Cineva mi-a spus ca deprimatii sunt cei mai distractivi oameni. La inceput nu am inteles aceasta afirmatie. Paradoxal, intr-un final am descoperit ca e adevarat. In fond, in aceiasi situatie ma aflu si eu. Incercand sa controlezi cat mai bine starea naspa, te fortezi sa accentuezi o stare buna ca sa compenseze si sa-ti echilibreze mintea. Mi-am zis ca voi schimba multe la mine, cu sau fara ajutorul cuiva si se pare ca pana in prezent ma descurc destul de bine. Egoismul se pare ca nu-l voi trata niciodata, dar voi incerca sa-l stapanesc mai bine.
Astazi m-am gandit sa fac o pauza scurta din a sta in jurul lumii. Mi-am serbat onomastica intr-un mod oarecum placut si altfel decat aveam stabilit, cautand persoanele care, stand in jurul meu, sa-mi transmita o anumita stare de bine. Dar a fost una trista totusi. Imi doream totusi sa primesc macar o floare. Mi-am gasit evadarea in condus si as fi calcat acceleratia pana la fund daca mi-ar fi permis legea. Eram ca intr-o transa, fixata pe ideea ca trebuie sa imi capat o amintire cat mai placuta, dar imi voi tine minte lacrimile. Dar a trecut...acum ce mai ramane?
O multime de oameni iar eu in mijloc, zambindu-i fiecarui in parte. Dar devine extenuant la un moment dat. Eu si gandurile mele stam linistite momentan. Nu stiu cum sa fac sa fie mai bine. Singura varianta care m-ar putea ajuta este imposibil de atins. Dar ramane exteriorul neatins, vesel si plin de viata iar interiorul solitar si trist. Stiu senzatia...este dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu