Senin ca-n prima zi...

It's Not For Me To Say

Cu cata claritate se proiecteaza imaginile-n minte,
Si cata caldura simt in trup.
Vapaie reaprinsa ce arde mocnit,
Si-un zumzet delicat sopteste in ureche tacit...
...Ce sentiment.

In locul incomod de restrans, aburit,
Ochi in ochi fixati stateam uitati.
Un gand fugar la cum ar fi pe mai tarziu,
Cand ceasul va arata ora despartirii.
...Ce fior.

S-a risipit vara, am trait-o amandoi.
In ger, dezgoliti, hranim doar flacara interioara.
Speranta trairii fiecarui anotimp cu miraje noi,
Ca orbii ajutati de alte simturi.
...Ce dorinta.

Si cate clipe tensionate, de dor, sarutari si lacrimi
Nimic sa nu dispara.
Avantati pe poteca cu trandafiri si spini.
Vom pasi tinandu-ne de mana.
...Ce paradis.

Acum insa doar o melodie pe un disc zgariat,
Ce nu pare sa ma deranjeze, sunt prea atenta la tine
Dorindu-mi sa intru in a ta minte, sa-ti comand,
Un cer senin si-o prima zi s-o mai strabat.
...Ce minunat.

Cuvinte dure...pe nedrept

Oricat as fi vrut sa mai pot reveni cu o scriere vesela si care emana o buna-dispozitie, se pare ca tot ce va urma sunt doar cateva cuvinte scrise dupa o un episod de lacrimi. Nu-i duceam lipsa tristetii, dar anumite vorbe nu le pot opri cu un zid inalt care sa nu ma afecteze. Incompetenta- asta e cuvantul caruia i se potriveste definitia tristetii mele. Cele mai apropiate persoane, cele mai dragi, iubite, respectate, de la care astepti mereu intelegerea si aplauzele, exact ele te lovesc mai tare. Singurul meu lucru la care ma pricep este arta si toate formele ei, care se pare insa ca e luata in ras de aceste persoane. Apoi vin doua cai...sa abandonezi lupta proiectandu-te intr-o persoana interesata de banal sau sa te ambitionezi pana la epuizare incercand sa arati ca exista o treapta mai sus pentru cei cu vise.

Nimic de spus in rest. Imi pot impartasi ultima creatie in domeniul decoratiunilor inventive si de efect. Noapte buna.

Placebo - Sleeping With Ghosts

Zilele de nastere sunt izvoare nesfarsite ale bucuriei

Cum timpul nu ne asteapta deloc, se pare ca nici in cazul meu nu a facut nicio exceptie. Asa ca, aniversarea si petrecerea specifica au trecut. Dar nicidecum in zadar. Atat ziua de nastere cat si party-ul din weekend au iesit peste asteptari. Invitatii, cel putin unii dintre ei, chiar au aratat ca s-au simtit bine, ceea ce imi da satisfactia ca a fost reusita. Cadourile, care mai de care de trasnite, vii sau in dezvoltare, ornamente si felicitari cu samintelesuri care sa-mi aduca un zambet pe chip. Ioi!...si ce dansaram si chiuiram si ne "alarmaram" (la propriu, daca se poate spune) condusi de buna-dispozitie si stropul de alcool. Apoi cand daduram acomodarea la o parte, s-a mai petrecut si momentul feminin kinky, un dansul pinguinului si un cantat de "La multi ani!" cu alergatura dupa lumanari si seara s-a incheiat.

Ei!...si totusi cu ce am ramas...Amintirea unei seri de neuitat de dezmat, gandul ca am avut prietenii apropiati alaturi, si cateva cadouri de ingrijit pe viitor.
Happy happy, joy joy :)

Ce-a ramas dupa ce-a trecut

Dupa ora 16:15 toate se petrec altfel,
Cu ochi mirati ma-ntreb la cer,
Ce se va schimba de acum?
Cand cu un an in plus strabat un drum...
Plin de cine stie cati maracini si flori,
Mai iau o gura de alcool sa scap de fiori.
Rad in ploaia ce-mi aduce,sper, belsug,
Suflu in lumanarea daruitoare de dorinta,
Inspir iubirea zi de zi printr-un sarut,
Pe cateva acorduri calde imi cant propria-mi balada.
Imbratisez sufletele ce-mi ies in cale,
De azi le privesc cu alti ochi.
Plicul cu vise redactate intr-o scrisoare,
Astept sa fie expediat cu praf de noroc.
In dansul vioi pentru o uitare,
Intarziate aplauze ce zac in departare,
Rasuflu greu sperand data viitoare mai mult,
Si-un prefix inceput se termina cu un sarut.

Stare "anteaniversare"

(Ca sa ma explic: stiu ca nu exista cuvantul...de accea e pus in ghilimele).
Cu cateva ore inainte de a ma bucura de toate "La multi ani-urile" pe care o sa le primesc, imbratisarile, pupaturile, urarile si alte mesaje siropoase care vin odata cu acest moment, incerc un pic sa-mi vizualizez optiunile de a ma simti cat mai bine si cat mai speciala, ignorand faptul ca pe glob mai sunt alte sute de mii de cazuri care au aceleasi asteptari. Si eu am dreptul sa-mi doresc un "Super sweet 16" la 20 de ani. Din start am ghinion din cauza frigului care s-a "asternut" prin tara si mi-a stricat planul meu principal. Daca mai si ploua maine atunci chiar ca sunt realizata. Dar sa nu imi pierd optimismul. In fond, mai am 60 de ani (caci atat intentionez sa mai traiesc) in care sa gasesc o metoda pentru o aniversare de vis. Ei...macar stiu o treaba. O sa primesc imbratisari de la oamenii care mi le ofera cu adevarat din suflet, si e important ca stiu asta, ceea ce ma face sa ma simt bine. La cadouri nu am asteptari pentru ca stiu cum e sa fi in criza chiar de 20 de ani, nu doar de 2 cum se spune pe la tv. Vreau sa rad, sa dansez, sa cant si sa beau cu prietenii mei si daca o sa-mi pun aceasta "casetuta" in capul meu cu "vreau, vreau!" atunci e cel mai probabil sa se si implineasca.
Pana una-alta...optimismul meu este destul de ironic. Incerc sa ma mentin pe linia de plutire si sa cred cat mai mult ca totul va fi bine. Doar marele Secret este legea atractiei.

(melodia e un pic prea optimista...suna mai degraba a Craciun :D)
Happy birthday!

Fake smile

Nici nu m-as fi gandit...

Toate asteptarile sunt mereu pe dos. Duminica, visata cu eleganta si cu rafinament, tratata de mine ca o seara un pic mai speciala decat celelalte, in care orasul este ceva comun, o seara umoristica, o sala plina de oameni imbracati dupa stare aplaudand la unison...(imaginea aia mi-e inca vie, se vedea mai bine decat o coregrafie pregatita din greu de o gramada de dansatori), absorbirea fiecarei replici rostite finalizata cu rasul zgomotos care se auzea cu o milisecunda in intarziere pana la locul unde ma aflam, acolo sus. Aproape doua ore jumate a durat minunea. Cele mai importante doua ore jumate din aceasta zi. Si ce repede par ca trec atunci cand esti distrat. Apoi am cazut prea adanc. Zambeam la prezent doar pentru ca trecutul anterior imi tresarea in minte. Cate o secventa din investigatia inselatoriei lui Gaston si apoi nereusita razbunare a nevestei, intrigi in care incercam sa patrund doar pentru a uita de vreun gand ciudat de-al meu sau vreo grija nepoftita.
Asa am si plecat...cu un zambet care nu-mi apartinea...

Cum ar arata lumea mea?

Intr-un univers pe care mi l-as permite sa mi-l creez oricand, stiind ca am la dispozitie doar propria-mi imaginatie. Departe de foamete, criza financiara, mizeriile orasului, gaura din stratul de ozon, cozile interminabile la magazine, pedepsele din cauza notelor mici luate la scoala. Departe de ura, deznadejde, singuratate, slabiciune, prefacatorie, invidie, neputinta si orgoliu.

Sa traiesc intr-un univers, intr-o lume in care culorile reci si inchise sa nu existe, soarele sa fie mereu prezent pe cer si sezlongul pregatit pentru a ma bronza, in care copacii sa fie colorati in functie de starea mea de spirit, vioaie sau incantata sau indragostita sau relaxata, cu pasari care sa-mi incante auzul cu cantece melodioase si restul animalelor care, glasuind, isi compun propria lor simfonie pe portativul cristalin al cerului. Cu rauri care absorb toate acele reflexii inundate de culori si raze ce strapung norii in mii de forme pufoase.
Sa graviteze in jur doar partile din inima mea, cele care imi dau siguranta ca traiesc si sunt intreaga. O lume in care sa existe doar prezentul si timpul sa nu fie masurat, o lume in care noaptea si ziua sa se intrepatrunda, sa-mi fac din curcubeu hamac si din stele rochie de seara.
Vreau abundenta fanteziilor de culori.
"Thought is real. Physical is the illusion. Ironic, huh ?"

E secret!

Cata indignare imi creaza persoanele care isi arata un asa mare interes fata de problemele sau dilemele cu care ma confrunt si care se cred atotputernici incat mi le pot rezolva!

Sunt egoista pana si la anumite ganduri si vreau ca acest lucru sa fie stiut. Sunt nemultumita de atatea lucruri cu care ma confrunt si invidioasa de atatea stari pe care le au altii iar eu am inpresia ca nici macar nu ma pot apripia de ele, ca pot avea totul fara sa se agite prea mult si poate nici macar nu realizeaza cat sunt de norocosi. Poate e doar o copilarie de-a mea. So what?
Am abia 20 de ani, nu o lunga viata in spate din care sa-mi rezulte o experienta solida si niste rezolvari mature. Este adevarat. Sunt orbita de atatea ganduri nocive incat pierd esenta relatiilor mele cu cei din jur, cei dragi mie, mai exact. Nici macar nu ma revansez fata de ei. Tot ce reusesc intr-un final este tot sa ma oftic, si uit sa le multumesc pentru ca macar mi-au spus ca-mi stau alaturi orice ar fi. Dar sunt parti care raman doar pentru mine pentru ca sunt constienta ca nimeni nu ma poate ajuta. E secret!
(...poate e doar o stare de rabufnire imatura...)