Sarbatori fericite! (sau p-aproape)

Here I go: Asa cum se spune pe la TV, Craciunul este cea mai asteptata perioada a anului de toti copiii, mai mult din cauza acelui "naluc" de mos. Consider ca la 20 de ani inca intru la categoria copiilor care, atunci cand primesc un cadou, se simt importanti pentru ca a fost careva care s-a agitat pentru ei sa le ofere un cadou care presupunea ca le-ar placea. La capitolul asta nu ma plang. Am primit si-am oferit cadouri prietenilor cei mai apropiati din ultima vreme.
Am reusit chiar sa respectam obiceiul colindatului mai serios, care la oras se face mai mult de mantuiala. Am incantat parinti si ne-am udat gatlejurile cu vin. Insa toate astea s-au petrecut in ajun.
De Craciun insa, in aer plutea plictisul. M-am trezit tarziu, am mancat in varful patului si am urmarit film dupa film pana mi-au lacrimat ochii. Suparator a fost faptul ca aceste activitati sunt zilnice la mine. Deci nimic neobisnuit. O sa ma trezesc peste cativa ani probabil, scormonindu-mi prin minte dupa o amintire de Craciun de la 20 de ani cand plictiseala, lene si monotonie nu ar trebui sa apara in "orarul" meu. Ma gandesc ca poate asta au facut majoritatea romanilor. S-au uitat la televizor bucurosi ca au si anul asta porcul in fata si toastand pentru ca au reusit sa aiba niscaiva bucate chiar si cu recesiunea asta.
Nu ceream mult...decat un strop de MAGIE DE SARBATORI in paharul tulbure al vietii.
Eh...mai este si urmatorul an. Pana atunci ma bucur de bomboane privind la beculetele din brad.

Lucky me :D

O zi de duminica 13 care se arata a fiind una normala si care in schimb mi-a adus bucurie cu ajutorul putinului noroc. Se pare ca astazi dintr-o primbare, am reusit sa castig un bluetooth la un joc de noroc cu monezi(la care mi-am gasit si cumparator) din City Mall + doua ceasuri dragute, perfecte pentru o ocazie mai stilata.
Desigur, fiecare bucurie poate sa aiba si un revers asa ca m-am uitat de 2 ori mai atenta inainte sa trec strada si am incercat sa calc cu tot piciorul ca nu cumva sa mi-l strantesc, dar si ghinioanele vin tot la fel, cand te astepti mai putin. Insa pana atunci, oi vedea eu. Voi mai incerca de fun sau macar sa-mi mai amintesc aceasta zi, chiar daca, poate nu va fi una la fel de norocoasa ca cea de azi.
Ma bucur doar ca dintr-o plimbare de relaxare am reusit sa o transform si intr-una productiva.
Exista insa si un beneficiu. Iti da o incredere de sine asa de mare incat ai impresia ca poti realiza orice. Dar cum se zice: "Nu-ti forta norocul!" :)

Peretii m-au ascultat

Al Green - Tired of being alone

O zi de toamna tarzie. Trezita inspre dupa-amiaza cu dureri care ma fortau sa raman intinsa in pat...am zacut cu "animaluta" langa mine pentru o perioada. Am dat cateva ture de apartament in rest am intepenit pe scaunul din fata calculatorului urmarind 3 filme unul dupa altul plus cateva secvente din cele de la TV. Cred ca mi-ar fi greu sa fac cate un rezumat din fiecare, sunt prea amestecate. Dar m-am simtit singura. N-am vorbit cu nimeni despre nimic mai important decat "cum i-a mers pe ziua de azi". Am simtit foarte putin aerul imbacsit al orasului. Nu mAm putut plange prea mult la cineva de vreo durere interioara. De fapt, nu prea fac asta de fel, dar am momentele mele. Insa vine un moment in care, chiar daca simti nevoia sa conversezi cu cineva, pare cam tarziu momentul, pentru ca deja te odisnuiesti cu gandul ca ai stat tacuta atatea ore si nu mai ramane decat sa dormi si sa sper ca maine sa te trezesti mai bine.
La urma urmei, peretii m-ai suportat destul.

Words don't come easily

Tracy Chapman - Baby can I hold you

Creier sec!
De ce intodeauna trebuie sa te gandesti doar la lucruri ce ranesc?
Vrei armonie, respect, iubire...
Cu rautatea nu mai tine.
Gandeste limpede, clar, la rece...
O rana ca asta nu trece.


De ce tocmai pe cei mai dragi ii pui la teste?
Chiar asa orb esti de nu vezi cine te iubeste?
Schimba atitudinea,arata ca ai sentimente
Si spera ca cel de langa tine sa te ierte.
El zi de zi se chinuie ca tu sa zambesti,
In schimb tu aduci lacrimi si tristeti.
Repeta-ti mereu:"Merita sa ma schimb!"
Vei vedea astfel ca te va tine numai intr-un alint.
Arata ca iubesti, nu-ti fie teama de raniri.
Daca vrei sa primesti ale dragostei priviri.
Deschide-ti sufletul, daruieste-ti inima!
Raspunsul de partea cealalta va veni, vei vedea.
Of...grea este si judecata de sine
Insa face si bine.

Feel...Do not think!

.:: Andain-You Once Told Me ::.

Respect, incredere, sinceritate, comunicare, compromisuri, intelegere, sentimente investite, personalitati descoperite...toate stau la baza unei relatii cat mai apropiata de perfectiune.
La inceput nu ti cont de toate acestea...le capeti incet-incet in functie de evolutia relatiei. Insa punandu-le cap la cat, eu am realizat ca toate aceste elemente alcatuiesc un amestec pe care de acum incolo il noi intelege si mai usor.
De la prima apa sarata rece simtita la inceput de vara sub o luna plina, lucrurile au evoluat firesc, fara sfortari si cat mai indeaproape. S-au strecurat nelinisti, discutii, superstitii, neincrederi, lacrimi si ingrijorari., dar nu s-a pierdut spiritul care a impreunat mainile tinand cei 2 maci.
Un respect pentru fiinta ce-o reprezinta fiecare unul pentru celalalt, o incredere bazata pe comunicare si priviri adanci in ochi, nevoia de a renunta la actiuni uneori importanta in favoarea persoanelor implicate, limbajul fara cuvinte, cate un sentiment nascut la fiecare zi petrecuta, cunoasterea "interiorului ambalajului"...toate creand o mare colorata in functie de dorinte, vise, amintiri create, emotii, atingeri.
Cu o recunostinta ce vesnica o sa ramana imprimata, ma declar invingatoare in fata unei forte ce-ar putea desface mainile impreunate, bucurandu-ma de fiecare zi in care soarele poate nu este prezent sau de vreun fer aprig care nu ma va opri sa stau departe de mister.
De acum inainte, tot ce-mi va ramane de facut va fi sa simt caderi pline de adrenalina care sa se termine cu doua brate gata sa ma salveze, fara sa ma gandesc macar o clipa la alte consecinte.
Inchid ochii si merg...stiu ca ce iubesc ma va ghida.
(Multumesc pentru fiecare rasuflare pe care o imparti cu mine)

Intens

Cecile Bredie - The autumn leaves / Les Feuilles Mortes

Trecut si viitor...toate mi s-au adunat in prezent.Of...si cat de tare doare fiecare in parte. Ingrijorarea pentru viitor, melancolia pentru trecut si nemultumirea pentru prezent, toate adunate intr-un timp limitat scurt cat dureaza o piesa calma. Intinsa intr-un pat de frunze tomnatice in culori calde privind cerul instelat al noptii friguroase care nu pare sa ma deranjeze, fiind prea distrasa sa "repar" cate ceva din fiecare timp. Parca as fi un Scrooge fara spirit al sarbatorilor, vizitat de spiritele timpului, ma lovesc de descoperirea nefasta a greselilor ce au fost si vor urma, orbita de calmitatea personala, inchisa in cochilia mea, uitand de factorii externi.
Ca un copac in plina vara. Bogat in frunze, gata sa rodeasca, se bucura de ceea ce daruieste...dar apoi...incet se usuca, frunzele il parasesc si ramane infrigurat, trist si nefolositor.
Dar de la cine altcineva sa astept "rodirea" lucrurilor bune daca eu nu-mi iau "apa" necesara pentru a ma dezvolta?
In ultima vreme n-am ai cui sa ma destainui. Nici n-ar fi inteles lumea. Nici eu nu as fi fost in stare sa ma exprim. Eu imi pun intrebari, eu imi caut raspunsurile.
Drumuri incotro?
Sentimente incotro?

Scurte rememorari

Prietenul meu blog si putinii cititori care se mai delecteaza cu scurtele mele ganduri transpuse aici au dus dorul unei noi postari. Acum a venit timpul s-o ofer...
Ca o scurta trecere in revista, cateva lucruri care s-au mai "lovit" de viata mea au fost:
- o campanie electorala bazata in deajuns de mult pe naivitatea sarmanilor si foamea purtata in stomacuri incat sunt "cumparati" cu un pliant in care sunt prezentate cuvinte de lauda la adresa viitorilor sefi ai statului pe care sunt destul de revoltata dar voi dezbate tema asta cu alta ocazie (si chiar abia o astept...mai trebuie stranse niste "dovezi")
- o promotie de delectare si recuperare dupa alergatura campaniei care imi aduce si-un venit modest dar bine-venit
- cate o iesire fugitiva in vreun bar sau 15 minute petrecute cu prietenul pe fuga
- oboseala acumulata din timpul zilei care nu-mi mai lasa loc nici de rasfatat "animaluta" mea Sophie
- visele nelipsite din fiecare noapte care se leaga ca un serial siropos, asemeni "Tanar si nelinistit"
- scurtele conversatii purtate cu prietenele mele la telefon in care ne plangem de "greul" descoperit la varsta de 20 de ani dupa atata vreme in care am pierdut vremea prin baruri la cafele sau dormit pana la ore tarzii; spatele simte cel mai bine acest efort.
- idealurile care se nasc zi de zi cu fiecare idee care iti licareste in cap
- bucuria aniversarilor si implinirea sufletului ca am oferit un cadou deosebit pentru o persoana deosebita
- emotiile traite zi de zi si gandul ca "Ce o sa mai urmeze astazi?" te fac sa inaintezi si sa privesti spre viitor.

O Sophie care ma scapa de fobii

atb-some_things_just_are_the_way_they_are

Doua elemente au alcatuit seara mea de azi: "animaluta" mea de companie si niste muzica chill. Lungita in patul meu, o lumina difuza ce-mi strabatea camera, un morcov mestecat alene si o gramada de ganduri de care ma ascund. Nu in totalitate insa... Purcica mea este prezenta pe umarul meu gata oricand sa-mi primeasca capul lasat pe trupul ei destul de mic inca si ochii ce i se micsoreaza de placere atunci cand o mangai sub barbie. Ma gandesc...sunt norocoasa ca m-am ales cu ea; pot rade zgomotos, pot plange, ma pot stramba, pot sta dezbracata, nemachiata, ma intampina mereu cu zgomote gingase cand ajung acasa, pot sa ma ascund alaturi de ea de cele mai rele frici despre lume.
Nu stiu cati se gandesc ca atunci cand ies din casa sunt deja victima unei priviri prea insistente pentru orice defect l-ai avea, victima a unei certi prostesti cu prietenul din cauza locului de iesit la cafea, victima a unui autobuz care te conduce fara voia ta la slujba/scoala/meditatii/plati diverse, s.a.m.d. insa in seara asta am realizat ca vreau sa ma refugiez doar la gandurile mele despre ce ar trebui sa fac maine sau cum o mai duce alta lume de care n-am mai auzit de ceva vreme sau de ce incet-incet fiecare prietena se concentreaza mai mult pe partenerul ei realizand ca si el intr-o zi va disparea.
Nu mi-a placut ziua de azi, trebuie sa recunosc. Dar... ca in orice lucru pe care il urasc, gasesc si unul pe care sa-l iubesc. Urasc ca telefonul n-a sunat decat apelat de mine, dar iubesc seara asta cu Sophie pe semiintuneric care, printre scanceli, imi mai oferea cateva raspunsuri la zecile de intrebari buclucase.
Well...noaptea e un sfesnic bun deci s-o las sa-mi faca rolul...

Not anymore

Angel flying too close to the ground

"Not for the proud men apart from the raging moon I write on these spindrift pages,
Not for the towering dead with their nightingales and psalms,
But for the lovers, their arms round the griefs of the ages..."
Lipsesc atatea, s-au inlocuit atatea cu poveri grele, triste, negre...incat chinuit adaugi culori dar intunecimea pare sa le controleze pe celelalte. Lipsesc atatea zambete, atatia stropi calzi de vara sub care alergam inconstienti de problemele celor din jur, atatea povesti anoste care pareau basme prezente, atatea guri adunate la o ciocolata, atatea filme cu printese la care suspinam, atatea intalniri fugare pentru care iti doreai sa te trezesti urmatoarea zi, atatea lumanari suflate in care iti incredintai dorinta cea mare.
Timpul- inger viclean ce zbori aproape de noi, luandu-ne clipele copilaresti si aruncandu-ne problemele existentiale specifice celor 20 de ani. Ne momesti cu avantul libertatii, dar ne rapesti simplitatea fericirii.
In final, ramanem doar cu pareri de rau, frica, neincredere chiar si in cei apropiati, deziluzii,

Sadness of the edge of love

I've got a raindrop lining down my cheek just like a tear. That's all i have to say.

"Maybe it's because i kissed you...to much
Maybe that is why my kiss means...to little
Maybe with a love so great and a love so small
Maybe i'll be left with no love...at all."

Senin ca-n prima zi...

It's Not For Me To Say

Cu cata claritate se proiecteaza imaginile-n minte,
Si cata caldura simt in trup.
Vapaie reaprinsa ce arde mocnit,
Si-un zumzet delicat sopteste in ureche tacit...
...Ce sentiment.

In locul incomod de restrans, aburit,
Ochi in ochi fixati stateam uitati.
Un gand fugar la cum ar fi pe mai tarziu,
Cand ceasul va arata ora despartirii.
...Ce fior.

S-a risipit vara, am trait-o amandoi.
In ger, dezgoliti, hranim doar flacara interioara.
Speranta trairii fiecarui anotimp cu miraje noi,
Ca orbii ajutati de alte simturi.
...Ce dorinta.

Si cate clipe tensionate, de dor, sarutari si lacrimi
Nimic sa nu dispara.
Avantati pe poteca cu trandafiri si spini.
Vom pasi tinandu-ne de mana.
...Ce paradis.

Acum insa doar o melodie pe un disc zgariat,
Ce nu pare sa ma deranjeze, sunt prea atenta la tine
Dorindu-mi sa intru in a ta minte, sa-ti comand,
Un cer senin si-o prima zi s-o mai strabat.
...Ce minunat.

Cuvinte dure...pe nedrept

Oricat as fi vrut sa mai pot reveni cu o scriere vesela si care emana o buna-dispozitie, se pare ca tot ce va urma sunt doar cateva cuvinte scrise dupa o un episod de lacrimi. Nu-i duceam lipsa tristetii, dar anumite vorbe nu le pot opri cu un zid inalt care sa nu ma afecteze. Incompetenta- asta e cuvantul caruia i se potriveste definitia tristetii mele. Cele mai apropiate persoane, cele mai dragi, iubite, respectate, de la care astepti mereu intelegerea si aplauzele, exact ele te lovesc mai tare. Singurul meu lucru la care ma pricep este arta si toate formele ei, care se pare insa ca e luata in ras de aceste persoane. Apoi vin doua cai...sa abandonezi lupta proiectandu-te intr-o persoana interesata de banal sau sa te ambitionezi pana la epuizare incercand sa arati ca exista o treapta mai sus pentru cei cu vise.

Nimic de spus in rest. Imi pot impartasi ultima creatie in domeniul decoratiunilor inventive si de efect. Noapte buna.

Placebo - Sleeping With Ghosts

Zilele de nastere sunt izvoare nesfarsite ale bucuriei

Cum timpul nu ne asteapta deloc, se pare ca nici in cazul meu nu a facut nicio exceptie. Asa ca, aniversarea si petrecerea specifica au trecut. Dar nicidecum in zadar. Atat ziua de nastere cat si party-ul din weekend au iesit peste asteptari. Invitatii, cel putin unii dintre ei, chiar au aratat ca s-au simtit bine, ceea ce imi da satisfactia ca a fost reusita. Cadourile, care mai de care de trasnite, vii sau in dezvoltare, ornamente si felicitari cu samintelesuri care sa-mi aduca un zambet pe chip. Ioi!...si ce dansaram si chiuiram si ne "alarmaram" (la propriu, daca se poate spune) condusi de buna-dispozitie si stropul de alcool. Apoi cand daduram acomodarea la o parte, s-a mai petrecut si momentul feminin kinky, un dansul pinguinului si un cantat de "La multi ani!" cu alergatura dupa lumanari si seara s-a incheiat.

Ei!...si totusi cu ce am ramas...Amintirea unei seri de neuitat de dezmat, gandul ca am avut prietenii apropiati alaturi, si cateva cadouri de ingrijit pe viitor.
Happy happy, joy joy :)

Ce-a ramas dupa ce-a trecut

Dupa ora 16:15 toate se petrec altfel,
Cu ochi mirati ma-ntreb la cer,
Ce se va schimba de acum?
Cand cu un an in plus strabat un drum...
Plin de cine stie cati maracini si flori,
Mai iau o gura de alcool sa scap de fiori.
Rad in ploaia ce-mi aduce,sper, belsug,
Suflu in lumanarea daruitoare de dorinta,
Inspir iubirea zi de zi printr-un sarut,
Pe cateva acorduri calde imi cant propria-mi balada.
Imbratisez sufletele ce-mi ies in cale,
De azi le privesc cu alti ochi.
Plicul cu vise redactate intr-o scrisoare,
Astept sa fie expediat cu praf de noroc.
In dansul vioi pentru o uitare,
Intarziate aplauze ce zac in departare,
Rasuflu greu sperand data viitoare mai mult,
Si-un prefix inceput se termina cu un sarut.

Stare "anteaniversare"

(Ca sa ma explic: stiu ca nu exista cuvantul...de accea e pus in ghilimele).
Cu cateva ore inainte de a ma bucura de toate "La multi ani-urile" pe care o sa le primesc, imbratisarile, pupaturile, urarile si alte mesaje siropoase care vin odata cu acest moment, incerc un pic sa-mi vizualizez optiunile de a ma simti cat mai bine si cat mai speciala, ignorand faptul ca pe glob mai sunt alte sute de mii de cazuri care au aceleasi asteptari. Si eu am dreptul sa-mi doresc un "Super sweet 16" la 20 de ani. Din start am ghinion din cauza frigului care s-a "asternut" prin tara si mi-a stricat planul meu principal. Daca mai si ploua maine atunci chiar ca sunt realizata. Dar sa nu imi pierd optimismul. In fond, mai am 60 de ani (caci atat intentionez sa mai traiesc) in care sa gasesc o metoda pentru o aniversare de vis. Ei...macar stiu o treaba. O sa primesc imbratisari de la oamenii care mi le ofera cu adevarat din suflet, si e important ca stiu asta, ceea ce ma face sa ma simt bine. La cadouri nu am asteptari pentru ca stiu cum e sa fi in criza chiar de 20 de ani, nu doar de 2 cum se spune pe la tv. Vreau sa rad, sa dansez, sa cant si sa beau cu prietenii mei si daca o sa-mi pun aceasta "casetuta" in capul meu cu "vreau, vreau!" atunci e cel mai probabil sa se si implineasca.
Pana una-alta...optimismul meu este destul de ironic. Incerc sa ma mentin pe linia de plutire si sa cred cat mai mult ca totul va fi bine. Doar marele Secret este legea atractiei.

(melodia e un pic prea optimista...suna mai degraba a Craciun :D)
Happy birthday!

Fake smile

Nici nu m-as fi gandit...

Toate asteptarile sunt mereu pe dos. Duminica, visata cu eleganta si cu rafinament, tratata de mine ca o seara un pic mai speciala decat celelalte, in care orasul este ceva comun, o seara umoristica, o sala plina de oameni imbracati dupa stare aplaudand la unison...(imaginea aia mi-e inca vie, se vedea mai bine decat o coregrafie pregatita din greu de o gramada de dansatori), absorbirea fiecarei replici rostite finalizata cu rasul zgomotos care se auzea cu o milisecunda in intarziere pana la locul unde ma aflam, acolo sus. Aproape doua ore jumate a durat minunea. Cele mai importante doua ore jumate din aceasta zi. Si ce repede par ca trec atunci cand esti distrat. Apoi am cazut prea adanc. Zambeam la prezent doar pentru ca trecutul anterior imi tresarea in minte. Cate o secventa din investigatia inselatoriei lui Gaston si apoi nereusita razbunare a nevestei, intrigi in care incercam sa patrund doar pentru a uita de vreun gand ciudat de-al meu sau vreo grija nepoftita.
Asa am si plecat...cu un zambet care nu-mi apartinea...

Cum ar arata lumea mea?

Intr-un univers pe care mi l-as permite sa mi-l creez oricand, stiind ca am la dispozitie doar propria-mi imaginatie. Departe de foamete, criza financiara, mizeriile orasului, gaura din stratul de ozon, cozile interminabile la magazine, pedepsele din cauza notelor mici luate la scoala. Departe de ura, deznadejde, singuratate, slabiciune, prefacatorie, invidie, neputinta si orgoliu.

Sa traiesc intr-un univers, intr-o lume in care culorile reci si inchise sa nu existe, soarele sa fie mereu prezent pe cer si sezlongul pregatit pentru a ma bronza, in care copacii sa fie colorati in functie de starea mea de spirit, vioaie sau incantata sau indragostita sau relaxata, cu pasari care sa-mi incante auzul cu cantece melodioase si restul animalelor care, glasuind, isi compun propria lor simfonie pe portativul cristalin al cerului. Cu rauri care absorb toate acele reflexii inundate de culori si raze ce strapung norii in mii de forme pufoase.
Sa graviteze in jur doar partile din inima mea, cele care imi dau siguranta ca traiesc si sunt intreaga. O lume in care sa existe doar prezentul si timpul sa nu fie masurat, o lume in care noaptea si ziua sa se intrepatrunda, sa-mi fac din curcubeu hamac si din stele rochie de seara.
Vreau abundenta fanteziilor de culori.
"Thought is real. Physical is the illusion. Ironic, huh ?"

E secret!

Cata indignare imi creaza persoanele care isi arata un asa mare interes fata de problemele sau dilemele cu care ma confrunt si care se cred atotputernici incat mi le pot rezolva!

Sunt egoista pana si la anumite ganduri si vreau ca acest lucru sa fie stiut. Sunt nemultumita de atatea lucruri cu care ma confrunt si invidioasa de atatea stari pe care le au altii iar eu am inpresia ca nici macar nu ma pot apripia de ele, ca pot avea totul fara sa se agite prea mult si poate nici macar nu realizeaza cat sunt de norocosi. Poate e doar o copilarie de-a mea. So what?
Am abia 20 de ani, nu o lunga viata in spate din care sa-mi rezulte o experienta solida si niste rezolvari mature. Este adevarat. Sunt orbita de atatea ganduri nocive incat pierd esenta relatiilor mele cu cei din jur, cei dragi mie, mai exact. Nici macar nu ma revansez fata de ei. Tot ce reusesc intr-un final este tot sa ma oftic, si uit sa le multumesc pentru ca macar mi-au spus ca-mi stau alaturi orice ar fi. Dar sunt parti care raman doar pentru mine pentru ca sunt constienta ca nimeni nu ma poate ajuta. E secret!
(...poate e doar o stare de rabufnire imatura...)

P.S. ...

Am inceput cu finalul. Hm...in cazul de fata se merita pentru ca rememorarea trecutului foarte putin indepartat aprinde un sentiment de nostalgie pentru acele clipe traite.

Ma simt fericita, implinita, indragostita. Trio-ul de succes in viata. Si cat va tine? Poate nu o vesnicie, dar momentan nu doresc decat sa-l savurez. Linistit, luminat doar de-o lumanare uitata intr-un colt si pe fundal o muzica de lenevit. Dar par in plus toate pe langa acele doua cuvinte ce-mi urla tare in urechi desi au fost spuse in soapta. Tacerea mea vroiam sa vorbeasca atunci. Dar oh! Cat as fi strigat "SI EU!", dar gura mea tot inclestata ramanea. Ciudata senzatie.
Eram un amalgam de stari si senzatii, de fiori si temeri, de tremuraturi si friguri, de alintare si rasfat, de zambete si clipiri, mangaieri, rasuflari, extenuari, revigorari, amnezii, divulgari si sarutari. Nu poti exprima iubirea nici in 1000 de verbe, adjective, substantive sau alte parti de vorbire existente in comunicare. Fiecare celula din corpul meu o respira. Si oh, ce bine este!
Chiar as fi invidioasa pe acel cineva care s-ar bucura de toate astea si nu ar realiza ce comoara a descoperit, si eu nu as avea sentimentul asta.
Cu tot "tacamul" inclus...pot spune ca m-am bucurat de o zi perfecta.

First- Do & Mo

DO: Sunt un catel vesel, ma joc toata ziua cu prietena mea MO.
MO: Sunt o pisica la fel ca toate pisicile, lenesa si pufoasa si ma distrez pe seama prietenului meu DO.

Frumos, magie si ...atat

Frank Sinatra - Something stupid

Teoretic, ziua de azi s-ar spune ca s-a desfasurat in circumstante normale.Trezitul a fost la aceiasi ora tarzie si a existat aceiasi lene de zi cu zi insa practic, s-a intamplat sa mai apara si-o scanteie.Am simtit-o eu, nu stiu de el.
Un musical...si vai! cat de departe simti ca zbori cu fiecare strofa cantata. Pianul isi incanta sala plina si aplauzele patrundeau prin vocile celor care zambeau, creand acea stare de armonie totala. Ce minunat la leganam in acel scaun in ritmul muzicii tinandu-l de mana. Chiar te facea sa te simti pe Broadway.
Hm...si plimbarea...cu toamna in plete si cu acordurile in urechi. Leganandu-ne ca un tot, cu fundal de valuri. In fond...Ce reprezinta asa special?
Magia.

Il m'aime...pas du tout...

Un fior apoi totul mort...Cata cruzime.

Privindu-l, astepti sa-i explodeze sufletul de emotie...Si totusi...
Hm...Cat sa mai vreau...Nu-i suficient?
Dar am realizat, o prezenta fizica nu-i de ajuns, chiar daca datorita ei esti cum esti.
Visele se nasc odata cu realitatea ce graviteaza salbatic.
Naivitate izbitoare ce dori cand lovesti in plina zi calduroasa, te certi cu sentimentul solitar ce-ti innoreaza sufletul.
O abtinere descatusata ce-mi sopteste "Taci si asteapta"...Cat cumpat pentru o teama de a pronunta cateva cuvinte adesea considerate aruncate in vant...Tristete surda, purtari macabre, vorbe insipide...Ce balamuc!

Yann Tiersen-L'Absente

Chocolat baiser

Cata pasiune poate exista intr-un sarut?
Urmaresc pe strada cupluri care la rpima vedere par asa de indragostiti, dar din sarut reiese doar o nevoie simpla de afectiune. Asa m-am gandit cum este in cuplul ce ma implica.
Am realizat...E savoare. O dulce aroma de ciocolata. Poate o fi de la o puternica pofta sau poate doar mi-o imaginez.
Si stiu... e perfect atunci cand viata mea se tranforma intr-un balon de ciocolata in care traiesc si el e perfect pentru ca imi creaza acest univers delicios.
Deci niciodata nu te abtine...Traieste doar pentru a savura. Dragostea e o savoare.

Addicted

Stand pe banca sub frunzele tomnatice ce se chinuiau sa se pastreze verzi pentru a mai pastra un iz de vara, ne gasim la un timp in care literele citite devin imagini fantastice si apoi, o singura pauza respiratorie, o transformam intr-o imbratisare calda in vantul rece al serii.
Vreau mereu cu tine...(am realizat).

waldeck addicted

Forgiveness

Atatea lacrimi, dureri sufletesti si sugrumari ale respiratiei, ganduri greoaie si miscari tremurate, crasnitul dintilor atunci cand te simti la capatul puterilor si neputinta inconjuratoare de care te izbesti, caruia organismul trebuie sa-i faca fata fara sa fie de vina. Atatea stari de repulsie fata de cei apropiati care platesc pentru cruzimea altora si priviri inundate care se pierd in neant. Atatea ascultari nedorite cauzate de sfortarea celor considerati mai trecuti prin viata si plecari ale capului in semn de predare. Atata raceala ce emana peretii dupa o ploaie rece de toamna si atatea cosmaruri care te obosesc dupa o noapte dormita.

Cate sacrificii...doar ca sa iasa soarele. Cate indurari. Cat zbucium.
In final, cu o ultima putere, zambesc si merg mai departe. Am iertat.

Lost and...alone

Popas Band - A little Bit Lost

Sunt singura... Cei mai multi sufera de singuratate si toti cei normali fug de ea. Eu sunt dependenta de cei din jur, insa si asta ma sperie. Mai ales cand tot prezentul meu se invarte in jurul unei singure persoane in ultima vreme. E normal? Eu oricum nu traiam in normal deci care ar fi problema?

Iar raspunsuri idioate la care nu gasesc raspunsuri. Si mai zic altii ca ma inteleg.
Cred ca mi-e teama de gandul ca pot deveni dependenta si atunci fug. Apoi se mai ciocnesc si persoanele cu care interactionez si imi creaza o stare de a ma inchide pur si simplu in mine.
Acum am cat timp vreau...doar pentru mine...sa citesc, sa stau, sa meditez, sa duc dorul exteriorului, ca apoi sa ma intorc cu zambetul pe buze vazand iar viata colorata. Cand o sa se intample asta nici macar eu nu pot sa aproximez. Sper ca la acel capat al tunelului unde se afla deciziile hotaratoare sa intalnesc persoana pe care mi-o doresc si fara sa zica absolut nimic, sa ma stranga in brate dandu-mi de inteles ca i-am lipsit. Sa izbucnesc in lacrimi ca sa-mi racoresc sufletul ca apoi sa ne vedem in continuare de neobisnuitul nostru.
Sper sa nu fie prea lung tunelul, ca sa nu ajung cu intarziere la iesire unde va sufla doar briza tomnatica. Atunci m-as trezi singura cu adevarat si asta ar fi cu adevarat inspaimantator.
Imi vreau singuratatea cu o limita. Bizar.

Passing by...

THE TREMELOES - Silence Is Golden

Alergand printre ganduri ravasite, calcand pe pavajul caldut din timpul zilei si mirosind noaptea.Intind mana ca sa pot simti frunzele inca verzi ale copacilor si tufisurile prafuite de agitatia orasului si nu vroiam decat sa tin o mana in mana mea dar ceva ma retinea. Taceam si ma bucuram doar de luna plina si de mirosul de paine calda.
"Vreau doar sa ajung acasa si sa stau departe de tine pentru ca te simt departe in aceste clipe. Nu-i de ajuns, eu stiu, dar vreau doar sa intelegi fara sa intrebi." Cam asta gandeam atunci. Insa taceam si doar mergeam cu pasi exacti spre locul care ma indeparta de el. I-am zis "Pa" si parca parea a fi definitiv. De ce aveam starea aia?
E adevarat. Unele momente exista doar pentru a fi doar tu cu tine si vreau sa se inteleaga. Dar se vor gasi cu totul alte subintelesuri gresite acuzatoare.
"Nu stiu". Asta este raspunsul meu la toate peste a trece peste orice intrebare apasatoare care o urasc atunci cand iese din gura cuiva.
Ce-ar trebui sa fac? E dureros sa spui cuiva: "Nu te vreau azi!"
Ma camuflez si traiesc in nestiutul meu...

Pe varf de...cui

Relaxing day. Cam asta e concluzia finala dupa o zi petrecuta intr-o oarecare salbaticie, o mica excursie la Pacuiu lui Soare.Ei!... si chiar daca soarele nu s-a aratat inca de dimineata, noi nu ne-am lasat descurajati si cu sufletul deschis si cu mintea grabita la cat peste am putea prinde din acea balta mare, am purces intr-acolo.
Norocul a fost de partea noatra. Soarele s-a aratat acolo pe cuiul, asta ca sa nu ne dezamageasca denumirea. Ba mai mult...ne-am si bronzat putin. Un bronz tomnatic este chiar bine-venit.
Firul nu a fost chiar asa intins la undita...eh, nu suntem noi pescarii cei mai experimentati, dar ne-am bucurat de gratarul facut si de balaceala la picioare in Dunare. Spre dupa-amiaza, ne-am fericit cu o plimbare cu barca. Nu este la fel de romantica precum gondola dar am fost incantati ca ne puteam apleca peste "bord" ca sa simtim suprafata apei in miscare. Si poze, rasete, copaci, tantari, nisip, undite, pupici si ruinele unei cetati bizantine s-au contopit dand un plus acestei zile.
Ce mai...merita vizitata inca o data.

Dragostea e simpla, doar noi cand ne iubim o complicam

Si unde? Cand? Cum? In ce fel? De ce?...dragostea are doar intrebari scurte cu raspunsuri lungi, adesea greu de gasit. Catastrofal. Ce sa fac?
Poate si el se gandeste la fel. Poate si el isi pune tot felul de intrebari. Poate se intreaba ce prioritati ii ofer dragostei. Si off...oricum o dai numai simplu nu este. De ce simplu daca exista complicat?
Ma demoralizeaza. Ma blochez in ganduri iar el oricat ar tipa la mine, nu pot scapa din sfera craniului meu plin cu temeri si conceptii paranoice.
Ajuta-ma. Invata-ma. Poti?
Spune-mi ca da...ma simt atat de pierduta. Nu stiu ce sa fac. Nu stiu ce ganduri sa salvez din avalansa cu care vin toate in contradictoriu. Dar daca aia e alba si cealalalta e neagra, inseamna ca pe undeva rezulta un gri si atunci rezulta o cale de mijloc dar parca are o tenta mai spre negru si asta nu avantajeaza. La naiba! Am obosit...
Ce-mi trebuie? Parca as fi buimaca dupa un somn agitat si ma oftic pe noaptea care s-a risipit aiurea in loc sa ma fi odihnit pe deplin. Asa e dragostea. Minte ravasita ce te ascunzi in teasta mea micuta...da-mi pace. Lasa-ma doar sa-l privesc pe el si sa ma bucur de fiecare imbratisare calda si sincera pe care mi-o ofera dar eu, distrasa, nu o simt. Si tot asa cautand dragostea aflata chiar in palmele mele. As aplauda dar e fragila si as strivi-o.
Iar tu...nebun omniprezent...invata-ma sa iubesc.
Taxi- Invata-ma sa iubesc

Si totusi nu vreau sa stiu

Viitorul...indescifrabilul arzand de dorinta sa fie descifrat. Cele mai neasteptate intamplari poti astepta de la un viitor.De asta se zice ca mereu este imprevizibil. E frumos sa fi si surprins de viata cateodata dar depinde cat te tin nervii si inima. De asta majoritatea sunt nerabdatori se afle chiar si in urmatoarea secunda ce s-ar putea intampla. Daca viitorul imprevizibil nu te omoara, atunci e posibil sa o faca curiozitatea. Si presupunand ca dorindu-ti asa tare sa stii viitorul, gasesti si o metoda sal si afli, apoi renegi tot ce ai putea auzi ca ar urma sa se intample. Ce lume nemultumita. Fa-ti singur viitorul, nu lasa sa ti-l dicteze cineva dintr-o carte de tarot sau un zat ramas pe fundul cestii. Cate dorinte si intuitii contribuie la realizarea viitorului, multi nici nu-si pot da seama. Se lasa doar purtati de consecintele faptului implinit. Oare asa patesc si eu? Daca este asa, atunci ar trebui sa constientizez mai repede si sa schimb undeva, ceva.

Si-l inchipui...ca o carte cu o coperta fara un desen, un titlu si un autor. Astfel nu banuiesc ce ar putea contine acele pagini. Voi trai doar mandria ca voi fi propriul meu autor, fotograf, editor,etc.
Dar oricum...mintea ma duce dincolo de limitele timpului viitor. Ca un om de lut caruia sa-i pot modela trupul dupa propria-mi vointa.

Alexandrina Hristov - Om de lut

Scanteie

L-am cunoscutla semafor.Stateam intr-o masina cu niste prieteni asteptand sa se faca verde.Mi-am aruncat un ochi in dreapta sa vad soferii din jur.Si atunci...l-am zarit. Imi facea voios cu mana si-mi zambea deschis. Din instinct i-am zambit si eu. Atunci deja m-a inteles ca-mi place sa-l privesc prin acel geam. I-am tot facut cu mana si ne hlizeam unul la altul. Ce frumos.

Pentru cei mai multi acesta poate reprezenta un moment romantic, o prima intalnire intr-un cadru deosebit, o scanteie doritoare intre un el si-o ea, o clipa in care restul e absent.
Dar nu...a fost un moment pueril intre mine si-un baietel de cativa anisori aflat intr-un autobuz, probabil plictisit de monotonia orasului, m-a gasit pe mine aproape sa-i impart zambetele si gesturile copilaresti.

Prefer sa stau printre copii ca sa nu-mi pierd visele.

Licurici...prin intuneric

Carticele desenate, poze colorate...prind viata
Soricel zglobiu ce esti si rontai la cartile vechi
Nu vezi paginile ce imagini bogate poarta?
Paduri stufoase, casa multor animale...Licuricii dau petrecere...Verde-n fundal si luminite energice plutesc pe glasul rasunator al greierilor topaitori.
Auzi!...prinde-mi si mie cativa sa-mi lumineze ograda.Sa simt ca am lumina-n suflet si sa mi se reflecte in ochi ca sa fac sa-mi zambeasca lumea, luminandu-le sufletul si lor.
Iele ale padurilor...ati venit sa stricati petrecerea micutelor vietuitoare.
Dar vai!...spiridusii binevoitori te conduc la tunelul de ciocolata.Plutesti pe o frunza infruptandu-te din deliciosul raulet.
Rasfoieste cartile prafuite sa afli ce pagini, pentru o cunostinta de aur, tine ascunse sub coperti...inainte de a le roade .
Bucura-te de tot ce-ti arata viata...Licuricii iti vor lumina calea. Noroc si drum bun!

Ganduri precipitate sorbite in calmitate

Do you know where the soul go?
I really wanna know...

Si ce frumos se simte...si ce calm apare
Contractii musculare
vid cu stare euforica, brize calde de mare...
vis descatusat din propriul sau infern
leagane halucinante imi scartaie-n urechi...stai in lumea ta, fii calm...
Jumatate de corp mi-e in flacari...ma speri...vreau o briza de mare...
Miros de amor proaspat impregnat in cearceafurile sugrumate de mainile pline de dorinta...
Rasuflu greu mireasma lanului imens de grau, innotand printre spice aurii
Soare ce dogoresti la urechile mele si-mi imbratisezi sufletul pierdut...
Un Suflet este prezentul nevazut...la fel ca Gandul...N-am stiut...
Cat de tare bate si din adancul pieptului strapunge prin bariera cuvantului divin,
Ploapele ti se lasa greoaie, clipesti mai lent, faci cunostinta cu fiecare papila gustativa
Atingeri tardive ce lasa dare de senzualitati apasate pe trupuri plutind printr-o camera albastra.

Si daca ai fi fiecare element din univers...curioasa sa-l analizez cu atentie...tot nu mi-ar ajunge sa iti cunosc toate dorintele... Ce mai maraton.

Rasarit...startul unei alte zi

Trezit bruscat...incetosat...liniste, calm, moale...langa cineva...afara soare
Chinuita imi pun corpul in miscare...
Stomacul mi-e macinat de foame...
O cafea amaruie necesara pentru o mai buna aprindere...
Un tarait de telefon...este el...ideal pentru o mai buna destindere...
Ameteala prin casa aiurea...monotonie...
Drum calduros...nelinistit pentru o intalnire...
Zambete senine si pupici in nestire...
Si-atata arta in jur...si cata admiratie...
Suspine lungi pentru exprimari absente...
Atatea talente ce zac adanc ingropate...
Si nehotarari si vise spulberate...
Si priviri adanci ce dau ganduri aberante...
Si cata dorinta de a noptii mangaiere...
Uitata de zilele cu glasul in tacere...
Sculptez prezentul in simtiri de jad...
Lupt sa combat trairea unui viitor fad.

Vis colorat

Avril Lavigne - Innocence

Sta aproape de mine la fiecare pas
Ma mangaie doar ca sa ii simt prezenta
Ma saruta ca si cum ar fi intr-un ultim ceas
Eu vesela, imi deschid portile spre inocenta.

Dar cum gasesc motivul ca nu-l doresc mereu?
Aud, ascult dar mintea nu-mi e totusi prezenta
Copil ametit ce crede ca inocenta e motivul meu
O candida voce ce-mi sopteste "Lumea nu asteapta".

Dar el apare si ma cearta ca viata nu-i curata,
Plang spunandu-i ca asta e tot ce am mai drag,
Dar inima i se frange vazandu-ma trista...
Si-mi strange corpul firav pana la-nserat,

Fara necazuri, lacrimi si lipsuri...
Asta gasesc in inocenta mea,
Platesti cu indurare in a zambetelor locuri,
Vis colorat ce-mi defineste personalitatea.

Complezenta

Privesti, gandesti, atingi, respiri...
Cauti savoarea unei noi iubiri,
Dezvelita de amarul inceputului timid
Iti ghidezi prezentul spre seninul infinit.
Nu sta! Bea fiecare picatura de fantezie,
Chinuit dupa un apus de ratacire.
Captiv in caruselul timpului obscur,
Cauta evadarea al trecutului murmur.
Crochiu de batai rapide ale inimii,
Suferiti tacit de teama realitatii.
Acum eu tresar din visul ostenit
Clipesc de multumire si spun:"Bine-ai venit"
Pot sa privesc, sa simt, sa sper,
Ca am si eu un loc sub cer.
Fragilul ego ce-mbratiseaza universul,
Arde mocnit sa descopere anonimul.
Cu fiecare astru stransoarea ma apasa
Un praf de descantec si durerea ma lasa.
Nori de vata colorati de stare,
Dispar atunci cand farmecul apare.
Lacrimi uscate de vantul razator
Cristale taioase cu dor nemuritor
Dorinti fierbinti si intrebari sufocante,
Ma implora vulgar sa merg mai departe.
In prezenta unui profund suspin,
Ma rog sa zbor doar pe un cer senin.

VeritaSaga - Cer Senin

Itzy Bitzy Spider...

The Cranberries - Dreams

Cu cata admiratie mi-am privit micul meu companion intalnit in aceste zile petrecute la tara.Pet-ul meu mai putin obisnuit pentru marea majoritate a tinerilor care doresc un animalut carora sa le poata impartasi o parte din sentimentele proprii, un paianjen care a vegheat in fiecare seara la fereastra casei. Seara stateam pe pervaz si-l urmaream cum isi misca fiecare piciorus arahnidian. L-am urmarit din prima clipa in care s-a apucat sa-si construiasca casa lui de panza ca o adevarata capcana a mortii pentru alte insecte si il admiram pentru devotamentul lui. In fond, era vorba de stomacul lui. Inteleg... supravietuieste fiecare cum poate. Se pare ca nu ne deosebim foarte mult de lumea animala, doar ca e la o scara ceva mai mare.
Am incercat sa nu-l distrag de la activitatile sale nocturne (pentru ca am observat ca doar noaptea statea treaz de veghe) desi m-am strecurat tiptil pe prispa ca sa-l pot vedea in voie. Ma gandeam daca mi-ar fi sarit pe fata sau mai stiu eu. dar ceva imi spunea ca e bland si ca tot ce-si doreste e doar o cina.
Si uite asa...noptile rurale au trecut mai repede stiind ca am Animal Planet in direct. Si a fost una din putinele minivacante placute petrecute acolo. I'm gonna miss my little friend.

Roata fara colturi

Iubirile vin si trec(cel putin asa se crede initial). Si este si ceva normal, mai ales la o varsta ca a mea. Doar ca cele mai frumoase iubiri sunt si cele mai dureroase in final. Si clar...dupa fiecare relatie avuta in care am avut de suferit mi-am zis ca imi pastrez lacrimile pentru atunci cand voi fi maritata cu vreun imbecil care leneveste stiind ca are 5 copii (si mai sunt o groaza de alte variante).
Asa ca nu stiu cum sa procedez. Este clar ca atunci cand petreci din ce in ce mai mult timp cu un anumit partener, sa se nasca atasamentul care nu-i intodeauna prea asteptat. Iar eu momentan nu-s deloc pregatita sa trec prin asemenea faza. Si pe langa frica asta, apare si teama ca lucrurile se pot intoarce impotriva mea mai tarziu daca imi reneg niste sentimente dragute care ma fac sa ma simt in al-9-lea cer. Imi tot vajaie in cap replici precum: "Esti tanara si e normal sa traiesti la maxim fiecare senzatie, asa ca bucura-te de fiecare dragoste care te loveste grav in stomac" sau "Daca fugi de o semenea stare, egoismul tau este peste masura si reprezinti lasitatea, mai ales pentru ca esti o persoana cu caracter."
Hmm...si uite asa dilema: "Cum s-o dau sa fie mai bine?"
Este clar ca daca imi las partenerul balta dintr-un motiv prea absurd ca: "Stii...pare ca ne este prea bine acum si nu stiu, pare ceva in neregula asta si prevestesc ca momentul despartirii va fi foarte dureros. Mai bine ne despartim de acum cat nu-s inchegate starile...", ar insemna ca acea persoana chiar nu ar reprezenta nimic pentru mine si atunci mi-as pune intrebarea De ce pierd totusi timul cu el?
Wtf...e clar ca exista un sentiment ca niciodata nu m-am fortat sa stau cu cineva de dragul...statului.
Ar trebui sa ma gandesc bine la consecintele viitoare in cazul in care vreau sa fug o "indragosteala" puternica. Roata asta n-are colturi.

Pustiul dependent

Anna nalick-Wreck of the day

Ma simt trista.Am un termometru al starilor si in acest moment se afla mult in jos fata de nivelul sau normal si nu-mi place deloc.Deci e clar...imi da o stare de tristete.Sau singurarate.Sau neputinta.Urasc neputinta.Mereu cand apare neputinta sunt tintuita intr-un pat din care ma zbat sa ma eliberez.Paralizie curata.
Sau oftica.Hm...cand apare oftica e clar ca undeva este si egoismul si...cam greu reusesc sa trec peste el.

Nu-mi stiu starea exacta.Termometrul s-a cam defectat de-a lungul timpului din cauza atator dereglari rapizi.
Cert este ca intr-o oarecare masura nu ma simt prea bine.Imi lipseste ceva.
Stiti...viata nu se rezuma doar la conversatii cu diversi, mai sunt si clipele cu chitari sau viori trufase si foc si persoana draga tie si lume in jur de care sincer, prea putin iti pasa, si stele si o juma' de luna.
Acum stiu...este PUSTIUL.Este cald dar asta nu inseamna ca ma ajuta cu ceva, desi daca era si rece era si mai aiurea.Ma simt pustiita, intre patru pereti, refugiati in intunericul adunat al camerei. Ca un teren arid care urla disperat dupa nitica apa pentru plantele lui.Ma uit la telefon sperand ca mai suna dar o sa mai treaca o vreme.
Ce pot sa fac?
Hm...inchid ochii si ma privesc pe o plaja incercand sa fac un foc si sa zbier pana imi corzile vocale.Daca este cineva in jur care ma priveste ciudat si ma critica ii pot spune zambind sa se impuste.
He he ... atata descarcare emotionala am nevoie.Si de el.Mi-e aiurea sa recunosc, nu-mi place sa fac asta, dar sunt dependenta de imprejurimi.
Cam asta este...Inchid ochii si astept lumina soarelui.
Noapte buna.

Cadoul grădinarului paradisului către primii oameni

Istoria ciocolatei începe cu doua mii de ani în urmă, când cultura arborelui de cacao era practicată în America de sud.

Cristofor Columb (1502) a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă. Aduse în Europa, acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenţie, deoarece nimeni nu ştia la ce folosesc.În 1509 , conchistadorul Hermando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obişnuia să bea o băutură preparată din seminţe de cacao, numită "chocolatl". Montezuma obişnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său.

Spaniolii au adăugat trestie de zahăr şi i-au îmbogăţit aroma cu ajutorul vaniliei şi scorţişoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte.Locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, servit cu precădere de aristrocaţie. Ei nu au dezvaluit Europei secretul acestei băuturi timp de un secol. Călugării spanioli au fost cei care au făcut public modul de preparare a acestei băuturi ce a fost rapid apreciată la Curtea Regală din Franta şi apoi din Marea Britanie.

Locul privilegiat al ciocolatei în civilizaţiile moderne se datoreşte aromei sale inimitabile, dar şi unei aureole magice transmise de-a lungul timpului. Într-adevar cacohuaquatl în limba incaşă înseamnă "cadoul grădinarului paradisului către primii oameni", adică a zeului Quetzalcoatl.

Fructele de cacao serveau ca monedă de schimb, iar amanda (pulpa de cacao) se folosea pentru prepararea băuturii zeilor, "tchocolaltl", ciocolata cu efecte stimulatorii pentru înlăturarea oboselii şi cu gust foarte plăcut. Arborele de cacao poate atinge 8 metri în 12 ani, înfloreşte în tot cursul anului, având aproape 100.000 flori în buchete, dar din care doar 0,2 % dau fructe.

Un stiudiu prezentat de către BBC a arătat că în timpul topirii ciocolatei în gură, creierul uman cunoaşte o creştere a activităţii electrice, iar ritmul cardiac creşte mai mult decât în timpul unui sărut pasional şi senzaţia dureaza de patru ori mai mult.

Nu suficient...

Staind - Epiphany

(Something is wrong...with me i guess.)
Asta gandesc in momentele in care ma simt cu adevarat bine dar parca nu e suficient, desi nu pot constientiza ce lipseste, pentru ca oricum nu mai exista un alt nivel de mai bine.
Furnici, licurici, fluturasi si alte insecte prin care se pot defini diverse senzatii sau placeri, le intalnesc si eu.De ce nu ma bucura si de ce ma gandesc ca nu e bine cand tocmai aia este bine?
Bun...intrebarea suna irational deci si raspunsul ar fi pe masura...dar oricum nu-l am.
Wtf!
Trebuie sa invat sa pretuiesc si lucrurile marunte si venite pe neasteptate ca sa pot simti ca viata mea are un sens.Nu doar un ritm exact ca al unui ceas a carui limba indica fiecare liniuta a timpului.Tic-tac, tic-tac. In aceasta maniera, as reusi sa-mi iau campii si sa realizez ca tineretea mea s-a dus degeaba. Bine...fara sa exagerez incercand sa recuperez si sa le inghesui.
Moderarea...o alternativa dupa care alerg mereu. Mereu cantarind, cercetand, analizand, suspiciind. Imi declanseaza prea multa incarcatura emotionala. Acum ma intreb...De ce dracu' a trebuit sa fiu Balanta?
Este si toamna cand bate frigul la usa si se duce tot fun-ul, ma zbat sa-mi caut mereu echilibrul si pierd momentele esentiale.
As vrea ca viata mea sa fie ca o ciocolata.Sa mananc din ea atunci cand imi pofteste inima stiind ca orice ar fi nu se termina prea curand, o pot consuma in stare lichida sau solida si o pot folosi si ca un decor al unui alt dulce care sa-i dea savoarea ideala.
Dar acum a disparut bulversarea. Acum vad doar cascade de ciocolata cu savori diferite. Ma indrept spre cea care imi da raspunsurile cele mai clare ca sa-mi pot rezolva problemele viitoare.

How far can it goes an unconsumate love?

First love...Intoxicating...Forbidden...After a lifetime apart...Love gave them a second chance.
How long would you wait for love?

"Age has no reality except in the physical world. The essence of a human being is resistant to the passage of time. Our inner lives are eternal, which is to say that our spirits remain as youthful and vigorous as when we were in full bloom. Think of love as a state of grace, not the means to anything, but the alpha and omega. An end in itself."

Pana la cer si inapoi

"Cand eram mic mic, un ghindusel, si ma duceam pe la bunica mea, ma intreba: "Ia spune-i bunicii cat de mult tii la mine?
Si eu i-am raspuns: "Pana la cer si inapoi."
...
"Acelasi raspuns iti dau si tie acum...
"Pana la cer si inapoi."
Si atunci, leganandu-ne cadeam, cadeam...cu un usor curent.Noi, nepasatori de impactul violent pe care l-am putea avea, ne-mbratisam.
Dar s-a creat o tornada si am aterizat pe ceva moale: vata de zahar.
Ce sentiment ti se creaza mai ales cand apar si cuvintele cu caracter emotional.Apar furmicaturi la picioare (eu cel putin asta simt).Ma speri la inceput dar apoi imi place.
Prea multe scene pentru un oganism atat de fragil.
Si acum nu vreau decat sa dorm.


Andain - You once told me
Asculta mai multe audio Muzica

"Alexandra si Infernul"

"O vazu pe Alexandra apropiindu-se si tresari. N-avea nevoie de ea, se temea de mangaierile ei. Ochii lui fulgerara scantei, si femeia incremeni locului ca de piatra.[...]
-Eram totusi visul tau cel mai de pret, alaturi de mine gandeai sa-ti realizezi si celelalte visuri parasite din cauza razboiului...Ce-o sa faci cu ele acum?
-Au murit o data cu tine.
-Filip, dar tu nu poti trai fara visuri!
-S-au si nascut altele, intre timp. Dar in legatura cu Altceva, cu Alcineva. Asa ca voi avea la cine si la ce sa ma-ntorc dupa razboi."
...
"-Cum te cheama? am intrebat-o.
-Alexandra.
-Ce rost ai pe lume? De unde vii? A cui esti?
-Nu mai raspund la nicio intrebare.
Si astfel a inceput noaptea noastra...
Timpul isi recastigase functia de a fi si de a ne macina. Il simteam deopotriva ca pe niste semnale de alarma, in carne si-n sange. Tousi-eu incremenit, Alexandra incremenita, intre noi si peste noi noaptea, trupul unuia chemandu-l pe-al celuilalt in neant..."
...
Stiu doar atat: ca-ntre cer si pamant e acum un vuiet unanim de spaime si manii, si scrasnete si injuraturi, de agonii si halucinari. Trecem printre explozii si peste flacari in salturi grotesti de saltimbanci, fiecare cadere inseamna un destin incheiat.
"-Atat de greu ajung amintirile pana la voi?
-Se-ntruchipeaza foarte greu in fapturi aievea.De obicei, in razboi, traim numai cu plasmuirile voastre.N-am auzit inca sa-i fi venit cuiva o fiinta vie pe front.Tu esti cea dintai.
-Te-ntrebi totusi de ce ti-am venit?
-Poate fiindca imi datorezi niste raspunsuri.
-Doar pentru atat?
-Explica-mi daca mai e si alt mister.
-Cine sunt eu?
-Alexandra.
-Si ce ti-am devenit, ce-ti sunt, dupa ce ne-am cunoscut?
-As prefera sa tac.
-Raspunde: ce-ti sunt?
-Gandul care se aseaza intre mine si moarte mereu, visul inceput si ramas neterminat pe malul unei ape, iarba si pamantul la care-as vrea sa ma-ntorc.Desi..."
...
"Lumina din departari, pe care doar el o vedea, isi modifica deodata structura si conturul, iar ochilor sai lacomi le aparu de asta data, neverosimil, insasi chipul celei ce se chema Alexandra.
"Golia continua sa taca, ferecat in tacerea lui ca intr-o carapace. Lumina din departare se stingea pe incetul, napadita de intunericul noptii. Chipul morganic al clei ce se chema Alexandra, inca staruind asupra lui, se mistuia in tenebre.
Sunt amintiri care, desi reflectand intamplari aparent banale, capata in timp o pondere aparte. Forta lor de atractie creste pe masura ce, de sub pojghita subtire a banalului, se face evidenta alta semnificatie. Iar cand semnificatia devine bun comun pentru amandoi partenerii aceluijoc al intamplarii de odinioara, continutulei primeste numele de iubire. Adeseori, nici cea mai exaltanta dintre amintirile ulterioare nu ne solicita atat de mult sufleteste ca poezia ori dramatismul ceasului de inceput.
Ca umblu ca pe un taram ireal, toate obiectele iau infatisarea Alexandrei si Alexandra mi-e acum stapana, stau intre adevar si neadevar ca intre doua varfuri de sabie, gata sa ma strapunga amandoua deodata? Ca nu pot face mai departe razbaiul in virtea inertiei, trebuie sa cred in ceva, la capatul razboiului s-ajung alt om, n-as putea deveni alt om decat prin Alexandra?"
...
"Din nou insa, o vad sau mi se pare c-o vad, proiectata intr-o aureola tulbure chiar printre nefericitele lor lesuri, o aud sau mi se pare c-o aud, glas aievea sau glas izbucnit in subconstientul meu, pe Alexandra: Cel de-al doilea cerc magic nu-i aici, omule! Pleaca de-aici si-l cauta..."
Sunt femei care-ti apartin fara sa le ai-un suras, o privire te leaga de ele pentru toata viata. Dumneata n-ai visat niciodata sa gasesti intr-o anumita femeie tot ce n-ai gasit ori ai pierdut in celelalte?
"-Domnule colonel, permiteti sa raportez: iubesc o femeie! Numele ei il cunosc, o cheama Alexandra. Dar eu cine sunt acum, pe mine cum ma cheama?"
...
"-Sunt, Alexandra! Acum mai regreti ca mi-ai spus cum te cheama?.
-Ma cheama Alexandra si vreau...
-Alexandra! sopteste fetita.
-Si vreau...Unde ti-s gandurile, de ce taci?
-Alexandra! repeta fetita."
"Oricat de confuze ar fi trasaturile femeii din fotografie, obiectivul surprinzand-o ca printr-un val de ceata, n-o regasesc nicicum in ea pe cealalta. Ceva le deosebeste, un anumit aer, alta privire si alt suras. De unde,atunci, iluzia ca eu o cunosc si ca mi-a apartinut candva? Numai fiindca o chema Alexandra ca si pe cealalta, cate Alexandre n-or fi inca pe fata pamantului, e obligatoriu ca fiecare Alexandra sa ne treaca prin viata si ma obsedeaza o anumita femeie, ultima pe care am avut-o inainte de a pleca in razboi, al carei chip si-asa mi se arata destul de fabulos, din care motiv mi se pare ca-l intrezaresc adesea in orice alta femeie, chiar si intr-o fotografie oarecare? Da, numai asta trebuie sa fie!"
"... fiindca dincolo de infern incepe, oricat n-ati vrea si oricar v-ati impotrivi, oricate arme ati mai inventa si oricate alte semintii de soldati ati trimite la moarte, incepe, mereu incepe, Umanitatea!" (Laurentiu Fulga)

Ca o vreme schimbatoare.Sa "citesti" e lucru mare

OLIVER SHANTI - sacral nirvana

Orice anotimp are farmecul sau.Vara pe care o astepti cu caldura(intelegi?...pentru ca e vara) tocmai pentru a te bucura de buimaceala turistilor si bronzul uniform.Dar sunt si momente neasteptate atunci cand descoperi ca trebuie sa ajungi cu barca acasa.Pentru o vreme cu ape siroind,o discutie despre personalitati si cititul in priviri este cea mai potrivita.Apropiata strans, incerc sa descifrez mesajul ochilor care te pun mereu in dificultatea de a afla ascunzisurile mintii.Dar oare el ce citea in privirea mea?
Fara raspuns...nu a vrut sa-mi impartaseasca.Ce pacat.As fi stat si-as fi dezbatut acum la rece varianta lui.Insa, din cand in cand, un ochi fugind catre fereastra la vremea de afara.Pana aici neschimbat.
Priviri si intrebari in gand.Oare cum? Oare de ce?
Sunt persoane calora le poti intui gandurile si le si pot pastra. S-a constatat ca mie nu mi se intampla asa. Sunt ca si vremea de afara: un moment soare apoi brusc furtuna.Oricand persoana de langa, pregatita pentru conditiile de rigoare.Cam greu...si obositor, as adauga.
Trebuie doar sa stii cat sa privesti.Nu te calicii, te-ai putea ineca.
Cu ochii tinta, fixati catre orice poate fi captat de raza lor, neintimidati de ceea ce ar putea intalni.Se sperie putin doar atunci cand devin descifrabili.Este admirabil pentru cine reuseste.Zambesc in semn de respect.Insa tot tac si analizez.Fiecare clipa este un test de anduranta.
O ploicica intr-o zi torida de vara incat sa iasa aburi din asfaltul fierbinte, e mai mult decat bine-venita.Insa cand descoperi ca se apropie potopul,ar fi bine sa te adapostesti la loc sigur.
Indrazneste sa patrunzi prin ochi dar fereste-te sa nu ramai captiv.

Zambet adevarat dat de inocenta

Pentru prietenul meu blog care isi asteapta fiecare stare sa fie pastrata aici, il anunt cu sinceritate ca momentul spiritual in care ma aflam in autobuz langa o persoana mult prea pura pentru a fi macar atinsa, nu poate fi reprezentat in cuvinte.
Doua suflete mititele s-au asezat langa mine si din acel moment zambetul meu a ramas nesters pe tot parcursul calatoriei.Hm...chicoteli si rasete cristaline,le-as fi adunat intr-o sticla magica si le-as fi eliberat de fiecare data cand imi doream acel zambet care trezea copilaria din mine.Inocenta lor te oprea pur si simplu din privitul prin alte parti.Ramasa doar muta,privindu-mi dorintele gingase, gangurite printre dintii abia iesiti,atrasa prea mult de a simti aceasta bucatica rupta dintr-un trup matur,am intins mana si am simtit pielea delicata a firavei copile pupata insinstent de fratiorul ei mai maricel.Isi zambeau apoi se tachinau,se impingeau,se agitau,se rasfatau.Eu asistam doar zambind,desi nu era suficient.Copilul din mine dorea atat de mult sa prezinte in fata lor si sa n-aibe liniste pe acel scaun.Imi venea s-o iau pe fetita de mana si sa fug cu ea.
Si parca n-ar fi fost suficient,aveau si nume pereche: Denis si Denisa.
Gandind apoi prin mintea de adult,tot ce-mi mai puteam imagina era doar ideea de a avea asemenea frumuseti,fericire inexplicabila in cuvinte.
Acum am realizat...un copil imi trezeste doua emotii: cea de a ma vedea copilul de altadata si cea a maturitatii si de a ma vedea o mama mult prea sufocanta pentru grija lui.

Purtata pe valul indeciziei

Trezirea la realitate reprezinta un cosmar
Abruptul abis ce-mi lasa un gust amar,
Tot decorul funebru ce cauta un strop de culoare,
Iar amintirile inecate par sa ma omoare.
O vietate fragila nu pare sa reziste,
Fara ca amorul perechii imprejul sa existe.
Baloane descatusate pe vazduhul infinit se zaresc,
Purtand culori spre norii gri ce imi zambesc.

Vroiam doar o soapta in linistea asurzitoare
In cate zile se vor risipi aste umilinti ingrozitoare?
O stransoare a mainii ce-mi spune ca sunt teafara,
Ghidul ce ma indeamna spre a fericirii poarta.
Frica de intuneric ma face sa pasesc agale
Iau cateva fire de nisip furate de pe mare.
Corabia e adapost pentru algele marine,
Asa cum inima lui e adapost pentru mine.

Mica inocenta purtata in stropii petalelor,
Se raspandeste in cimitirul ielelor.
Tu,suflet stins,fi reaprins c-o floare,
O vraja a dragostei imprastie cu a ta candoare.


Si ultima farama de nostalgie uitata in a valului magie.

Remuscari inghetate infasurate de fire cu stropi

Viata ma poarta uneori pe cele mai inghetate campii.Inhalez acel aer rece care instantaneu imi ingheata plamanii.Ce sursa de caldura as putea gasi?
Un contact, fie el chiar si vag, din partea trecutului.Imi spune ca ma asteapta. Ma intreb...Sa indraznesc sa patrund in el desi atetea voci in cap imi soptesc "mergi mai departe" ???
Nu pot rezista.Cred ca acolo e caldura, dar ce pacat ca m-am inselat. M-am convins de altele, dar la ce bun?
Cred ca stiti senzatia atunci cand e frig afara si-ti ingheata mainile si te grabesti sa le bagi in apa fierbinte iar apoi te dor de parca ti-ar paraliza.Asa sunt eu...un suflet paralizat.Blocata sa-mi savarsesc propriul instinct de moment pentur care nu pot cere socoteala nimanui.Daca as fi suficient de isteasta incat sa realizez un mecanism usor, pentru repara tot si de a ma face sa ma simt ca pe o plaja in Bora Bora, ca si cum as aprinde lumina de la intrerupator.
Probabil si prietena de langa mine si-ar cumpara chiar si in rate unul ca sa scape de starile pe care le are.
Ma simt ca intr-o operatie pe cord fara sa mi se fii facut anestezia cum trebuie si simt fiecare taietura care se aplica.Dar strang din dinti si ma gandesc ca dupa ce se va fi terminat, voi fi sanatoasa. Sau speranta ca va reusi.
Prea multe fire adunate in ghemul gandurilor ascunse de zambetul fortat care le spune celorlalti:"Sunt bine!"
Raman doar nemiscata, uit sa respir, sprijinita in mana si cu ochii atintiti asupra unui obiect la care oricum nu ma concentrez ce reprezinta,incercand doar sa imi ascult bataile noii inimi.
"Eu vreau sa sparg barierele trecutului dar crede-ma, efortul e in zadar.Incearca drumul prezentului...are usile deja deschise", imi spune ghemul de ganduri .
"Ba o ultima sfortare poate n-o fi rea, ca poate in final un soare arzator va aparea si te va dezgheta", replica inima.

Nickelback - Savin' Me

P.S. Inca mai ....