Temeri

Pentru inceput mentionez ca nu doar cei mici au frica de Bau-bau. In sufletul oricaruia exista o astfel de creatura care ii opreste sa realizeze ceva anume sau sa mearga pe o anume cale. Asa-s eu. Simpla fiinta cu o multime de frici. Fragilitatea e una...apoi...nereusita, deziluzia...
Mi-e frica de intuneric...de fapt e ideea de necunoscut. Mi-e frica de un viitor nesigur, de persoane masive si care privesc incruntat, de persoane care nu m-ar putea intelege, de cainii care umblA in haita, de pogourile de la concertele rock, de tipetele oamenilor maniati, de pustietate, singuratate sau orice sinonim al acestui fapt (poate de fapt asta e cea mai mare temere a mea in viata, pentru orice varsta).
In ceea ce ma reprezinta pe mine vis-a-vis de alte persoane, dragi in special, mi-e frica sa-i dezamagesc. Urasc dezamagirea fata de mine dar si mai mult fata de altii. Stiu cum este sa astepti ceva si sa nu primesti. Sa fi rabdator, intelegator, indrumator si totusi s-o dai in bara. Oribil sentiment. Ideea de temere fata de dezamagirea cuiva a pornit atunci cand am mai crescut si am realizat ca o fac prea des. Nu-i ceva ce-mi place, e cred ca doar instintiv. O protectie pe care vreau s-o aplic asupra mea dar fata de cine nu e nevoie. Iar asta e strans legata de o pustiitate viitoare. Om dezamagit+om dezamagit+on dezamagit=solitudine. Sictir din partea lor, neplacere de a le sta alaturi, dispret. Greseli facute de mine rasfrante tot asupra mea. Ce trebuie sa schimb?
Viata? Mentalitatea? Oamenii? Comportamentul?
Poate putin din fiecare.
Dar am si eu o intrebare. De ce a trebuie ca lumea sa ajunga asa egoista, nepasatoare, rea ca eu sa nu mai pot face diferenta cu oamenii buni, intelegatori, sufletisti?
Dar o temere in plus s-a creat. Mi-e teama ca nu stiu sa apreciez.
Stiu sa visez si poate asta imi va da de gandit la un moment dat.

Poate ca...

undeva la cam 250 de km departare, in putinul timp petrecut, cineva a reusit sa patrunda in mintea mea, prin ganduri fugare, inocente. dar ma sperie...e rece, fara suflet, neimblanzit,tacut si gol. si totusi...are un aer atragator si ma accepta cu jocul meu adus de-acasa. insa nu coopera. poate ca e doar un moment insignifiant in care pare ca ar insemna ceva, sau poate ca e cineva pe care il doresc tocmai pentru ca stiu ca nu-l pot avea, poate ca e o jucarie noua abia descoperita si sunt dornica s-o probez pana cand ma plictisesc sau pana imi satisface curiozitatea, sau poate ca m-am indragostit dar e prea devreme sa constientizez exact. oricare din variantele astea e trista si nu mi-o doresc. si totusi...ceva exista. am avut prea putin timp la dispozitie sa-mi dau seama sau poate ca de frica refuz sa vad. sau de anumite implicatii de care nu am nevoie observandu-l pe el putin. sau poate ca doar ma mint ca ar exista ceva, chiar si o simpla atractie doar de dorul unui astfel de sentiment. oricare ar fi motivul, singura oricum nu pot face nimic. nici nu e indicat. las la voia intamplarii. las loc tuturor curiozitatiilor.

life, make me a surprise!

O lectura si-o tigare

"Unele intamplari marunte din viata noastra, in loc sa ni se stearga din minte indata dupa savarsirea lor, printr-un inexplicabil joc al functiei perceptive, ne raman fixate in memorie, uneori cu o lumina si limpezime atat de neasteptate in ceea ce priveste detaliile, incat depasesc adesea evenimentele capitale care ne angajeaza soarta."(Mihail Drumes)
Deznadejdea...e amara. Chiar si atunci cand te astepti la ea. "Si-acum ce-ar trebui sa fac?" ma intreb. Sa ma bucur ca mai am ocazia sa incerc, pastrandu-mi restul de optimism si speranta, sau sa ma ingrijorez pentru o portie dubla de ce e mai rau.Dar este ca o invitatie la vals, in care, indiferent daca nu-ti este pe plac partenrul, dansezi pana se termina piesa.
"Drumul invingatorului e inainte! Chiar daca ar calca pe cadavre."(atat a ramas pana la ultimul fum al tigarii).

Fara muza

Probabil multi nu inteleg ideea de a avea o muza, o fiinta pentru care cineva simte un atasament aparte si-i ajuta psihicul sa creeze, sa-si imagineze lucruri, sa-i inspire un lucru aparte, Sunt persoane pe care le gasesti greu si este bine sa le pastrezi cat mai mult atunci cand le ai. Eu trec printr-o criza a imaginatiei si creatiei. De cum m-am trezit azi dimineata, am fugit in fata desenului, l-am analizat putin sa vad cum m-ar putea inspira in continuare, am pus mana pe creion si am observat ca parca nu aveam nici macar calmul necesar sa trac o linie curba. Nu am nicio idee... De doua zile admir totul imprejurul meu cu speranta ca vreun element imi va reda dorinta de a desena. Nu stiu ce e cu mine, dar ar fi bine sa descopar repede. Singurul sentiment care ma macina este acela de dezamagire. Sunt dezamagita de mine din toate punctele de vedere. Ma simt degeaba si ca nimic nu-mi merge cum trebuie si ca iau hotarari pe care nu mai sigura ca le pot tine si sunt singura si fara sprijinul moral de care se pare ca am atata nevoie. Ar trebui sa ma adun si sa gasesc o solutie si asta foarte repede pentru ca timpul e pretios, cu sau fara muza mea.

Chiar daca....

...TVA-ul a crescut la 24% iar salariile au scazut
...lucrez intr-un loc cate 14 ore iar la sfarsit ma voi trezi cu 3 banuti in buzunar
...de cateva zile ploua in fiecare dimineata, trezindu-ma cu atmosfera aceea deprimanta
...dragostea nu-ti rezerva cele mai frumoase amintiri de povestit nepotilor
...lumea s-a facut mai egoista si fara de incredere chiar si in cei apropiati
...timpul trece mult prea repede trezindu-ma cu unele schimbari prea majore pentru ca mintea mea sa le poata percepe normal
...culorile si muzica nu optimizeaza mereu atmosfera
...telefonul nu mai suna voios decat cu diverse treburi personale
...timpul mi s-a concentrat mai mult asupra gandurilor meschine
...viata nu inseamna numai distractii ci si indatoriri serioase si decizii importante
...am fugit de responsabilitati fiindu-mi frica sa nu ma dezamagesc pe mine insami
...banii sunt putini si nevoile prea mari
...vreau sa realizez prea multe si nu stiu carui lucru sa-i acord intaietate
...azi e luni si o noua saptamana mi se arata curioasa sa aflu ce s-o mai intampla
Chiar daca fiecare cuvant e scris dupa ultimile saptamani de cand nu m-am mai "spovedit" aici, eu tot nu am uitat sa zambesc spre soare si sa-mi inchipui ca voi fi a doua dupa el.

I love...myself

Din titlu dau impresia de egoism. Stiu. Altruistii o sa ma judece. Dar ma pot explica. Nu-mi doream chiar asta. Adica da, ma iubesc si pe mine, e normal si logic, fiecare o face intr-o oarecare masura, insa nu vroiam sa ma iubesc doar pe mine. Acum ceva vreme am vrut sa scriu un post in care sa explic "cat de mult iubesc sa iubesc" dar calculatorul a avut o problema si m-a oprit in a-mi exprima gandurile de atunci.

Well...lucrurile se schimba, fara sa realizezi uneori. Este trist cand se intampla asta pentru ca atunci constati ca nu prea mai ai ce sa faci. Singurul lucru care iti ramane e speranta ca ceva, pe undeva, se va indrepta. Imi place sa primesc afectiune si atentie din partea celorlalti iar cand acest lucru nu se intampla tocmai la nivelul asteptat, imi fortez sentimentele cu mine insami. Hm...suna chiar ciudat chiar si pentru mine.

Oricum nu cred ca este o problema. Viata e corecta cu mine. Daca vreau sa primesc ceva trebuie sa ofer. Banuiesc ca nu am oferit dragoste asa ca e normal sa nu o simt nici din partea altora. Se merge pe ideea de egalitate. Sunt o persoana castigata pentru ca nu am uitat de persoana mea iar vreodata, se va gasi cineva caruia sa-i impart din iubire si sa faca si celalalt asta.

Nu intodeauna e soare

I know! Un nou motivpentru unii ca sa zica:"Damn!Ce trista e fata asta" Eu as fi spus mai degraba:"Hei!Exista zile bune si zile rele." Astazi de exemplu le-am avut pe ambele. Dupa o dimineata ploioasa, ceva mai tarziu s-a mai linistit si s-a luminat, exact cum a fost de fapt si ziua mea. O zi perfecta,amuzanta si putin ametitoare dupa caveva pahare de vin dar totul era exact cum trebuie.Dar, the not fun part a fost aceea cand am ramas surprinsa de anumite reactii pe care nu as fi vrut sa continue asa ca am fugit de ele. Nu stiu daca se numeste lasitate, dar stiu doar ca am doar alte asteptari si nu se potrivesc cu realitatea. Shit happens. Se pare ca a fost de vina soarele care s-a dus la culcare si a uitat sa ma anunte ca ceva neasteptat o sa se intample si voi mai adauga ceva pe lista mea de lucruri pe care le urasc.
Deci sper sa fie soare maine.

Wanna be special...

Fiecare in viata cred ca are un status...un titilu al lui propriu prin care sa poate fi definit. Unii sunt criminali, pedofili, fustangii, libidinosi, credinciosi, rai, flegmatici, frustrati, iubitori, incuiati, isteti, meticulosi, etc. Eu din totdeauna mi-am dorit sa fiu speciala. Sa fac cev a pentru care sa fiu remarcata, apreciata. Sa citesc pe buzele altora: "Fata asta e deosebita pentru ca face acel lucru." Sin poate nu asa de tare imi doream sa diu speciala pentru toti care oricum nu-s atenti ca sa priveasca, ci pentru o persoana anume, nu suflet-pereche cum se zice, un om cu care imparti cateva ore in fiecare zi si care pe studiaza pentru fiecare atitudine pe care in diferite momente- cheie. Pentru un om care mereu ma va tine minte in functie de o caracteristica anume pe care doar el singur sa si-o stabileasca. Sa fiu speciala pentru cineva. Banuiesc ca nu sunt speciala pentru ca imi doresc lucrul asta pentru ca 10 milioane de oameni cred ca se gandesc daca sunt special pentru cineva anume cu care interactioneaza.
Oricum banuiesc ca lucrul asta nu este chiar atat de evident si categoric nimeni nu o sa se descarce la tine spunandu-ti:"Stii, tu pentru mine esti o persoana speciala pentru ca faci acel lucru sau clipesti cu fiecare ochi pe rand pentru a nu rata nimic din ce te inconjoara" Oamenii au devenit din ce in ce mai inchisi in ei insisi de frica rautatii cu care ar putea fi tratati probabil. Asta cum o intalnesc si eu in jurul meu, e evident ca acela nu ma considera din start o persoana speciala, alminteri ar fi stiut ca poate fi doar un secret si o apreciere din partea mea, mi-ar crea o incredere in care cred ca nici cel in cauza nu si-ar da seama la momentul respectiv.
Sa capeti o caracteristica aparte fata de ceilalti in cohii cuiva in care iti pui toate bazele, e ceva greu si e ostenitor de asteptat. Devine dezamagitor, tu iti pierzi increderea de sine si te compari cu orice banalitate pe care mereu ai urat-o. Iar apoi te intorci la viata ta anosta unde oamenii respira aerul imbacsit de zi cu zi.

Feel...Do not think!

.:: Andain-You Once Told Me ::.

Respect, incredere, sinceritate, comunicare, compromisuri, intelegere, sentimente investite, personalitati descoperite...toate stau la baza unei relatii cat mai apropiata de perfectiune.
La inceput nu ti cont de toate acestea...le capeti incet-incet in functie de evolutia relatiei. Insa punandu-le cap la cat, eu am realizat ca toate aceste elemente alcatuiesc un amestec pe care de acum incolo il noi intelege si mai usor.
De la prima apa sarata rece simtita la inceput de vara sub o luna plina, lucrurile au evoluat firesc, fara sfortari si cat mai indeaproape. S-au strecurat nelinisti, discutii, superstitii, neincrederi, lacrimi si ingrijorari., dar nu s-a pierdut spiritul care a impreunat mainile tinand cei 2 maci.
Un respect pentru fiinta ce-o reprezinta fiecare unul pentru celalalt, o incredere bazata pe comunicare si priviri adanci in ochi, nevoia de a renunta la actiuni uneori importanta in favoarea persoanelor implicate, limbajul fara cuvinte, cate un sentiment nascut la fiecare zi petrecuta, cunoasterea "interiorului ambalajului"...toate creand o mare colorata in functie de dorinte, vise, amintiri create, emotii, atingeri.
Cu o recunostinta ce vesnica o sa ramana imprimata, ma declar invingatoare in fata unei forte ce-ar putea desface mainile impreunate, bucurandu-ma de fiecare zi in care soarele poate nu este prezent sau de vreun fer aprig care nu ma va opri sa stau departe de mister.
De acum inainte, tot ce-mi va ramane de facut va fi sa simt caderi pline de adrenalina care sa se termine cu doua brate gata sa ma salveze, fara sa ma gandesc macar o clipa la alte consecinte.
Inchid ochii si merg...stiu ca ce iubesc ma va ghida.
(Multumesc pentru fiecare rasuflare pe care o imparti cu mine)