De mica mi-a placut sa am o ocupatie, sa ma invart in jurul unui obiect si sa mi-l imaginez in diferite ipostaze.Astfel,cu timpul am realizat ca imi place sa desenez dar eu il numesc mai degraba "mazgalit".Mintea mea a fost pusa la multe incercari de-a lungul timpului si am incercat sa creez un mediu in care sa fiu doar eu cu mine orbitand creioane,pensule si acuarele.Tre sa recunosc ca am avut foarte multe momente in care acesc lucru l-am consider o pierdere de vreme,inutilitatea de a reusi sa ma perfectionez si dezamagirea pe care o aveam atunci cand o plansa nu-mi iesea.Si asa,de-a lungul acestei mici"cariere" am intalnit persoane mai mult sau mai putin interesate de a privi cu admiratie operele mele.E foarte adevarat ca am descoperit pasiunea pt desen cand eram destul de mica insa pe atunci nimeni nu ma lua in seama.Cu timpul, ar reusit sa mai imbunatatesc acest lucru,sa capat ceva mai multa dexteritate si ceva mai multa admiratie.Am plans ca sa-mi realizez visul asta si pe viitor sa pot urma o cariera in domeniul insa parintii mei au considerat ca acest lucru sa ramana doar un hobby.Sunt dezamagita, credeam ca parintii sunt ca sa te sprijine spre ce inclinatii ai nu sa se impotriveasca dar iarasi nimeni nu mi-a raspuns la intrebarea :"De ce nu mi-am urmat acest vis pana la capat?"Pana o sa descopar insa asta,ma pot multumi cu 2 pensule si niste bani pt panza si de fiecare zambet pe care il vad pe chipurile celor care le privesc.Ultima data cand imi amintesc,cel mai bun admirator al meu era fostul meu prieten insa emotiile bacului si supararile pe care le-am mai avut cu prietenul m-au facut sa ma indepartez de ea.O vreme chiar a vrut sa renunt pt ca oricum imi pierdusem cel mai bun si sincer admirator,simteam ca undeva,ceva nu se leaga si nu-mi da voie sa ma apropii de creioane.M a uitam cu dispret parca si la vechile desene cu toate ca in sufletul meu ma gandeam :"ce s-ar intampla dak as pune mana iar sa mazgalesc ceva?"
Nu pot spune exact ce m-a facut sa revin la aceasta relaxare a mea.Probabil faptul ca oricum nu mai aveam cui sa-i acord atentie am simtit ca singurul loc unde ma pot refugia e acesta.
Hm,tot nu-mi vine sa cred ca mai am visul ala de a-mi deschide candva o expozitie...de parca asta s-ar intampla asa usor.(norocul meu ca sunt tanara si fara prea multe ocupatii in acest moment).Problema mea,tratez cu superficialitate acest har pe care il am de undeva primit,si stiu doar ca e cea mai buna metoda a mea de expresivitate si un mod de a lasa ceva mai tarziu.
Acum tot ce fac e sa aprind lampa si sa mazgalesc in voia mea apoi lasandu-le intr-un loc uitat sa se puna praful pe ele,nestiind nimeni ce ocupatii am eu noaptea cand nu pot dormi:
Si uite asta,un alt capitol despre viata mea banala dar presarata cu asa de multe vise incat as obosi daca le-as picta :).In albumul de poze din liceu, de la toti colegii am doar urari despre acest aspect,faptul ca vor o lucrare de-a mea sau ca pur si simplu imi admira talentul.Nesemnificativ pt altii dar foarte important pt mine.Depind ca ce-i din jur sa-mi aprecieze munca si sa imi aminteasca ca orice lupta spre ceva ce-ti doresti e doar un pas spre mai bine.Si asta face mai mult decat o mie de cadouri pe care le-as primi de ziua mea.Prietenii apropiati trebuie sa stie ca visele altora se realizeaza cu ajutorul lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu