nou insa, o vad sau mi se pare c-o vad, proiectata intr-o aureola tulbure chiar printre nefericitele lor lesuri, o aud sau mi se pare c-o aud, glas aievea sau glas izbucnit in subconstientul meu, pe Alexandra: Cel de-al doilea cerc magic nu-i aici, omule! Pleaca de-aici si-l cauta..."
Sunt femei care-ti apartin fara sa le ai-un suras, o privire te leaga de ele pentru toata viata. Dumneata n-ai visat niciodata sa gasesti intr-o anumita femeie tot ce n-ai gasit ori ai pierdut in celelalte?
"-Domnule colonel, permiteti sa raportez: iubesc o femeie! Numele ei il cunosc, o cheama Alexandra. Dar eu cine sunt acum, pe mine cum ma cheama?"
...
"-Sunt, Alexandra! Acum mai regreti ca mi-ai spus cum te cheama?.
-Ma cheama Alexandra si vreau...
-Alexandra! sopteste fetita.
-Si vreau...Unde ti-s gandurile, de ce taci?
-Alexandra! repeta fetita."
"Oricat de confuze ar fi trasaturile femeii din fotografie, obiectivul surprinzand-o ca printr-un val de ceata, n-o regasesc nicicum in ea pe cealalta. Ceva le deosebeste, un anumit aer, alta privire si alt suras. De unde,atunci, iluzia ca eu o cunosc si ca mi-a apartinut candva? Numai fiindca o chema Alexandra ca si pe cealalta, cate Alexandre n-or fi inca pe fata pamantului, e obligatoriu ca fiecare Alexandra sa ne treaca prin viata si ma obsedeaza o anumita femeie, ultima pe care am avut-o inainte de a pleca in razboi, al carei chip si-asa mi se arata destul de fabulos, din care motiv mi se pare ca-l intrezaresc adesea in orice alta femeie, chiar si intr-o fotografie oarecare? Da, numai asta trebuie sa fie!"
"... fiindca dincolo de infern incepe, oricat n-ati vrea si oricar v-ati impotrivi, oricate arme ati mai inventa si oricate alte semintii de soldati ati trimite la moarte, incepe, mereu incepe, Umanitatea!" (Laurentiu Fulga)