Pe campul meu cu maci

Chiar daca astazi este o zi innorata, ploioasa, mohorata si trista, eu inchid ochii si-mi desenez propria mea lume. Un spatiu deschis, verde, unde un vant adie incet si mici ganganii zumzaie pela urechi, iar pe alocuri se vad conglomerate de punctulete rosii. Este campul meu pictat intr-un verde crud, iar prin acea iarba deasa sunt ascunsi macii a caror intensitate a culorii e asa puternica incat nu te poti abtine sa nu alergi printre ei. Un deal de unde pot observa toata intinderea locului. Vantul imi aduce o briza usoara de caldura si o mireasma de proaspat, pamant nedescoperit de nimeni...este doar al meu si alerg, alerg cat pot eu de tare, fara limite...campul meu este nemarginit si stiu ca ma pot duce in orice directie, nimic nu-mi sta in cale. E prietenos cu mine si-mi transmite toata energia pozitiva prin culorile si farmecul lui aparte. O mica minune ce ma face sa ma gandesc ca in viata pot exista lucruri care sunt nelimitate de timp si spatiu. Ca macii sunt aceea care m-au primit intre ei, am devenit prietena lor, iar acum stau cu ei in iarba verde si deasa privind rasarituri si apusuri in sir. Desi intodeauna e bine-venita o rasuflare omeneasca. Hai vino!

O scena cu o fata si un baiat

-Alo?

-Buna.

-Buna.

-Ce faci?

-Mmm...Bine.Tu?

-Bine.P-acasa.

-Aha.

(cateva secunde de liniste)

-Ce mai faci? Ce-ai mai facut intre timp?

-Am facut cateva lucruri. Nu cred ca e cazul sa le insir acum.Tu esti bine?

-Da.Oarecum.

-Hm...Cam nasol asa.

(o alta pauza de liniste)

-Pai nu vrei sa-mi faci o vizita. Mai vorbeam de una alta.

-Hm....(lasand putin suspans) Mi-ar placea.Ok. Ma imbrac, Ajung repede.

-Ok. Te astept.

-Pa.

(Ajunsa fata la destinatie, in fata usii il vede pe baiat stand sobru si serios. Vazandu-l astfel, fata aplica aceiasi metoda. Intra si se aseza pe canapea incercand sa para ca se simte confortabil. In realitate se simtea ca pusa pe jar. S-a uitat un pic imprejur prin camera sa vada daca apare ceva nou. Nu era la o prima vizita in acea casa. Se aseza si el la o oarecare distanta.)

-E frig afara? Eu azi nu am scos nici macar capul pe geam.

-Nu. E bine. Adie doar putin vant de toamna. Am iesit pentru ca vroiam sa imi pun corpul in miscare si sa iau o gura de aer. Ma bucur sa te vad.

(El a incercat sa schiteze un zambet, dar realizand asta, s-a abtinut imediat)

-Si...cu desenul cum mai merge? Ai mai facut ceva?

- Da. Mi-am terminat treaba pe care mi-am propus-o. Mai necesita doar mici retusuri. Nu pot sa spun ca-s pe deplin multumita, sau poate sunt dar am o frica in mine care nu-mi permite sa vizualizez prea bine.

-Pai de ce sa-ti fie frica? Trebuie sa fii sigura pe tine, ca daca pleci din start cu dubii nu e prea ok.

-Da stiu. Incerc sa le controlez, dar s-au adunat multe.

-Adica?Ce s-a adunat?

-Eh...nu stiu daca ar trebui sa povestesc astea tie.

-Pai de ce? Zici ca as fi un strain.

-Nu esti, dar am incetat sa mai fiu asa deschisa cu tine. Ce-i drept, am inceput sa te simt un pic strain. Nu vreau sa dezvolt subiectul asta.

(Astfel au tacut amandoi, fiecare inca mentinandu-si locul.Se uitau unul la celalat cand fiecare privea in alte directii. Fata se gandea daca a facut bine ca a acceptat invitatia si la cum s-ar simti cand aceasta vizita se va incheia. Ura raceala si tot protocolul asta de parca ar fi discutat pentru prima data. El in schimb parea detasat, sigur pe pozitia lui, desi s-ar fi bucurat sa intample ceva care sa sparga bariera aceea a manierelor excesive.Au continuat totusi sa vorbeasca de lucruri fara o prea mare importanta, probabil ca sa lase tacerea sa umple camera. S-ar fi simtit ciudat amandoi.Dupa o vreme ea se uita la ceas si se gandi sa-si anunte plecarea.)

-Eu ar cam trebui sa plec.

-Asa repede? Ai ceva de facut?

-Nu chiar, dar cred ca e bine sa fie doar o vizita scurta. Mi-a facut placere sa te vad. M-a bucurat mult telefonul tau. Ramasesem foarte surprinsa chiar. Poate o sa se mai intalnim.

-Da, poate. Era bine daca profitai de moment.

-Cum adica? Asta am facut. De asta am acceptat sa vin, dar nu mai conteaza.

(Apoi el i-a deschis usa si i-a adresat un "pa" stins.In mintea ei se dadea o lupta de ganduri amestecate cu o melodie de film frantuz)

Umbre si lumini

Un mim trist. Asa ma simt. Departe de culorile din jurul meu de care sunt incapabila sa le privesc. Acea fantezie de culori amestecata fiecare cu sunetul aparte... si aud doar propriul meu ecou. Ca intr-un vid, capul mi-e strivit de abundenta gandurilor noncolore ce nu par sa aiba decat doua rezolvari: una neagra, malefica, nociva, nedorita a fi o rezolvare dar ea exista si cea alba, luminoasa, vie, ideala, dar care poate doar printr-o minune poti ajunge la ea. Si atunci unde e calea aceea de mijloc? In momentul de fata m-as multumi si cu un gri.

Vesti, vise, dorinte, fapte, stari, emotii, intamplari, povestiri, curiozitati, superstitii, dubii, invinovatiri, iubiri, priviri...lucruri ale noastre, comune si de zi cu zi, unele luminoase si altele intunecoase. Zilele trec, si nu realizez la fiecare tot ce se petrece, dar cate o tensiune se aduna si incet-incet se intuneca. Apoi tamplele imi zvacnesc in acelasi ritm cu bataile inimii. Fata imi arde si am impresia ca trupul mi-e tot mai greu. Daca inchid ochii ma concentrez mai mult pe durere si atunci devine insuportabila. Nici macar muzica nu-mi readuce culoarea. O sa ma zbat mimand un scenariu de neinteles pentru ceilalti care doar o sa se amuze ca-s o alta ciudata ce-a luat-o razna din cauza societatii sau conducerii din parlament.
Un singur alb murdar in jurul meu. Zapada ce candva era pufos asternuta, s-a transformat in mormane asteptand sa se topeasca, iar viscolul relundu-si rolul de conducator, sa o imprastie la loc prin partile in care oamenii nu si-au dorit-o. Consider ca are un avantaj. Totul se misca intr-un ritm mai domol. Asa poti vedea chiar ca exista timpul. Si daca sunt doar umbre si luminii, voi profita de timp sa le transform in culori. So...all I need is a brush.

Cum ar arata lumea mea?

Intr-un univers pe care mi l-as permite sa mi-l creez oricand, stiind ca am la dispozitie doar propria-mi imaginatie. Departe de foamete, criza financiara, mizeriile orasului, gaura din stratul de ozon, cozile interminabile la magazine, pedepsele din cauza notelor mici luate la scoala. Departe de ura, deznadejde, singuratate, slabiciune, prefacatorie, invidie, neputinta si orgoliu.

Sa traiesc intr-un univers, intr-o lume in care culorile reci si inchise sa nu existe, soarele sa fie mereu prezent pe cer si sezlongul pregatit pentru a ma bronza, in care copacii sa fie colorati in functie de starea mea de spirit, vioaie sau incantata sau indragostita sau relaxata, cu pasari care sa-mi incante auzul cu cantece melodioase si restul animalelor care, glasuind, isi compun propria lor simfonie pe portativul cristalin al cerului. Cu rauri care absorb toate acele reflexii inundate de culori si raze ce strapung norii in mii de forme pufoase.
Sa graviteze in jur doar partile din inima mea, cele care imi dau siguranta ca traiesc si sunt intreaga. O lume in care sa existe doar prezentul si timpul sa nu fie masurat, o lume in care noaptea si ziua sa se intrepatrunda, sa-mi fac din curcubeu hamac si din stele rochie de seara.
Vreau abundenta fanteziilor de culori.
"Thought is real. Physical is the illusion. Ironic, huh ?"

Licurici...prin intuneric

Carticele desenate, poze colorate...prind viata
Soricel zglobiu ce esti si rontai la cartile vechi
Nu vezi paginile ce imagini bogate poarta?
Paduri stufoase, casa multor animale...Licuricii dau petrecere...Verde-n fundal si luminite energice plutesc pe glasul rasunator al greierilor topaitori.
Auzi!...prinde-mi si mie cativa sa-mi lumineze ograda.Sa simt ca am lumina-n suflet si sa mi se reflecte in ochi ca sa fac sa-mi zambeasca lumea, luminandu-le sufletul si lor.
Iele ale padurilor...ati venit sa stricati petrecerea micutelor vietuitoare.
Dar vai!...spiridusii binevoitori te conduc la tunelul de ciocolata.Plutesti pe o frunza infruptandu-te din deliciosul raulet.
Rasfoieste cartile prafuite sa afli ce pagini, pentru o cunostinta de aur, tine ascunse sub coperti...inainte de a le roade .
Bucura-te de tot ce-ti arata viata...Licuricii iti vor lumina calea. Noroc si drum bun!

Itzy Bitzy Spider...

The Cranberries - Dreams

Cu cata admiratie mi-am privit micul meu companion intalnit in aceste zile petrecute la tara.Pet-ul meu mai putin obisnuit pentru marea majoritate a tinerilor care doresc un animalut carora sa le poata impartasi o parte din sentimentele proprii, un paianjen care a vegheat in fiecare seara la fereastra casei. Seara stateam pe pervaz si-l urmaream cum isi misca fiecare piciorus arahnidian. L-am urmarit din prima clipa in care s-a apucat sa-si construiasca casa lui de panza ca o adevarata capcana a mortii pentru alte insecte si il admiram pentru devotamentul lui. In fond, era vorba de stomacul lui. Inteleg... supravietuieste fiecare cum poate. Se pare ca nu ne deosebim foarte mult de lumea animala, doar ca e la o scara ceva mai mare.
Am incercat sa nu-l distrag de la activitatile sale nocturne (pentru ca am observat ca doar noaptea statea treaz de veghe) desi m-am strecurat tiptil pe prispa ca sa-l pot vedea in voie. Ma gandeam daca mi-ar fi sarit pe fata sau mai stiu eu. dar ceva imi spunea ca e bland si ca tot ce-si doreste e doar o cina.
Si uite asa...noptile rurale au trecut mai repede stiind ca am Animal Planet in direct. Si a fost una din putinele minivacante placute petrecute acolo. I'm gonna miss my little friend.

Cadoul grădinarului paradisului către primii oameni

Istoria ciocolatei începe cu doua mii de ani în urmă, când cultura arborelui de cacao era practicată în America de sud.

Cristofor Columb (1502) a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă. Aduse în Europa, acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenţie, deoarece nimeni nu ştia la ce folosesc.În 1509 , conchistadorul Hermando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obişnuia să bea o băutură preparată din seminţe de cacao, numită "chocolatl". Montezuma obişnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său.

Spaniolii au adăugat trestie de zahăr şi i-au îmbogăţit aroma cu ajutorul vaniliei şi scorţişoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte.Locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, servit cu precădere de aristrocaţie. Ei nu au dezvaluit Europei secretul acestei băuturi timp de un secol. Călugării spanioli au fost cei care au făcut public modul de preparare a acestei băuturi ce a fost rapid apreciată la Curtea Regală din Franta şi apoi din Marea Britanie.

Locul privilegiat al ciocolatei în civilizaţiile moderne se datoreşte aromei sale inimitabile, dar şi unei aureole magice transmise de-a lungul timpului. Într-adevar cacohuaquatl în limba incaşă înseamnă "cadoul grădinarului paradisului către primii oameni", adică a zeului Quetzalcoatl.

Fructele de cacao serveau ca monedă de schimb, iar amanda (pulpa de cacao) se folosea pentru prepararea băuturii zeilor, "tchocolaltl", ciocolata cu efecte stimulatorii pentru înlăturarea oboselii şi cu gust foarte plăcut. Arborele de cacao poate atinge 8 metri în 12 ani, înfloreşte în tot cursul anului, având aproape 100.000 flori în buchete, dar din care doar 0,2 % dau fructe.

Un stiudiu prezentat de către BBC a arătat că în timpul topirii ciocolatei în gură, creierul uman cunoaşte o creştere a activităţii electrice, iar ritmul cardiac creşte mai mult decât în timpul unui sărut pasional şi senzaţia dureaza de patru ori mai mult.

Pana la cer si inapoi

"Cand eram mic mic, un ghindusel, si ma duceam pe la bunica mea, ma intreba: "Ia spune-i bunicii cat de mult tii la mine?
Si eu i-am raspuns: "Pana la cer si inapoi."
...
"Acelasi raspuns iti dau si tie acum...
"Pana la cer si inapoi."
Si atunci, leganandu-ne cadeam, cadeam...cu un usor curent.Noi, nepasatori de impactul violent pe care l-am putea avea, ne-mbratisam.
Dar s-a creat o tornada si am aterizat pe ceva moale: vata de zahar.
Ce sentiment ti se creaza mai ales cand apar si cuvintele cu caracter emotional.Apar furmicaturi la picioare (eu cel putin asta simt).Ma speri la inceput dar apoi imi place.
Prea multe scene pentru un oganism atat de fragil.
Si acum nu vreau decat sa dorm.


Andain - You once told me
Asculta mai multe audio Muzica

"Alexandra si Infernul"

"O vazu pe Alexandra apropiindu-se si tresari. N-avea nevoie de ea, se temea de mangaierile ei. Ochii lui fulgerara scantei, si femeia incremeni locului ca de piatra.[...]
-Eram totusi visul tau cel mai de pret, alaturi de mine gandeai sa-ti realizezi si celelalte visuri parasite din cauza razboiului...Ce-o sa faci cu ele acum?
-Au murit o data cu tine.
-Filip, dar tu nu poti trai fara visuri!
-S-au si nascut altele, intre timp. Dar in legatura cu Altceva, cu Alcineva. Asa ca voi avea la cine si la ce sa ma-ntorc dupa razboi."
...
"-Cum te cheama? am intrebat-o.
-Alexandra.
-Ce rost ai pe lume? De unde vii? A cui esti?
-Nu mai raspund la nicio intrebare.
Si astfel a inceput noaptea noastra...
Timpul isi recastigase functia de a fi si de a ne macina. Il simteam deopotriva ca pe niste semnale de alarma, in carne si-n sange. Tousi-eu incremenit, Alexandra incremenita, intre noi si peste noi noaptea, trupul unuia chemandu-l pe-al celuilalt in neant..."
...
Stiu doar atat: ca-ntre cer si pamant e acum un vuiet unanim de spaime si manii, si scrasnete si injuraturi, de agonii si halucinari. Trecem printre explozii si peste flacari in salturi grotesti de saltimbanci, fiecare cadere inseamna un destin incheiat.
"-Atat de greu ajung amintirile pana la voi?
-Se-ntruchipeaza foarte greu in fapturi aievea.De obicei, in razboi, traim numai cu plasmuirile voastre.N-am auzit inca sa-i fi venit cuiva o fiinta vie pe front.Tu esti cea dintai.
-Te-ntrebi totusi de ce ti-am venit?
-Poate fiindca imi datorezi niste raspunsuri.
-Doar pentru atat?
-Explica-mi daca mai e si alt mister.
-Cine sunt eu?
-Alexandra.
-Si ce ti-am devenit, ce-ti sunt, dupa ce ne-am cunoscut?
-As prefera sa tac.
-Raspunde: ce-ti sunt?
-Gandul care se aseaza intre mine si moarte mereu, visul inceput si ramas neterminat pe malul unei ape, iarba si pamantul la care-as vrea sa ma-ntorc.Desi..."
...
"Lumina din departari, pe care doar el o vedea, isi modifica deodata structura si conturul, iar ochilor sai lacomi le aparu de asta data, neverosimil, insasi chipul celei ce se chema Alexandra.
"Golia continua sa taca, ferecat in tacerea lui ca intr-o carapace. Lumina din departare se stingea pe incetul, napadita de intunericul noptii. Chipul morganic al clei ce se chema Alexandra, inca staruind asupra lui, se mistuia in tenebre.
Sunt amintiri care, desi reflectand intamplari aparent banale, capata in timp o pondere aparte. Forta lor de atractie creste pe masura ce, de sub pojghita subtire a banalului, se face evidenta alta semnificatie. Iar cand semnificatia devine bun comun pentru amandoi partenerii aceluijoc al intamplarii de odinioara, continutulei primeste numele de iubire. Adeseori, nici cea mai exaltanta dintre amintirile ulterioare nu ne solicita atat de mult sufleteste ca poezia ori dramatismul ceasului de inceput.
Ca umblu ca pe un taram ireal, toate obiectele iau infatisarea Alexandrei si Alexandra mi-e acum stapana, stau intre adevar si neadevar ca intre doua varfuri de sabie, gata sa ma strapunga amandoua deodata? Ca nu pot face mai departe razbaiul in virtea inertiei, trebuie sa cred in ceva, la capatul razboiului s-ajung alt om, n-as putea deveni alt om decat prin Alexandra?"
...
"Din nou insa, o vad sau mi se pare c-o vad, proiectata intr-o aureola tulbure chiar printre nefericitele lor lesuri, o aud sau mi se pare c-o aud, glas aievea sau glas izbucnit in subconstientul meu, pe Alexandra: Cel de-al doilea cerc magic nu-i aici, omule! Pleaca de-aici si-l cauta..."
Sunt femei care-ti apartin fara sa le ai-un suras, o privire te leaga de ele pentru toata viata. Dumneata n-ai visat niciodata sa gasesti intr-o anumita femeie tot ce n-ai gasit ori ai pierdut in celelalte?
"-Domnule colonel, permiteti sa raportez: iubesc o femeie! Numele ei il cunosc, o cheama Alexandra. Dar eu cine sunt acum, pe mine cum ma cheama?"
...
"-Sunt, Alexandra! Acum mai regreti ca mi-ai spus cum te cheama?.
-Ma cheama Alexandra si vreau...
-Alexandra! sopteste fetita.
-Si vreau...Unde ti-s gandurile, de ce taci?
-Alexandra! repeta fetita."
"Oricat de confuze ar fi trasaturile femeii din fotografie, obiectivul surprinzand-o ca printr-un val de ceata, n-o regasesc nicicum in ea pe cealalta. Ceva le deosebeste, un anumit aer, alta privire si alt suras. De unde,atunci, iluzia ca eu o cunosc si ca mi-a apartinut candva? Numai fiindca o chema Alexandra ca si pe cealalta, cate Alexandre n-or fi inca pe fata pamantului, e obligatoriu ca fiecare Alexandra sa ne treaca prin viata si ma obsedeaza o anumita femeie, ultima pe care am avut-o inainte de a pleca in razboi, al carei chip si-asa mi se arata destul de fabulos, din care motiv mi se pare ca-l intrezaresc adesea in orice alta femeie, chiar si intr-o fotografie oarecare? Da, numai asta trebuie sa fie!"
"... fiindca dincolo de infern incepe, oricat n-ati vrea si oricar v-ati impotrivi, oricate arme ati mai inventa si oricate alte semintii de soldati ati trimite la moarte, incepe, mereu incepe, Umanitatea!" (Laurentiu Fulga)

Ca o vreme schimbatoare.Sa "citesti" e lucru mare

OLIVER SHANTI - sacral nirvana

Orice anotimp are farmecul sau.Vara pe care o astepti cu caldura(intelegi?...pentru ca e vara) tocmai pentru a te bucura de buimaceala turistilor si bronzul uniform.Dar sunt si momente neasteptate atunci cand descoperi ca trebuie sa ajungi cu barca acasa.Pentru o vreme cu ape siroind,o discutie despre personalitati si cititul in priviri este cea mai potrivita.Apropiata strans, incerc sa descifrez mesajul ochilor care te pun mereu in dificultatea de a afla ascunzisurile mintii.Dar oare el ce citea in privirea mea?
Fara raspuns...nu a vrut sa-mi impartaseasca.Ce pacat.As fi stat si-as fi dezbatut acum la rece varianta lui.Insa, din cand in cand, un ochi fugind catre fereastra la vremea de afara.Pana aici neschimbat.
Priviri si intrebari in gand.Oare cum? Oare de ce?
Sunt persoane calora le poti intui gandurile si le si pot pastra. S-a constatat ca mie nu mi se intampla asa. Sunt ca si vremea de afara: un moment soare apoi brusc furtuna.Oricand persoana de langa, pregatita pentru conditiile de rigoare.Cam greu...si obositor, as adauga.
Trebuie doar sa stii cat sa privesti.Nu te calicii, te-ai putea ineca.
Cu ochii tinta, fixati catre orice poate fi captat de raza lor, neintimidati de ceea ce ar putea intalni.Se sperie putin doar atunci cand devin descifrabili.Este admirabil pentru cine reuseste.Zambesc in semn de respect.Insa tot tac si analizez.Fiecare clipa este un test de anduranta.
O ploicica intr-o zi torida de vara incat sa iasa aburi din asfaltul fierbinte, e mai mult decat bine-venita.Insa cand descoperi ca se apropie potopul,ar fi bine sa te adapostesti la loc sigur.
Indrazneste sa patrunzi prin ochi dar fereste-te sa nu ramai captiv.

Ascult tacerea...

GIGI DUMITRELE

Nu vreau sa descriu pe viu momentul trait in aceasta seara.Nici nu trebuie sa stie alte persoane deact cele prezente acolo.
Trebuie sa mentionez...pana sa ajung la momentul secret...ca am fost martora la un concert de folk in locul neobisnuit de ascultat asemenea muzica (Epoca Metalelor mai exact).Foarte chill la inceput si publicul de-l numarai pe degete,parea sa aplaude fortat.Apoi, dupa una,doua,trei beri, publicul a inceput sa se destinda si sa fredoneze in tandem cu cei doi reprezentanti.O chitara care nu mai conta daca se aude sau nu, cantaretul care mai sorbea dintr-o gura de...orice ii dadea buna-dispozitie, pe langa mica multime si prietenii mei de la masa care se manifestau fieare cum credea de cuviinta sa se simta mai bine.Oricum,pentru mine, multimea nu-si avea deloc rostul acolo.Puteam sa stau singura si sa-l ascult pe nea Gigi...ar fi fost suficient.
Bineinteles, feeria a trebuit sa inceteze, dar nici asteptare ca de fapt abia atunci incepea mai adanca.
Hm...pot spune doar ca-mi amintesc o mare rece, nisip umed,mici valuri care alcatuiau armonia si luna plina care umplea fundalul.Restul e mister...

Ciocolata si viermii

Pentru cei curiosi de ideea numelui blogului meu, povestea nu este foarte complicata.Desi poate daca as fi detaliat mai bine gandul de la care am plecat, poate s-ar fi inteles mai bine obsestia...Pentru ciocolata, nu viermi :D
Stii ca atunci cand ti se interzice ceva mai tare, cu atat ti-l doresti mai mult.Aceasta teorie se aplica si la mine.Totusi nu mi se interzice consumul de ciocolata,dar imi progoaca alergii.Consumata in cantitati mai mari decat in medie la o persoana normala, bucurandu-se de libertatea de a nu acumula greutate corporala, ciocolata consumata pe nerasuflate de mine in persoana, ma face deseori sa par nemancata de luni.Mda...inteleg ca nu e tocmai placut cateodata, sau depinde cum priveste fiecare situatia, insa ficare ramane cu impresia lui iar eu raman cu gustul acela magnific si cremos.
Si bun...trebuia sa pun cumva in valoare acest aspect.Probabil tocmai cand savuram o ciocolata, am facut ochii mici de placere si privind spre blogul meu, am observat toate literele adunate in cuvinte care semanau cu niste viermi gata sa se tarasca la o cursa.
De fapt, asa este si cititul.Fiecare adunatura de litere care se concretizeaza in cuvinte,formand atatea propozitii care iti ofera un camp larg de vizualizare spre ceea ce debitez eu aici mereu.
De acum inainte, incercati sa aveti o ciocolata langa voi si sa o savurati in timp ce cititi blogul.Daca mai aveti si-un ceai cald pe langa in care sa inmuiati ciocolata prin care sa-i puteti vedea finetea topindu-se, o sa intelegi senzatia orgasmica care te incearca.Nu degeaba era numit afrodisiac (mai tarziu a fost dezmintit acest titlu adus, dar are totusi atatea calitati care nu o pot fac sa-si piarda aceasta caracteristica).
What can i say more?...I'm a chocolate addicted.I'm proud of it...Enjoy! :)