Normalitatea este un lucru firesc.Prea banal.Sunt o persoana normala cu activitati pe care le poti intui.Nu-mi place asta.Pentru chiar si o secunda gandurile mele se tranforma in hidosenii pe care nu le poti denumi.Iti doresti sa patrunzi printre ele dar ti-e oarecum teama.Tanjesc dupa asteptari intangibile si ma bucur de momentele in care nu am habar ce se intampla.Pentru oricine ar privi de pe margine ar spune ca am totul dar oare de ce nu simt si eu acelasi lucru?
Sa sarbatoresc pentru ca ma incadrez intr-un normal?
O secunda mi-e de ajuns sa-mi vad toate idealurile indeplinite.
O secunda si azi devine doar o poarta deschisa spre ieri care se ingusteaza tot mai mult,chinuindu-ma sa mai incap prin ea ca sa ma mai pot bucura de fiecare moment petrecut.Pana cand?
Vreau sa dispara societatea in care singura cale spre sociabilitate e doar intrebarea: "La ce te gandesti?".E ideal in a fi interesat,dar raspunsul ar veni prea banal pentru incalcitura de stari,emotii si amintiri care ma invalui la fiecare secunda.
Un ego ma ingana sa tin ochii inchisi si sa ma ghidez de simturi.Un altul ma roaga sa raman pustiita doar cu el.Mii de variante pe care le concluzionez in doar o secunda.
Imi cer cu ardoare acea secunda.Ma leg ca o apucata de ea fiindu-mi singura cale de evadare catre mine.O lacrima mi se prelinge pe fata dar are rostul doar sa ma racoreasca.Ce banal.Apoi...intr-o secunda...frigul se instaleaza in trupul meu si dardai in plina zi torida.
Dominata de atatea discordante,imi iau ego-ul de mana si in fiecare secunda ma cert si ma impac cu el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu