Intre feerie si cruda realitate

In ultima vreme mi-am tot pus o intrebare.De fapt aveam mai mult o curiozitate la adresa baietilor de varsta mea sau in jurul varstei mele carora le tropaie hormonii si pe parcurs au tot felul de acte cu diverse fete mai mult sau mai putin cunoscute/atractive/iubite.
Toate bune si frumoase pana aici...senzatii firesti,placute,samd insa...oare cum or reactiona atunci cand sunt informati ca peste ceva timp vor deveni tati si brusc viata lor plina de distractii si fara griji s-ar transforma intr-un morman de scutece si urlete si alte stuff-uri de natura "bebeleasca" :))
Cum zice colegul meu de grupa: regula 5918 adica... 5 minute de placere,9 luni de sarcina si 18 ani de pensie alimentara :))
Eh...pe calea asta rog baietii care citesc acest post sa se gandeasca la aceasta "regula" si cum le-ar pica gandul ca intr-o zi ar putea fii tatici.Ar putea ca la varsta asta sa se maturizeze asa brusc? Ar putea sa-si asume anumite responsabilitati?
Si sa nu aud comentarii de genu' : "Eu stiu sa ma controlez, deci mie nu mi se poate intampla". In fond, neglijenta e cea care duce la evenimente nedorite.
Si stiind ca mai e si partea cu: "fara prezervativ ca ma simt mai bine" ...va dati seama, sansele sunt maxime:D
So...nu incerc sa te tai avantul baietilor ci doar sa mediteze la o posibila varianta si cum ar reactiona la socanta veste ca "ar putea fii tatici" :D

Dear diary,

I'm sorry i forget you si probabil nici in seara asta nu as fi intrat aici sa scriu cate ceva daca nu m-as fi gandit ca e bn totusi sa mai expun cateo opinie cu privire la imrejurarile in care ma aflu.
Intre timp s-au petrecut multe (cum era si firesc) dar pe care nu le-am povestit probabil din cauza lenei sau a lipsei de timp sau pur si simplu am tinut sa fie "incuiate" in mintea mea.
Well...si intr-un cerc restrans de activitati prin care se numarau dusul la facultate,iesitul prin oras,rasul cu prietenii,amintitul amintirilor si statul acasa...consider ca nu avea rost sa dezvolt toate aceste lucruri insignifiante pe care, in fond, fiecare le traieste.
Dar,laudandu-ma cu faptul ca mi-am amintit ca pot sa mai si rad am profitat la maxim de aceasta nevoie de a te simti bine.Si mi-a reusit:D
Sa fie oare spiritul sarbatorilor de vina sau faptul ca pe alocuri ma simt ceva mai implinita?
Probabil putin din amandoua :)
Chiar daca bradul imi va lipsi anul asta si poate Mosul nu va veni, doar gandul ca in curand imi va suna soneria si se vor auzi voci care vor intreba :"Primiti cu colindul?" sau beculetele si bradutii impodobiti vazuti prin toate vitrinele magazinelor sau toate promotiile :)) si mai ales toate bucatele preparate pentru ziua magica,toate astea ma fac sa-mi dau seama ca sunt un copil implinit (inca imi place sa ma numesc asa) si ca nu sunt o cauza pierduta daca sarbatorile de iarna au ramas in continuare un prilej de voiosie pentru mine.
Si abia astept sa "etalez" aceasta buna-dispozitie si celor din jur.
Sarbatori fericite! :)