Pentru toate schimbarile ce au fost si vor urma, ma-nclin.

Cat timp a trecut de cand gandurile mele ravasite si-au gasit locul printre doar niste simple cuvinte? Ce mai conteaza... Sunt aici. Ma gandeam ca as vrea sa incep sa ma mai ametesc astfel, citind peste o vreme si amuzandu-ma. Pana atunci, este insa azi. Si sunt pierduta. De fapt, ce prostii vorbesc...mereu am fost. Cei din jur nu intelegeau cum de nu imi puteam focusa atentia pe un subiect simplu discutat si eram doar cu ochii la nori. Eh...se explica. Pareau foarte aproape de mine, mari, luminosi si pufosi. Iar cel din fata mea nu-mi explica situatia pe intelesul meu. Dar, oricum, e bine totusi sa fii integrat si sa ai o atentie buna ca sunt chichite pe care tre' sa le prinzi exact in acea fractiune in care norul a luat forma de albina. Si haios...aud ca sunt o buna ascultatoare.
Atentia e una. Lucrez sau nu la ea, asta in functie de context. Insa schimbarile majore...deciziile importante, caracteristicile concludente. Ele sunt subiectul meu momentan. Si daca as putea sa ma odihnesc macar dupa fiecare schimbare pe care decid s-o fac, probabil as cantari destul de mult acum. E epuizant cand mintea nu-ti da pace. Un leac? O coma alcoolica sau o supradoza de ketamina poate ar conduce la un sfarsit trupesc si odata cu asta si psihic. Dar ocolind dramele severe. Banuiesc ca e perfect normal sa ma incred in schimbari si sa le aplic ori de cate ori am ocazia. Pentru ca pot! Asta-i deviza. Cum toti din jur spun:"E foarte bine ca nu te limitezi". Pai da...bun...dar cum ramane cu momentele de pauza? Pentru fiecare ractiune de secunda in care eu imi spun: "ar trebui sa iau lectii de canto, sa inot mai des, sa desenez caricaturi, sa citesc carti savante,sa-mi exersez carisma in oglinda, sa ies in aer liber si sa fac fotografii,sa plec intro vacanta dupa ce am muncit pentru 3 banuti, etc." Deci, in toata aceasta enumerare, e trecuta vreo ora de somn? Si tot am impresia ca timpul mi-e limitat. Poate asta e problema. Rabdarea. Dar deja ma simt in urma cu destule. Nu e o varianta buna.Increderea de sine oricum imi lipseste pentru a indeplinii toti acei factori. Asta e un alt punct trecut pe lista de schimbari dar e un subiect mai delicat.
In final...imbratisez orice schimbare apare. Sunt si persoane in jur dornice sa ma mai ajute. Sa-mi pot imparti "poverile". Oricat de epuizante ar fi, ele construiesc din mine o persoana aflata mai aproape de perfectiune.

Momente in care ideile sunt mai bune

O data cu topirea zapezilor si aparitia catorva raze de soare se pare ca fiecare neuron s-a pus in functiune si mi-a creat o gramada de idei si proiecte de viitor, dar si pe ceea ce mai vreau sa imbunatatesc la mine. Am avut o plimbare linistita, in care multe s-au intamplat.Ideea e ca am un weekend in care ma pot documenta despre crearea unui scenariu de scrut metraj, sau poate lung. Voi afla pe parcurs. I'm ready!

Daily dreams

Requiem for a Dream - Lux Aeterna


Everybody got their own trip. Please welcome!
Far from reality. And that's all I've got to say. For now?...Forever?
No more...anything...for today. Happy birthday!

Cu inima si gandul in acelasi loc

Pentru ca tot nu am somn din cauza mintii agitate, m-am gandit sa mai scriu putin despre ziua de azi cea productiva, pe toate planurile. Chiar daca am petrecut-o in casa, m-am bucurat de creioanele, pensulele si guma care le-am tot tinut in mana astazi. Si intradevar, roadele muncii se cunosc...cel putin pana acum. Well, m-am decis ca frustrarea mea s-o orientez catre pasiunea mea desenul si mai putin spre baieti. Am avut o perioada agitata, din toate punctele de vedere...vor mai urma ingrijorari si emotii si mai mari asa ca este bine sa fac o pauza si sa-mi relaxez mintea cat mai mult. Pentru ca odata cu noi decizii si intamplari, e indicat sa vina si noi schimbari, m-am gandit ca ar fi bine sa "lucrez" putin si la mine. Si pentru ca mi-am tot auzit vorbe cum ca as fi o persoana rea, m-am gandit ca ar trebui schimbat acest lucru. M-am analizat putin mai atent...in multe privinte e adevarat si e un lucru trist. Drept urmare, vreau sa devin mai luptatoare, mai increzatoare in puterile mele, mai dornica de a-mi atinge telurile, mai iubitoare, mai zambitoare, mai optimista, mai atragatoare. mai deschisa la nou. Cred ca si faptul ca m-am gandit la a-mi face o prioritate din asta reprezinta un prim pas. In fond, orice realizare incepe cu o idee de baza.

Ideea ca transmirand o stare de bine ti se va raspunde in aceiasi maniera asemeni unui bumerang. Si daca zilele trecute imi aprinsesem lumanarea pentru "Speranta", asta seara o voi aprinde pentru "Noi inceputuri". Singura, fara cineva alaturi asa cum sunt obisnuita, insa va trebui sa invat sa accept tot ce va urma fara sa mai impart si celorlalti din sentimentele ce apar.

Dar le multumesc baietilor care au contribuit totusi in momentele in care ma simteam singura sau ratacita desi am aflat ca nu ei sunt solutia ideala. Voi incerca sa deschid bine ochii sa-l pot vedea pe cel care merita si-l voi primi cu bratele deschise, pentru ca stiu, iubirea ajuta mult. Desi ma simt ca o marioneta careia i s-au rupt cateva sfori, voi continua sa-mi joc piesa pentru a veseli publicul. "Avand incredere, reusesti multe.":asa mi-au spus cativa.

Acum ma culc relaxata cu vopsea pe degete. E deja maine. Astept sa vad ce se mai intampla.

Closer and closer

Am clipit si apoi brusc am realizat timpul trecut si teama pentru cel ce a ramas. Se apropie poate cel mai important moment din viata mea. O sa-mi amintesc marea din Constanta si voi fugi la ea de fiecare data cand voi avea ocazia. Ea nu se schimba comparativ cu oamenii care se schimba langa tine dar minte la departare, dar macar las niste caractere inghetate in mintea mea de cand mi-erau dragi cu speranta ca le voi regasi oriunde voi ajunge. Imi urez succes pentru ca sunt singura care o poate spune din toata inima.

Doubt questions

In unele zile, chiar in timp ce merg cu autobuzul sau stau sub dus, mintea mea tinde sa puna intrebari la care nu stiu sigur si clar raspuns asa ca m-am gandit sa impartasesc, avand avantul unui film vazut din intamplare la tv. Unele sunt deja clisee, dar raspunsul e tot nedeslusit. So...
Ce e dragostea?
Ce facem din iubire?
Ce vor barbatii/femeile?
Este adevarat ca opusele se atrag?
Femeile au intradevar un al7lea simt?
De ce tind barbatii sa tanjeasca la alte femei chiar si atunci cand isi iubesc propria femeie?
Intodeauna realizezi cand esti indragostit?
Care e secretul unei relatii aproape perfecta?
Cum stii care minte si care spune adevarul?
Cum stii care e omul potrivit ca sa-ti imparti restul vietii?
De ce avem nevoie de confirmari atunci cand vine vorba de iubire?
Oare cati pasi sunt necesari pentru a cuceri pe cineva?
Afectiunea se poate confunda cu obisnuinta?
Cand lucrurile nu mai merg, de ce continuam sa le facem?
Ar functiona o relatie la distanta?
Poti "citi" o minte diabolica?
Cum poti castiga increderea cuiva?
Exista fericire?
Ar fi multe altele pe langa acestea, nu stiu daca ar avea rost sa continui lista. Poate pe parcurs voi mai adauga. Eu stiu raspunsurile mele la acestea, vreau doar sa le aflu si pe ale altora. M-a fascinat intodeauna sa stiu ce se afla in spatele unor simple priviri, taceri, gesturi.

Do you know what really goes on in the mind of the person with whom you sleep?

It's too late...or not?

Am fost acuzata adeseori ca ma blazez, ca sunt atat de comoda incat nu vreau sa ma implic in lucruri care cred ca ma depasesc si totusi am ajuns in acest punct in care cred ca fiecare problema, oricat de dificila ar fi, poate fi rezolvata. "Este prea tarziu" mi s-a spus. Cum sa fie prea tarziu?

Am doar 20 de ani si o intreaga viziune asupra lumii, abia am inceput sa deschid ochii si sa constientizez cat de cat ceea ce ma inconjoara si tot ceea ce vreau...cum ar putea fi prea tarziu?
Ce ar trebui sa fac ca acel tarziu sa fie totusi devreme?
Am trait o seara neobisnuita ieri, cu pareri de rau, lacrimi, asteptari, sperante, tipete, dezamagiri, repulsie, minciuni, superficialitate, negatii, depresii, injosiri dar si lucruri frumoase: noapte, plaja, artificii si un personaj la care inca tin fara sa vreau, care a facut un lucru bun si doua rele, pe care le-a urmat dupa relele facute de mine.
Ma vedeam in atatea moduri incat nicio oglinda nu-mi le putea arata. Am inteles unele lucruri, iar altele mi-au ramas confuze. Un lucru s-a schimbat. Lacrimile mele s-au imputinat iar orele de somn s-au inmultit.
Doar speranta mi-e la fel de vie. Ma bucur.

Peretii m-au ascultat

Al Green - Tired of being alone

O zi de toamna tarzie. Trezita inspre dupa-amiaza cu dureri care ma fortau sa raman intinsa in pat...am zacut cu "animaluta" langa mine pentru o perioada. Am dat cateva ture de apartament in rest am intepenit pe scaunul din fata calculatorului urmarind 3 filme unul dupa altul plus cateva secvente din cele de la TV. Cred ca mi-ar fi greu sa fac cate un rezumat din fiecare, sunt prea amestecate. Dar m-am simtit singura. N-am vorbit cu nimeni despre nimic mai important decat "cum i-a mers pe ziua de azi". Am simtit foarte putin aerul imbacsit al orasului. Nu mAm putut plange prea mult la cineva de vreo durere interioara. De fapt, nu prea fac asta de fel, dar am momentele mele. Insa vine un moment in care, chiar daca simti nevoia sa conversezi cu cineva, pare cam tarziu momentul, pentru ca deja te odisnuiesti cu gandul ca ai stat tacuta atatea ore si nu mai ramane decat sa dormi si sa sper ca maine sa te trezesti mai bine.
La urma urmei, peretii m-ai suportat destul.

Remuscari inghetate infasurate de fire cu stropi

Viata ma poarta uneori pe cele mai inghetate campii.Inhalez acel aer rece care instantaneu imi ingheata plamanii.Ce sursa de caldura as putea gasi?
Un contact, fie el chiar si vag, din partea trecutului.Imi spune ca ma asteapta. Ma intreb...Sa indraznesc sa patrund in el desi atetea voci in cap imi soptesc "mergi mai departe" ???
Nu pot rezista.Cred ca acolo e caldura, dar ce pacat ca m-am inselat. M-am convins de altele, dar la ce bun?
Cred ca stiti senzatia atunci cand e frig afara si-ti ingheata mainile si te grabesti sa le bagi in apa fierbinte iar apoi te dor de parca ti-ar paraliza.Asa sunt eu...un suflet paralizat.Blocata sa-mi savarsesc propriul instinct de moment pentur care nu pot cere socoteala nimanui.Daca as fi suficient de isteasta incat sa realizez un mecanism usor, pentru repara tot si de a ma face sa ma simt ca pe o plaja in Bora Bora, ca si cum as aprinde lumina de la intrerupator.
Probabil si prietena de langa mine si-ar cumpara chiar si in rate unul ca sa scape de starile pe care le are.
Ma simt ca intr-o operatie pe cord fara sa mi se fii facut anestezia cum trebuie si simt fiecare taietura care se aplica.Dar strang din dinti si ma gandesc ca dupa ce se va fi terminat, voi fi sanatoasa. Sau speranta ca va reusi.
Prea multe fire adunate in ghemul gandurilor ascunse de zambetul fortat care le spune celorlalti:"Sunt bine!"
Raman doar nemiscata, uit sa respir, sprijinita in mana si cu ochii atintiti asupra unui obiect la care oricum nu ma concentrez ce reprezinta,incercand doar sa imi ascult bataile noii inimi.
"Eu vreau sa sparg barierele trecutului dar crede-ma, efortul e in zadar.Incearca drumul prezentului...are usile deja deschise", imi spune ghemul de ganduri .
"Ba o ultima sfortare poate n-o fi rea, ca poate in final un soare arzator va aparea si te va dezgheta", replica inima.

Nickelback - Savin' Me

P.S. Inca mai ....

O secunda intre banal si maret

Normalitatea este un lucru firesc.Prea banal.Sunt o persoana normala cu activitati pe care le poti intui.Nu-mi place asta.Pentru chiar si o secunda gandurile mele se tranforma in hidosenii pe care nu le poti denumi.Iti doresti sa patrunzi printre ele dar ti-e oarecum teama.Tanjesc dupa asteptari intangibile si ma bucur de momentele in care nu am habar ce se intampla.Pentru oricine ar privi de pe margine ar spune ca am totul dar oare de ce nu simt si eu acelasi lucru?
Sa sarbatoresc pentru ca ma incadrez intr-un normal?
O secunda mi-e de ajuns sa-mi vad toate idealurile indeplinite.
O secunda si azi devine doar o poarta deschisa spre ieri care se ingusteaza tot mai mult,chinuindu-ma sa mai incap prin ea ca sa ma mai pot bucura de fiecare moment petrecut.Pana cand?
Vreau sa dispara societatea in care singura cale spre sociabilitate e doar intrebarea: "La ce te gandesti?".E ideal in a fi interesat,dar raspunsul ar veni prea banal pentru incalcitura de stari,emotii si amintiri care ma invalui la fiecare secunda.
Un ego ma ingana sa tin ochii inchisi si sa ma ghidez de simturi.Un altul ma roaga sa raman pustiita doar cu el.Mii de variante pe care le concluzionez in doar o secunda.
Imi cer cu ardoare acea secunda.Ma leg ca o apucata de ea fiindu-mi singura cale de evadare catre mine.O lacrima mi se prelinge pe fata dar are rostul doar sa ma racoreasca.Ce banal.Apoi...intr-o secunda...frigul se instaleaza in trupul meu si dardai in plina zi torida.
Dominata de atatea discordante,imi iau ego-ul de mana si in fiecare secunda ma cert si ma impac cu el.

...Si durerea peste noi a nins...

Theatre of Tragedy - Fade

Mintea mea este atat de aglomerata si toate emotiile mele traite sunt ca un ghem incarcat de ate de diferite culori, incat nu stiu cum sa expun mai bine compozitia cuvintelor care sa creeze un tablou simplist.
Sedusa de dorinta si de atatea incercari de a ma bucura de prezentul care zi de zi imi ofera trairi neasteotate pe care le intampin ca un VIP pe covorul rosu,imi inmanez mie insami trofeul pentru eforturile de a merge mai departe chiar daca am momente cand sufletul mi-e indoit.
Poti spune unor remuscari sa se stearga exact atunci cand simti nevoia sa te folosesti de ele ca sa poti schimba viitorul?
Te poti stradui sa le folosesti la maxim pentru a nu mai repeta cosmarurile.Cu cata constiinta dezghetata pot scrie aceste franturi de memorii.Dar oare cate din ele le si respect?
Asteptam..Ascultam...Fredonam...Urmaream...Ma stapaneam...Savuram...Mi-aminteam...
Cate din acestea as fi vrut sa le simt cu adevarat?Sa profit de ele ca exista si sa le consum pana la epuizare?
Obosita, clipeam lent si-mi controlam respiratia incercand sa mai gasesc o gura de aer.Ma sufocam mai mult in melancolia cantecelor decat in atmosfera vitala.
Simteam o mana dar oare a cui era?
Priveam in jur dar oare cine sunt toti acei si oare ei la ce se gandesc cand asculta?
O mangaiere o unor lacrimi pe obraz te trezeste brusc cu gandul ca visezi mai adanc ca niciodata. Si nici nu ai avut nevoie de prea mult timp.Asa si eu.Dar m-am ascuns si doar inauntrul meu a stiut tot acest secret.
Si un ultim acord de chitara isi pierde rezonanta asemeni strangerii mele sufletesti.

O persoana mai buna?!

ozzy - changes

De cele mai mult ori m-am dezapreciat.M-am vazut in toate modurile posibile, probabil pentru ca si cei din jur m-au catalogat, fiecare cum a crezut, incat eu nu mai stiam de care fel apartin.
Dupa imaginea mea de fata egoista de care dadeam impresia adesea, am inceput sa cred ca acest "look" s-a mai schimbat putin.Am dat upgrade la o noua personalitate a mea ca sa vad ce efecte benefice pot exista asupra mea si celorlalti.Vedeti...inca de acum se poate observa ca i-am inclus si pe ceilalti in tema, lucru rar facut pana acum.Deci ma gandesc mai mult la cei care graviteaza in jurul meu si la ce reactii pot aparea de la atitudinea mea.Asemeni unui prospect al unui medicament in care apar si contraindicatiile.Cum sa vezi un lucru rau si sa-l transformi in ceva bun.
Nu vreau sa dezbat tema pe larg...s-ar face un roman, dar tind sa cred ca de 1 an am inceput sa pun cu liniuta in minte, concluziile principale traite in viata mea si schimbarile majore de care am nevoie pentru a ma bucura complet de simpatia celorlalti si de a-i accepta mai usor in viata mea si de a-i analiza mai atent,gandind putin si prin prisma lor.
It's good to have a change.

Resturi de ganduri

Vita de Vie - Ganduri


Îmi simt capul plin
Şi-aud vorbe cu venin...
Gânduri neînsufleţite,
Şoapte neşoptite,
Culori fără viată,
Oameni fără faţă.
Gânduri rătăcite,
Printre nopţi pierdute.
Prin emoţii păgâne,
Un soare să-ngâne.
Un astru de lumină gri.
Câte gânduri...tu nici nu ştii.

Nu suficient

Popas Band - In cerc

Nu stiu de ce ma simt dezamagita de mine pentru ca in fond acest lucru mi s-a mai intamplat de o mie de ori.Bineinteles ca mereu a fost facut prost si intr-o oarecare masura i-am dezamagit pe altii dar eu paream prea distrata de alte tampenii decat persoana care imi acorda mie importanta.Dupa ce am trait o experienta urata pornita de la acest aspect (cel putin e unul din ele), ma asteptam sa mai trag unele concluzii din care sa pot invata si sa nu imi repet greselile.Dar azi s-a repetat.

Ca sa n-o mai lungesc...este vorba de faptul ca mereu vreau sa obtin ceva insa nu ma chinui suficient.Imi astept laurii inaite de a da macar jumate din ce imi da celalalt de langa mine.Vreau sa-mi fac prietenii sa se simta bine,sa fie voiosi,sa imi arate ca se simt bine in compania mea,sa par apropiata de emotiile pe care le are respectivul si eu nu fac decat sa spun un "Asta e".Atat de sec si dureros,atat de impersonal si atat de fals,incat chiar cred ca ma reprezinta.Si totusi il detest.Nu vreau sa faca parte din mine si nu vreau sa mai tratez totul cu superficialitate.Sa ma pot transpune in sentimentele celor dragi si sa fiu naturata,asta as vrea sa fiu.Si da, stiu ce ar urma sa-mi spuna un oarecare care citeste: "Poti, dar nu incerci suficient!"
De ce trebuia mereu sa fie o conditie?
De ce nu se poate realiza pur si simplu?
Raspuns concret nu exista.
In mintea mea atat se repeta: "Nu suficient..."

Ganduri incotro?

Mă gândesc...Visez sau trăiesc cu adevărat?

Ştiu că în ultima perioadă am fost destul de distrată,gândul meu zboară mereu aiurea,simt furnicături şi "fluturaşi" în stomac ca atunci cand descoperim prima dată dragostea.

Nu sunt eu asta...eu cel putin nu mă recunosc.Să nu mai vorbesc de cei din jur.Îmi zâmbesc doar pentru faptul că mă văd mereu veselă şi plutind in neştiinţă.Dar nu mă plang...imi place.

Există totuşi şi un capăt de linie pentru toate aceste momente de feerie.Se numeşte simplu REALITATE.Şi o urăsc când apare.Se pare că nu pot trai un sentiment imbătător până la final...apar mici excepţii.Gânduri mai puţin creative sau logice,dar care strică momentul pe care până la punctul culminant il considerai a fii perfect.

Sunt eu de vină? Sau el?

Sau doar inventez diverse scuze pentru că nu-mi pot săvârşi o fericire până la capăt?

Confuzia este iremediabilă.Oricât timp ar trece,tot apar pe parcurs alte şi alte intrebari...alte şi alte tampenii care ne trec prin minte aiurea.

Până la următorul moment de "chinuire psihica" permite-ţi-mi să-mi limitez gândirea doar la "mesagerii dragostei".

"Toate gândurile, toată pasiunea, toate deliciile şi orice altceva îi mişcă construcţia sa mortală, nu sunt altceva decât mesageri ai dragostei, care se hrănesc din flacara sa sacră." - Samuel Taylor Coleridge-Despre dragoste

Stone Sour - Through glass
Asculta mai multe audio Muzica »